Edilii municipiului Hunedoara, trimişi de mână la DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Alba-Iulia i-au trimis în judecată pe Ovidiu Hada – primarul municipiului Hunedoara, Nicolae Robert Dan – viceprimarul Hunedoarei, tatăl primarului şi alţi doi angajaţi pentru nu mai puţin de zece infracţiuni de abuz în serviciu şi 16 infracţiuni de complicitate la infracţiunile de conflict de interese.Aceştia îi acuză pe cei cinci inculpaţi că ar fi adus Primăriei Hunedoara un prejudiciu de aproximativ 700.000 de lei, nereguli descoperite de inspectorii Curţii de Conturi, în urma unor verificări ce au avut loc la începutul anului trecut.

Plăţi fără număr către un funcţionar al primăriei

Din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA reiese că Primăria municipiului Hunedoara a efectuat mai multe achiziţii publice de la firmele controlate de Ioan Ţiplea, ce deţine funcţia de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului de Achiziţii Publice în perioada septembrie 2008 – iunie 2009, fiind încălcat astfel regimul conflictelor de interese.

“În concret, în perioada septembrie 2008 – iunie 2009, inculpatul Ovidiu Hada, în calitate de primar al municipiului Hunedoara, a dispus efectuarea, în mod nelegal, a unui număr de 15 plăţi în sumă totală de 209.945 lei către SC T&R LOGISTICS PLASTICOS SRL şi SC TIMKAR SRL. În această modalitate, au fost achitate bunuri şi servicii care, la momentul plăţii, nu erau livrate şi executate. În aceeaşi perioadă, Ovidiu Hada a contribuit la efectuarea unui număr de 16 achiziţii publice, în valoare de 367.944 lei, de la cele două firme controlate de Ioan Ţiplea. La rândul său, inculpatul Robert Dan a dispus efectuarea în mod nelegal a 34 plăţi în sumă totală de 412.847 lei către cele două firme. Banii achitaţi reprezentau contravaloarea unor bunuri şi servicii care, la momentul plăţii, nu fuseseră predate sau executate. De asemenea, Robert Dan a determinat încheierea între primărie şi firmele controlate de Ioan Ţiplea a unui număr de 39 de contracte de achiziţii publice, în valoare de 728.450 lei. Toate contractele s-au încheiat şi derulat pe fondul existenţei unor relaţii personale între primarul Hunedoarei şi Ioan Ţiplea”, se arată în comunicatul emis de procurorii DNA.

Zeci de mii de lei daţi în numele tatălui

La rândul lui, tatăl primarului Hunedoarei, Gligor Hada, este învinuit de comiterea infracţiunilor de complicitate la infracţiune de conflict de interese, în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

„La data de 1 septembrie 2008, SC T&R LOGISTICS PLASTICO SRL Deva, al cărei asociat şi administrator era inculpatul Ioan Ţiplea, a încheiat un contract de închiriere a unui buldoexcavator, cu Asociaţia Umanitară Maranatha, condusă de inculpatul Gligor Hada. La aceeaşi dată, Primăria Municipiului Hunedoara a încheiat, în mod nelegal, un contract de prestări servicii cu aceeaşi firmă, servicii ce vizau folosirea utilajului respectiv. Întreaga sumă de bani, încasată de firmă în baza acestui contract, respectiv 93.235 lei, a fost virată în contul asociaţiei conduse de Gligor Hada”, se mai arată în comunicatul DNA.

Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Alba Iulia, iar primul termen de judecată va avea loc în data de 17 martie. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Ţiplea Ioan şi Hada Gligor.

Democrat-liberalii, vinovaţi pentru afacerile cu iz penal ale edililor

Vinovaţi pentru trimiterea celor cinci inculpaţi în judecată sunt, conform declaraţiilor viceprimarului Robert Dan, adversarii politici, acuzându-i totodată  pe procurorii DNA că sunt slugile partidului aflat la putere.

„După părerea mea, nimic nu este întâmplător în ţara asta şi nu mă surprinde foarte mult faptul că am fost trimişi în instanţă. Însă nu pot să spun nici că mă întristează pentru că, aşa cum s-a dovedit în ultimii ani, instanţa totuşi se ţine departe de politic şi politicul nu are influenţă asupra instanţelor. Pe când, asupra parchetelor, în special asupra procurorilor DNA, are. Şi, toată lumea ştie că ziua de vineri (18 februarie 2011 – n.r.)  a fost marcată de sentinţa dată în cazul fostului vicepreşedinte PDL Marian Mihalache. A fost pe toate agenţiile de ştiri şi atunci, cei de la partidul de guvernământ au trebuit să scoată un material mai interesant decât acela şi anume faptul că un primar şi un viceprimar de la Hunedoara, împreună cu alţi foşti angajaţi ai primăriei sunt trimişi în instanţă. Personal, sunt nevinovat şi, acelaşi lucru le-am declarat şi procurorilor”, a declarat Robert Dan, viceprimarul municipiului Hunedoara.

Tot nevinovat a pledat şi primarul Ovidiu Hada, care şi-a exprimat “încrederea reală” în justiţia din România, acordându-le democrat-liberalilor prezumţia de nevinovăţie.

„Aş vrea să cred că în spatele acuzaţiilor care mi se aduc nu sunt motive politice şi nu stau cei de la guvernare. Vreau să îmi reafirm încrederea reală în justiţia din ţara noastră şi să mi se acorde prezumţia de nevinovăţie, aşa cum le-o acord şi eu celor de la guvernare. Îmi menţin declaraţia de nevinovăţie, atât a mea, cât şi a tatălui meu, făcută în faţa procurorului DNA. Sunt convins că adevărul acestor afirmaţii vor ieşi la iveală, în instanţă. Buna mea credinţă este dovedită de faptul că eu, personal, am fost cel care am sesizat nereguli în cadrul biroului de achiziţii al primăriei, am demarat procedurile de verificare ale acestui departament. Raportul efectuat în urma acestei expertize a confirmat bănuielile mele. În urma acestuia, am sesizat Curtea de Conturi, iar apoi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a declarat Hada.

Deputatul Viorel Arion, preşedintele interimar al PDL Hunedoara, neagă acuzaţiile aduse democrat-liberalilor, precizând că nu este vorba de nicio presiune politică, ci de un prejudiciu descoperit de către inspectorii Curţii de Conturi.

“Ovidiu Hada este cel mai slab primar din istoria Hunedoarei şi eu m-aş abţine să fac astfel de comentarii. În niciun caz nu este vorba de vreo presiune politică, ci este vorba despre un proces intentat şi despre un prejudiciu. Toată lumea ştie că a fost un control al Curţii de Conturi, care a constatat prejudicial respective, deci nu poate fi vorba de nicio presiune politică”, susţine Arion.

Share:

Author: AnaMaria N