Sute de fosile de ursus spellaeus (urs de cavernă), tigru şi râs de cavernă, vechi de peste 40.000 de ani, se comercializează din greu pe site-ul american ebay, pentru zeci şi sute de mii de dolari. România reprezintă o piaţă foarte bună pentru comercializarea la negru a fosilelor animalelor preistorice, iar peşterile sunt luate cu asalt de traficanţi. Astfel, ce a construit natura în zeci de mii de ani strică românul în câteva minute, doar fosilele se găsesc gratis. Toate acestea, sub ochii autorităţilor române, care ori nu au personal suficient, ori nu ştiu să-i găsească pe hoţi în creierii munţilor.

Vanzari Ebay

Orice iubitor al animalelor preistorice, dacă are 85.000 de dolari, poate fi fericitul posesor a două schelete întregi de urs de cavernă, mascul şi femelă, provenite din peşterile din România.
Cel care a postat anunţul pe www.ebay.com precizează că cele două schelete au fost cumpărate din România, că provin din Peştera Urşilor, care ”a fost declarată Comoara Naţională a României” (speologii neagă cu hotărâre că ar fi aşa) şi că doritorii ar trebui să profite de şansă, întrucât ”aceste fosile nu vor mai putea părăsi legal graniţele ţării”.
Dacă ai mai puţini bani, nicio problemă, se găseşte ceva şi pentru tine. Cu numai 8.000 de dolari, poţi cumpăra nu scheletul întreg, ci doar craniul unui alt urs de cavernă, provenit tot din peşterile din România.

Dinţi de urşi, la mezat

Dinte

Alt traficant, mai puţin norocos, vinde doar un dinte fosilizat al unui urs de cavernă, pentru numai 22,99 dolari, precizând că provine din ”peşterile din Munţii Carpaţi din România”, arătând că stăpâneşte şi istoria lor, vorbind despre greutatea, dieta vegetariană şi perioadele în care au trăit.
Mai mult, individul a făcut o pasiune din a scoate la vânzare pe internet tot ceea ce găseşte în peşterile pe care le vizitează, precum piese de opal brute şi finisate, pietre, minerale, fosile.
Un canin poate ajunge şi la 280 de dolari, dacă este mai mare şi mai bine păstrat. Vânzătorul acestuia precizează că dintele provine ”dintr-o adevărată peşteră-locuinţă a urşilor din peşterile carpatice din apropiere de Braşov, România” şi că şi-a dat seama – după dinte – că respectivul specimen avea până la o tonă. Pentru ca prezentarea să fie mai convingătoare, traficantul consideră că ursul nostru de cavernă e mai mare decât ursul preistoric de la ruşi (ursus uralensis) şi că a trăit în epoca Pleistocen (42.000 până la 100.000 de ani în urmă).
La fel ca şi ceilalţi, şi acesta precizează că cei care-şi doresc dintele trebuie să se mişte repede, întrucât ”Guvernul României nu va mai permite ca fosilele urşilor de cavernă să fie expediate în afara graniţelor sale” şi că ”suntem mândri de a fi capabili să vă permitem accesul la această colecţie impresionantă”.

Poliţia Patrimoniului nu face faţă

Viorel Lascu

Autorităţile române şi europene au reglementări legate de traficul de animale vii. Cele moarte de 40.000 de ani nu prea reprezintă interes, fiind un domeniu necunoscut pentru mulţi.
Şi totuşi, vânzarea fosilelor la liber, pe internet, este ilegală, după cum a declarat pentru Jurnal de Investigaţii Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. La fel de ilegale sunt şi săpăturile efectuate în peşteri, fără autorizaţie de la Academia Română.
”Este total ilegal. În România e ilegal. Au mai fost cazuri când am anunţat furturi de acest gen, dar Poliţia Patrimoniului este subdimensionată şi nici nu sunt persoane care să se deplaseze acolo. Din păcate, în România şi în Uniunea Europeană nu există nicio reglementare legată de traficul de fosile, ci numai de traficul de animale vii. Dar există Legea 49/2011 cu privire la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi mai e şi partea cu Legea patrimoniului, acestea ar trebui să oprească astfel de practici”, a precizat Viorel Lascu.

