1. În urma a 9 ani de proces, 26 de interlopi din Țăndărei acuzați că au exploatat copii romi în Anglia au fost achitați în România, după ce procurorul DIICOT Olga Vrânceanu a eșuat în a dovedi infracțiunile în instanță, asta în timp ce 120 de inculpați au fost condamnați în Marea Britanie! 2. Aceeași albire a inculpaților s-a întâmplat, dar fără proces, cu cei 10 ofițeri români despre care același procuror Olga Vrânceanu întâi a spus instanțelor că au protejat o rețea de mafioți chinezi, iar apoi le-a clasat chiar ea cazul! Investigație de Mirela Neag, Adriana Oprea, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan Deși secretizat de DIICOT, Libertatea face azi public numele procurorului Olga Vrânceanu, căci acest magistrat e legat de două înfrângeri de proporții ale justiției, în urma cărora rețele internaționale de trafic de persoane și protectori ai lor au scăpat de pedepse aici, în țară. Sute de victime copii și-au riscat viața povestindu-le procurorilor faptele și depunând mărturie. Dar victimele au rămas victime, iar agresorii au rămas liberi și la fel de puternici! Site-ul G4Media a publicat sâmbătă informația potrivit căreia, pe 12 februarie 2019, Tribunalul Harghita a hotărât, în primă instanță, că cei 25 de inculpați în dosarul „Țăndărei” sunt fie nevinovați, fie faptele s-au prescris. Început în 2008, dosarul „Țăndărei” a presupus sute de victime minore, sute de polițiști români și britanici care au lucrat împreună, 120 de condamnați în Anglia și nici unul în România! Început în 2004, dosarul „Shanghai” a înglobat sute de victime, multe minore, zeci de polițiști și agenți SRI care au muncit la caz, însă niciun ofițer care a protejat rețeaua mafioților chinezi n-a fost trimis în judecată în urma unui dosar disjuns în 2006 și abandonat în 2009. În ambele cazuri, dosarele din România au fost întocmite de procurorul Olga Vrânceanu de la DIICOT. Libertatea publică mărturii tulburătoare despre cum au fost posibile aceste cazuri în care inculpații sunt liberi. Ce înseamnă operațiunea „Shanghai”: mafioți chinezi, ofițeri români și victime minore din România Un grup de mafioți chinezi, sprijiniți de interlopi și de ofițeri români, unii cu funcții înalte, a exploatat sexual, în anii 2003-2004, zeci de fete minore din România, la restaurantul și salonul de masaj „Shanghai” din strada Ion Minulescu nr. 18, sectorul 3, București.
Intreaga ştire pe Libertatea

Articolul precedentLavrov: „Europenii pierd miliarde de euro” din cauza sancțiunilor
Articolul următorCâți ani de închisoare riscă Laura Codruța Kovesi