Procurorii anticorupție au completat ieri tabloul infracțional al unui fost consilier din Ministerul Transporturilor și au anunțat că un al doilea cetățean italian este inculpat. Față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar, aceeași care s-a dispus și în cazul primilor trei inculpați din dosar, bănuiți de fapte de corupție. Aceștia din urmă sunt anchetați încă din primăvara acestui an.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpatul LA SALA MARIO, cetățean italian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Cauza are ca obiect împrejurările și destinația unor comisioane de peste 2 milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta București – Constanța, fiind finanțate în proporție de 75% din fonduri europene și 25% din bugetul de stat.

În contul lucrărilor efectuate, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR (Compania de Căi Ferate), suma de 15 milioane euro, plăți restante la nivelul lunii mai 2012. Din ordonanța privind măsura controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iunie – iulie 2012, inculpatul La Sala Mario a pretins unui reprezentant al companiei de construcții, suma de 1.900.000 euro, promițându-i că, datorită influenței pe care o are asupra ministrului transporturilor, îl va determina să se implice în rezolvarea problemei companiei de construcții, legată de plățile scadente și restante ale CFR.
Urma ca banii să fie încasați prin intermediul unor contracte încheiate cu societatea controlată de Favino Roberto Pasquale, Team Delta Proiect SRL. Activitatea de pretindere a venit în continuarea și susținerea activității de pretindere săvârșită de Favino Roberto Pasquale față de reprezentanții aceleiași companii de construcții, având rolul de a întări faptul că semnarea contractelor (menite să mascheze cumpărarea influenței) constituie unica modalitate de rezolvare a problemei legată de plățile scadente și restante ale CFR și, totodată, de a asigura plata sumelor de bani restante în contul companiei de construcții.

În perioada 2012 – 2015, inculpatul a primit indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul a trei contracte fictive încheiate de compania de construcții, cu societatea Team Delta Proiect SRL, suma de 9.845.937,31 lei (aproximativ 2,1 milioane euro) pentru a-și exercita influența asupra ministrului transporturilor și a-l determina pe acesta să se implice în rezolvarea problemei companiei respective. Din suma totală, inculpatul La Sala Mario a încasat 4.472.141 lei (1.020.550 euro), în perioada 05.11.2012 – 26.08.2013, prin intermediul a 34 de viramente bancare efectuate din contul societății Team Delta Proiect SRL în conturile a două societăți belgiene aflate sub controlul său. În perioada imediat următoare, suma de 600.693 euro a fost virată din conturile societăților belgiene în conturile personale ale inculpatului La Sala Mario.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul LA SALA MARIO trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit; să nu ia legătura cu persoanele menționate în ordonanța procurorilor și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect pe nicio cale.

Inculpatului La Sala Mario i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Investigația este realizată cu sprijinul OLAF
”, au comunicat procurorii DNA.

În același dosar sunt cercetați MIHAELA VASILICA SZECHELY, consilier al ministrului Transporturilor în perioada 10 iulie 2012 – 21 decembrie 2012, soțul acesteia – ROBERTO PASQUALE FAVINO, asociat în cadrul firmei TEAM DELTA PROIECT, pentru trafic de influență și instigare la spălare de bani, și ALEXANDRA MOCANU, administrator al firmei TEAM DELTA PROIECT, pentru spălare de bani.

În aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana juridică TEAM DELTA PROIECT, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Prezenta cauză are ca obiect împrejurările și destinația unor comisioane de peste 2 milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta București – Constanța, fiind finanțate în proporție de 75 % din fonduri europene și 25 % din bugetul de stat.

În contul lucrărilor efectuate, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR (Compania de Căi Ferate), suma de 15 milioane euro, plăți restante la nivelul lunii mai 2012. În ordonanțele procurorilor de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt: în cursul anului 2012, în exercitarea atribuțiilor de consilier al ministrului Transporturilor, inculpata Szechely Mihaela Vasilica a pretins sume de bani de la un reprezentant al companiei de construcții, iar în perioada 2012 –2015 a primit, prin intermediul firmei TEAM DELTA PROIECT pe care o controla, suma de 9.410.375,7 lei.

În schimbul banilor, consilierul a promis că, datorită influenței pe care o are asupra funcționarilor din Ministerul Transporturilor (influență rezultată din calitatea sa de consilier personal al ministrului transporturilor), îi va determina să facă demersurile necesare astfel încât ministerul să aloce CFR SA banii datorați companiei. O parte din comisionul încasat, respectiv suma de 1.011.550 euro, a fost transferată în contul unor firme belgiene de consultanță, după care a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate prestate în cadrul campaniei electorale ocazionate de alegerile parlamentare din anul 2012.

Ceilalți doi coinculpați au participat la activitățile infracționale, în sensul în care Favino Roberto Pasquale a intermediat discuțiile dintre consilier și reprezentantul companiei de construcții, cu privire la condițiile și la modul de plată a comisioanelor, iar Mocanu Alexandra, care a preluat de la Szechely Mihaela Vasilica administrarea firmei TEAM DELTA PROIECT (prin care s-au plătit comisioanele) după ce aceasta din urmă a devenit consilier al ministrului Transporturilor, a dispus transferul sumei de 1.011.550 euro în conturile firmelor belgiene, cunoscând că suma provine din săvârșirea unei infracțiuni.

Prezentul dosar s-a constituit ca urmare a unei cereri de asistență juridică formulată de autoritățile belgiene, iar ancheta se desfășoară în cadrul unei echipe comune de investigații (Joint Investigative Team), instrument de cooperare judiciară internațională în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, din care fac parte DNA și autorități de aplicare a legii din Belgia. Investigația a fost realizată cu sprijinul OLAF și al Eurojust”, făceau public procurorii în aprilie.

Articolul precedentViorel Mocanu renunță la cel mai serios client: nu mai este avocatul României la CEDO
Articolul următorBlejnar, trimis în judecată pentru fapte de corupție comise pe vremea când conducea ANAF-ul. Inculpată în dosar e și soția sa