Iohannis nu e de acord cu propunerile de miniștri. „Această remaniere este un fel de farsă”

Klaus Iohannis a tranșat direct problema remanierii propusă de PSD. Acesta a declarat astăzi că nu este de acord cu propunerile social democraților și a arătat că persoanele nominalizate pentru ministerele de Justiție, cel al Fondurilor europene și cel pentru românii de pretutindeni „nu au ținuta necesară pentru a ocupa aceste poziții”. Totodată, Iohannis a precizat că nu ia act de demisiile celor trei miniștri care ar fi trebuit remaniați.

După părerea mea, această remaniere este un fel de farsă. Nu are nimic de-a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, cu agenda românilor sau a României, e cauzată de o răfuială din interiorul PSD-ului. Mi se pare că e neavenită. Avem cele trei demisii și, la un moment dat, evident că aceste trei persoane vor pleca. Însă cele trei propuneri făcute sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcția de ministru și, în consecință, nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă. Am avut o discuție telefonică cu doamna prim ministru și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri, fie să vină cu propuneri de miniștri interimari până când PSD vine cu propuneri pe care le pot accepta”, a declarat președintele Iohannis.