Schelete cărate cu raba

Ramasite

Peştera Nr. 4, din munţii Retezat, a avut ghinionul de a se afla la numai câteva sute de metri de DN66A. Tot ghinion se poate numi că aici, în urmă cu 40.000 de ani, şi-au găsit sfârşitul numeroşi urşi de cavernă, pe fundul puţului adânc de 25 de metri. Cei care au ştiut ce valoare au scheletele animalelor preistorice au profitat. Din plin.
”Se vorbeşte despre două rabe care au cărat schelete de ursus spellaeus din Peştera Nr.4. Erau atâţia pentru că în puţul de 25 de metri cădeau şi nu mai puteau urca înapoi. Mureau acolo. Un lucru este clar: cei care au furat scheletele de acolo ştiau ce sunt şi mai ştiau şi unde să le găsească. Nu poate fi decât cineva care era familiarizat cu peşterile din Retezat şi cu ce se găseşte în ele”, a declarat Sorin Sanda, salvator montan la Uricani.
Şi George Resiga, şeful Salvamont Lupeni, împătimit al speologiei, vorbeşte despre furturile din Peştera Nr.4. ”Ministerul Mediului şi alte instituţii care au legătură cu patrimoniul cultural nu s-au omorât foarte tare pentru a-şi conserva patrimoniul sau a-i pedepsi pe hoţi. Ca speolog, nu te poţi lăuda cu ce ai găsit, pentru că statul nu va avea bani să vină să conserve situl arheologic, dar se adună hoţii”, susţine Resiga.
Cât costă pe piaţa neagră un craniu al unui animal preistoric? Depinde de starea în care se află şi specia din care face parte. ”Un craniu de ursus spellaeus, urs de cavernă, ajunge la 400-500 de euro. Un craniu de tigru de peşteră se duce undeva la 800 de euro, iar altul de râs de cavernă ajunge la aproape 1.000 de euro”, a menţionat George Resiga.
Probabil aceste preţuri sunt valabile pentru ”prima mână”, întrucât pe ebay un craniu de urs de cavernă se vinde cu 8.000 de dolari.
Ovidiu Sandu, speolog în cadrul Clubului de Speologie Vulcan din Craiova, povesteşte că Peştera Nr.4 nu este singura din care se fură cu voioşie. ”Este şi normal ca un speolog să nu spună nimic despre peşterile cu valoare arheologică, fiindcă dacă deschizi gura, de fapt, îi inviţi pe alţii să vină la furat. Nu numai din Peştera Nr. 4 s-a furat, şi din Cioclovina uscată s-au cărat camioane întregi cu fosile. Îşi bat joc de bogăţia noastră”, spune el.

Au distrus şi peştera

Resiga George

Mai mult, după ce au furat cam tot ce se putea din Peştera Nr.4, hoţii s-au pus şi pe distrus. Înarmaţi cu târnăcoape, lopeţi şi ciocane, au săpat toată galeria principală a peşterii, în căutare de fosile îngropate. Practic, în câteva minute, au distrus ceea ce naturii îi luase zeci de mii de ani să construiască.
Sorin Sanda vorbeşte despre valorile speologice distruse: ”Au spart podeaua formată din gururi de calcit, au rupt stalagmitele, stalactitele, domurile. Acestor formaţiuni le-a luat mii de ani să ajungă la starea în care erau. Peştera a fost închisă cu o uşă de fier, dar degeaba. Sincer să fiu, mă mir că nu au furat-o şi pe asta încă”.
Ce fac autorităţile care ar trebui să ia măsuri? În timp ce reprezentanţii Poliţiei Uricani se jură că în ultimii ani nu au înregistrat nicio plângere legată de ”eventuale furturi” din Peştera Nr. 4, cei de la Direcţia de Cultură habar n-au dacă peştera ar trebui să fie sub coordonarea lor. Nici măcar nu au auzit în viaţa lor de peştera respectivă.
”Protejarea unei asemenea peşteri revine în sarcina proprietarilor, administratorilor. Direcţia pentru Culte le protejează din punct de vedere al legii, dar depinde ale cui sunt. Nici nu ştiu dacă peştera de care îmi spuneţi dumneavoastră este semnalată în baza noastră de date. Mie numele nu îmi spune nimic”, a declarat arheologul Angelica Bălos, consilier în cadrul Direcţiei sus menţionate.
Oficialii Primăriei Uricani, pe raza căreia se află peştera, nu ştiu nici ei prea bine ce e cu ea. ”Eu aşa cred, că e peştera noastră. Eu nu ştiu să fie vreo peşteră în zona noastră care să fie administrată de Ministerul Culturii. Bănuiala mea e că nu e în patrimoniul altei instituţii, ci a noastră. Dar nu ştiu ce să spun, ce e cu ea şi dacă s-a furat. E prima oară când aud de urşi din ăştia la noi în zonă”, se scuză Flori Nelu, secretarul primăriei.

Articolul precedentSulfina Barbu, între scandalurile fondurilor și firmele apropiaților
Articolul următorAlin Trășculescu – candidatul șpăgar