Prourorii anticorupție au finalizat rechizitoriul lui Dan Tănăsescu, director executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Gorj, acuzat de luare de mită și fals în declarații, ambele în formă continuată. În 2018, Tănăsescu, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14.12.2018, fiind bănuit că ar fi cerut și primit bani de la mai multe persoane pentru urgentarea obținerii unor subvenții.

În perioada octombrie – decembrie 2018, inculpatul Tănăsescu Dan, în calitate de director executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Gorj, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și a primit de la patru persoane suma totală de 7.800 lei. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpat în scopul realizării demersurilor necesare obținerii, de către acele persoane, a subvenției pentru programul „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”.

La data de 13 decembrie 2018, inculpatul Tănăsescu Dan a primit de la una dintre cele patru persoane suma de 2.000 de lei (o parte din cei 7.800 lei), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Din analiza declarațiilor de avere, din perioada 2014 – 2016, date pe propria răspundere de către inculpatul Tănăsescu Dan, a rezultat faptul că acesta a făcut, în cuprinsul lor, mențiuni necorespunzătoare adevărului, în totală contradicție cu situația reală de fapt în sensul că nu a menționat suma totală deținută ca active financiare și implicit nici achiziționarea de unități la un fond de investiții. În cauză s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurător, a sumelor de 120.762 lei și 30.130 euro, ridicate de la inculpatul Tănăsescu Dan”, se arată în rechizitoriu.

Articolul precedentNewsletter de la RAJA Constanța
Articolul următorViorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale