INML a finalizat raportul de expertiză privind probele ridicate din casa lui Gheorghe Dincă

DIICOT a comunicat astăzi că a intrat în posesia rezultatului expertizei efectuate de Institutul Național de Medicină Legală în ceea ce privește probele ridicate din casa lui Gheorghe Dincă pe 27 iulie. Cu toate acestea, procurorii țin încă departe de opinia publică concluzia INML.

În cursul acestei zile, Institutul Național de Medicină Legală a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală antropologică privind examinarea materialului osos și dentar identificat în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe. Având în vedere faptul că, până la acest moment, raportul asupra materialului genetic nu a fost transmis, iar rezultatele necesită a fi coroborate, opinia publică va fi informată ulterior asupra concluziilor acestora”, se arată într-un comunicat de presă.

Tot astăzi, DIICOT anunța că a fost găsit telefonul tinerei Alexandra, dar și că perchezițiile la casa lui Dincă vor continua și zilele următoare. „Cu ocazia percheziției domiciliare și a activităților desfășurate în cursul zilei de astăzi, la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate și alte fragmente osoase, precum și alte obiecte purtătoare de urme biologice.

De asemenea, în urma conducerii în teren a inculpatului, la indicația acestuia, a fost găsit telefonul victimei M.A.M., obiect ce urmează a fi analizat. Percheziția domiciliară și activitățile de căutare vor continua și în zilele următoare, cu conservarea locului faptei. În raport de analizele antropologice și genetice aflate în desfășurare, vom informa opinia publică asupra rezultatelor acestora”.

Share: