Gabriela Firea numără clădirile care au fost consolidate în București de când e primar general

Primarul general al Capitalei a decis să iasă pe Facebook cu câteva explicații legate de lucrările de consolidare care au fost efectuate în București la clădirile în pericol de prăbușire. Aceasta a numărat câte lucrări au fost finalizate, câte sunt în curs de finalizare și câte sunt în faza studiilor de fezabilitate, la sutele de clădiri care sunt în pericol de a se prăbuși la un cutremur mai puternic.

Având în vedere că în spațiul public un partid de opoziție alege să își facă propria campanie electorală denigrând injust activitatea Primăriei Capitalei, și în special programul fără precedent de consolidări, derulat de când sunt primar general, pentru corecta informare a opiniei publice, reamintesc:

În perioada 2017 – 2019, au fost întreprinse acțiuni de consolidare și punere în siguranță în peste jumătate dintre imobilele aflate în acest moment pe lista clădirilor cu risc seismic, la categoria RS I. Astfel, la peste 179 de imobile – au fost executate lucrările de PUNERE ÎN SIGURANȚĂ și INTERVENȚII DE URGENȚĂ, iar pentru majoritatea sunt, în acest moment, realizate documentațiile tehnice pentru a intra în procesul de consolidare. Toate sunt în zone protejate, iar majoritatea sunt monumente istorice.

La șase imobile consolidarea a fost finalizată, în mai puțin de un an de la începerea programului, în prezent lucrându-se la finisaje, conform cerințelor proprietarilor. De exemplu, imobilul din strada Blănari nr. 10 a fost deja finalizat, în doar nouă luni de la începerea lucrărilor, nu 36 de luni cum era prevăzut în contract, iar în cazul imobilului din str. Spătarului nr. 36 se lucrează la nivelul finisajelor, conform cerințelor proprietarilor. În curând, aceștia se vor întoarce în locuințele lor.

Alte 23 de se afla în proces de CONSOLIDARE, lucrările fiind într-un stadiu avansat. Este vorba atât de blocuri cu locuințe, cât și de imobile monument-istoric aflate în degradare. Alte 11 imobile – au preluate de AMCCRS de la Direcția Generală de Investiții la AMCCRS pentru a putea fi finalizate. Este vorba de șantiere începute și cu zece ani în urmă, unde lucrările au fost blocate de revendicări financiare și amânări. Contractele au fost reziliate, iar în acest moment sunt realizate noi expertize pentru continuarea lucrărilor.

46 de imobile (100.000 de metri pătrați) – au fost întocmite expertizele și proiectele tehnice și se va demara execuția lucrărilor în cel mai scurt timp. La alte 38 de imobile – proprietarii (persoane fizice/juridice) au fost consiliați și apoi autorizați de către PMB pentru a realiza lucrările de consolidare pe forțe proprii.

Pentru anul 2019, sunt prevăzute fonduri pentru expertizarea a aproape 250.000 de metri pătrați, proiectare și execuție pentru 100 de clădiri, lucrări de punere în siguranță pentru 100 de clădiri și lucrări de reabilitare a fațadelor pentru 100 de clădiri.

Din păcate pentru bucureșteni, se pare că în Capitala României unele partide înțeleg să facă politică ignorând complet atât adevărul cât și interesul cetățenilor! Concret, un reprezentant al partidului PNL București, care are pretenția că ar cunoaște activitatea Primșriei Capitalei, consideră că actuala administrație nu ar trebui să refacă fațadele clădirilor istorice, ci că ar fi mai bine să consolideze imobilele cu risc seismic.

Informez reprezentantul opoziției că, în comparaţie cu doar 20 de imobile consolidate în ultimii 30 de ani, în prezent Primăria Capitalei are incluse în programul de consolidări peste 200 de clădiri ceea ce înseamnă peste jumătate dintre cele 349 de clădiri încadrate la RS1! Până în anul 2020 se va interveni la toate cele 349 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic!

Mai mult decât atât, este jenant să ceri consilierilor generali, reprezentanți ai partidului de opoziție din care faci parte, să voteze împotriva proiectelor de hotărâre care vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic, adică să împiedici derularea unui program atât de important pentru Capitala României și apoi să ieși public să declari sus și tare că actuala administrație nu consolidează imobilele din București! Ce demonstrează acest comportament? Că nu este vorba nici un moment despre bucureșteni, despre siguranța și confortul acestora, ci doar despre politică, imagine, cinism și voturi.

Îi asigur pe bucureșteni că vom continua acest program amplu de consolidări, indiferent de opiniile unor oameni politici efemeri, care doresc să dea impresia că sunt specialiști doar contestând activitatea Primăriei Capitalei.

În ceea ce privește programul de consolidări, conform strategiei realizate de specialiștii AMCCRS, s-a stabilit necesitatea realizării documentațiilor (expertize tehnice, proiecte tehnice, DALI-uri) pentru cât mai multe dintre imobilele aflate deja în clasa I de risc seismic. Astfel, au fost mutate cât mai multe persoane din imobilele pericol public, pentru a se putea începe lucrările de consolidare. Peste 1.500 de persoane au fost deja mutate, iar toate locuințele de necesitate deținute de Primăria Capitalei sunt ocupate în acest moment.

Primăria Capitalei, prin AMCCRS, a demarat un amplu program de reabilitare al faţadelor, iar anul acesta au fost aprobate fondurile necesare pentru pentru primele 26 de clădiri, printre care și Blocul Rosenthal de pe Calea Victoriei, la care au început deja lucrările. Se vor reabilita de asemenea toate clădirile din centrul Capitalei care au fost incluse în zona prioritară a programului de reabilitare. Până acum, au fost inventariate toate imobilele cu probleme la fațade, situate în zonele prioritare. Astfel, au fost identificate 430 de clădiri, încadrate în clasa RS II și RS III de risc seismic.

Proprietarii au fost notificați, iar potrivit Legii 153/2011 aceștia au la dispoziție 60 de zile pentru a lua măsuri. O parte dintre aceștia au optat să intre în programul municipal de refacere a fațadelor și au apelat la AMCCRS, care a întocmit documentațiile aferente și care va realiza lucrările de execuție”, a scris Firea pe pagina sa.