dragnea statul paralel dancila pro romania

Elena Udrea a fost citată pentru astăzi la Curtea de Apel București în dosarul în care este judecată pentru mai multe infracțiuni legate de finanțarea campaniei electorale din 2009. Așteptată de jurnaliști în fața instanței, aceasta a promis că va clarifica situația după ce se va prezenta în fața instanței. „Mi-am dorit să fiu acasă …nu vreau să fac analize, dacă nu am spus nimic toată vara, nu aș vrea să spun acum, v-am spus ce vreau eu să vă spun. Am alte lucruri de făcut, îmi este bine așa. Știe toată lumea de ce am plecat în Costa Rica, nu vreau să o iau de la capăt. Responsabilitățile pe care le am acum sunt mai mari, nu sunt doar pentru mine. Eu cred că lucrurile sunt în schimbare spre normalitate, inclusiv în Justiție”, a spus Udrea la ieșirea din sala de judecată, după ce procesul său a fost amânat.

Dosarul acesta a fost trimis în instanță în vara anului 2017, alături de Udrea fiind judecate și alte persoane cunoscute, printre care și una din fiicele fostului președinte Traian Băsescu. Inculpații au fost trimiși în judecată sub control judiciar.

UDREA ELENA GABRIELA, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, pentru instigare la luare de mită (2 fapte), spălare a banilor (5 fapte).

NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru luare de mită, TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, pentru luare de mită, BĂSESCU IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor (2 fapte)

WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare. De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ANDRONIC DAN – CĂTĂLIN, pentru mărturie mincinoasă, favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță”, comunica DNA. Mai multe detalii, aici.

Articolul precedentPrezidențiabilul USR a fost dat afară din barou pentru că nu și-a plătit contribuțiile
Articolul următorViorica Dăncilă e tranșantă privind impozitarea suplimentară a pensiilor speciale: „O măsură justă”