Pesta porcină africană a dat o lovitură dur ă crescătorilor de porci, in special gospodăriilor populației,  dar și industriei procesatoare,  a declarat directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase.

„Pesta porcină africană a zguduit nu doar creşterea porcului din România, dar aş putea spune că a zguduit din temelii şi industria de procesare. Din necesarul intern de carne de porc, România nu era în măsură să asigure şi pentru piaţă şi pentru procesare, însă membrii noştri ne-au spus că anul trecut lucrau cu 95% carne din producţia naţională, iar acum lucrurile s-au inversat: 95% carne din spaţiul intracomunitar şi doar 5% din producţia internă”, a spus Dana Tănase în cadrul unei conferințe susţinută la târgul Indagra 2019. Ea a spus că factorii de răspundere  autorităţile ar trebui să țînă cont de o serie de factori şi să ia măsuri pentru stoparea răspândirii virusului pestei porcine africane, in special în gospodăriile populației.


„Există o serie de factori care au trebui luaţi în seamă atunci când vorbim de elaborarea unui program viabil şi a unor măsuri de natură să stopeze răspândirea acestui virus. Reprezentanţi ai Comisiei Europene susţîn că primul factor de risc, care trebuie avut în vedere, este gospodăria populaţiei. Gospodăria populaţiei reprezintă punctul nevralgic şi cel mai sensibil în ziua de astăzi din toate punctele de vedere, nu marii fermieri. Creşterea în libertate a porcilor nu se poate lua în considerare în România decât poate în Delta Dunării, unde este ceva extrem. Bineînţeles trebuie avută în vedere circulaţia mijloacelor de transport. De altfel, într-un document privind riscul faţă de pesta porcină africană elaborat de ANSVSA în anul 2013 se menţionează foarte clar că unul dintre factorii de risc îl reprezintă circulaţia mijloacelor care tranzitează România şi au că origine ţări în care evoluează pesta porcină africană. Autorităţile competențe trebuie să ia în calcul acest aspect, să dezvolte şi să solicite bani de la Guvern că să existe dezinfectoare. Personal, vă spun că în vara această trecând pe la Negru Vodă în Bulgaria am intrat printr-un dezinfector cu maşina”, a precizat reprezentantul ARC.


„Valoric, importurile de carne de porc au ajuns anul trecut la 807 milioane de euro, iar în primul semestru în jur de 417 milioane euro. Cred că pe total anul 2019 vom avea în martie 2020 datele finale şi vor fi asemănătoare, dacă nu mai mari decât în 2018”, a spus Dana Tănase. În 2016, România a importat carne de porc de 292 milioane de euro, iar în 2017 de 558 de milioane de euro „, a declarat Dana Tăna

Articolul precedentFațadă a Parlamentului, refăcută cu 2 milioane de euro
Articolul următorDurerile ascunse din viața Vioricăi Dăncilă