După mai bine de un an de procese, rudele minerilor morţi în explozia de la mina Pertrila, ce a avut loc în data de 15 noiembrie 2008, spun că s-a făcut dreptate. În data de 17 noiembrie, judecătorii de la Târgu Jiu s-au pronunţat în acest proces, inculpaţii Aurelian Necula (fostul director al EM Petrila), Gheorghe Roşu (fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă) şi Ştefan Dan Ungur (fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră) au fost condamnaţi la 7 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 6 ani şi 6 luni închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea normelor de protecţia muncii.

Daune de sute de milioane de lei vechi

Pe lângă anii de închisoare, cei trei inculpaţi mai trebuie să achite şi daune morale destul de consistente.

„Obligă inculpaţii Necula Aurelian , Roşu Gheorghe şi Ungur Dan Ştefan în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M. Petrila la plata a 342.429,44 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică şi Repartorie şi Arsuri Bucureşti, 120.410,49 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 14.098,08 lei despăgubiri civile către Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrală a debitelor.

Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a câte 100.000 lei daune morale către părţile civile Alecsa Liviana, Moş Maria, Vişan Ana Violeta, Stoian Nadia Rodica, Şipoş Elena, Măţan Mihaela, Bîlbă Silvia Adriana, Mateş Liliana, Elekeş Ofelia, Frăţilă Cristina, Puian Ana, la câte 50.000 lei daune morale către părţile civile Socolescu Alexandru, Loghin Constantin ( Loghin Adriana Petronela ), Alecsa Nicolae, Matei Petru şi la plata a câte 20.000 lei daune morale către Vişan Adelina Ioana, Frăţilă Daniela Oana, Elekeş Robert şi Puian Adrian .

Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a câte 3.500 lei despăgubiri civile către părţile civile Alecsa Nicolae, Matei Petru, Loghin Constantin ( Loghin Adriana Petronela) şi Socolescu Alexandru, reprezentând contravaloarea diferenţei de concediu medical şi a diferenţei de salariu realizat de părţile civile până la data de 15.11.2008 şi cel realizat în prezent. Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata sumei globale de câte 4.800 lei şi a unei prestaţii lunare de câte 200 lei către Alecsa Lavinia Oana, Alecsa Flavius Adrian, Vişan Adelina Ioana, Stoian Bogdan Gabriel, Loghin Nicoleta Daniela, Loghin Irina Loredana, Frăţilă Daniela Oana, Puian Adrian, Şipoş Antonia Elena, la plata sumei globale de câte 3.600 lei şi a unei prestaţii lunare de câte 150 lei către Alecsa Iris Nicole, Stoian Cătălina Mihaela, Bîlbă Dacian Cristia, Bîlbă Rareş Alexandru şi Loghin Mihai, cu titlu pensie de întreţinere, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe până la majoratul minorilor, iar în cazul continuării studiilor până la vârsta de 25 ani .

Ia act că părţilor civile le-au fost acordate despăgubiri civile de către Guvernul României, CNH S.A. Petroşani, E.M. Petrila, Consiliul Local Petroşani, Consiliul Local Petrila, Prefectura Judeţului Hunedoara, Sindicatul Liber E.M.Petrila şi Federaţia Română de Fotbal. Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a 1120 lei către partea civilă Matei Petru, 3.000 lei către partea civilă Vişan Ana Violeta, 3.000 lei către partea civilă Mateş Liliana, 3.000 lei către partea civilă Elekeş Ofelia, 3.000 lei către partea civilă Puian Ana, 4.000 lei către partea civilă Moş Maria, 4.000 lei către partea civilă Socolescu Alexandru şi 4.000 lei către partea civilă Loghin Adriana Petronela, cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariu avocaţi şi la plata a 40.000 lei cheltuieli judiciare statului”, se arată în sentinţa pronunţată ieri la Judecătoria Târgu Jiu.

Rudele minerilor morţi, nemulţumite de valoarea daunelor morale

Mihaela Matei, soţia lui Petru Matei – unul dintre minerii care a fost grav rănit, stând în comă mai bine de trei săptămâni – şi sora lui Adrian Puian – decedat în urma exploziei, este de părere că sentinţa a fost prea blândă.

“Este pentru prima dată când victimele unei explozii nu sunt ele găsite vinovate şi asta ne mulţumeşte. Ne mulţumeşte că au primit închisoare, însă sunt prea puţini, trebuia să le dea mai mult, să sufere cum am suferit şi noi”, a declarat femeia.

Mai mult, aceasta spune că nu este de acord cu daunele morale, deoarece suferinţa familiei ei nu poate fi redusă la câteva sute de milioane de lei vechi.

“Nu sunt de acord cu valoarea daunelor morale, sunt prea mici. Suferinţa soţului meu nu costă 500 de milioane de lei vechi, cât am primit noi. Nu mi se pare corect. Dacă îţi rupi piciorul într-un accident de maşină primeşti mai mult, dar soţul meu care va suferi toată viaţa nu merită atât de puţin”, este de părere Mihaela Matei.

De asemenea, Daniel Tomescu, avocat al unora dintre familiile victimelor de la Petrila, a precizat că este mulţumit de partea penală, dar va face apel în ceea ce priveşte partea civilă.

“Sentinţa  dată de judecători este una bună, s-a făcut dreptate. În ceea ce priveşte partea penală, părţile pe care eu le reprezint sunt mulţumite, dar pe părţile civile vom face apel, deoarece este mai puţin decât ceea ce am cerut”, a declarat Daniel Tomescu.

De cealaltă parte a baricadei se află avocatul apărării, Ovidiu Filipescu, care spune că nu se aştepta la acest rezultat.“Este o sentinţă total nedreaptă. Nu mă aşteptam. Am făcut deja apel la Tribunalul din Gorj”, susţine avocatul.

Mai mult, Constantin Jujan, directorul general al Companiei Naţionale a Huilei (CNH), nu a vrut să comenteze sentinţa dată de magistraţii gorjeni. “Mă surprinde această sentinţă, nu pot să comentez”, a spus el.

Ioan Temneanu, liderul Sindicatului Liber şi Independent de la EM Petrila, spune că nu este normal ca trei oameni să plătească greşelile unui întreg sistem.

Procesul intentat de familiile victimelor de la Petrila a început în 15 septembrie 2009 şi de-a lungul vremii avocaţii acuzării au semnalat încercările disperate de tergiversare a cauzei, acesta fiind amânat de mai multe ori din diferite motive.

Mărturii de-a lungul vremii

De-a lungul vremii, martorii au scos în evidenţă în faţa judecătorilor faptul că la mina Petrila ani de-a rândul au fost ascunse problemele şi că în perioada premergătoare zilei de 15 noiembrie au fost obligaţi să intre în mină, deşi au fost destui ortaci care au semnalat conducerii de atunci pericolul de explozie.

“Nu puteam să spun nimănui că am văzut cum curgea jar şi foc din abataj, pentru că a doua zi eram trimis la suprafaţă şi asta însemna că nu mai iau bani. De exemplu, dacă luam 15 milioane de lei, la suprafaţă aş fi luat 10. Am acasă trei copii de crescut. Pe data de 13 noiembrie 2008, lui Marcel Alexa i s-a făcut rău în subteran de la căldură. Nu era nevoie să le raportez eu, simplu miner, lui Ungur şi lui Roşu neregulile din mină, pentru că ei intrau în subteran. Noi, minerii, vorbeam între noi despre probleme şi pericole, dar nu aveam forţa să le spun directorilor că iese foc. Nu am bani şi nu îmi permit să îmi pierd locul de muncă. Ştia toată lumea de foc şi de jar, se încerca să se stingă. Au mai existat sectoare în care era foc şi se stingea şi se lucra în continuare. În abatajul 431 s-a încercat stingerea, era şi flacără deschisă şi jar”,declara în proces unul dintre ortaci.

De altfel, de la producerea tragediei, foştii şefi de la mina Petrila au fost “sancţionaţi” de către conducerea CNH cu promovări în alte funcţii. Astfel, în prezent, fostul director EM Petrila, Aurelian Necula a fost transferat la Salvamin, fiind adjunct al staţiei de salvare minieră, Gheorghe Roşu – fost inginer şef securitate minieră – lucrează la Serviciul Control Urmărire Producţie din cadrul Companiei, iar Ştefan Dan Ungur a fost concediat în primăvara acestui an şi a primit salarii compensatorii.

Articolul precedentMarin Condescu, mogulul lămpașelor
Articolul următorRecepţii penale la Primăria lui Onţanu