Zeci de proprietari de terenuri din zona fostului lac Văcăreşti se luptă de două decenii să reintre în posesia suprafeţelor care le aparţin de drept. În această situaţie se află şi terenul pe care a fost construit Sun Plaza, care a putut fi ridicat printr-o inginerie cadastrală, schimbându-se numerele poştale. De afacere nu sunt străini nici Dinu Patriciu, nici fostul primar al sectorului 4, Adrian Inimăroiu, dar nici actualul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.

Sun Plaza

Guvernul Convenţiei Democrate a avut intenţia, în anul 1998, de a construi în zona Văcăreşti o suită de complexe sportive, cu bazine de înot, terenuri pentru diferite sporturi, un stadion, plus toate dotările aferente necesare unui astfel de proiect ambiţios.
Amănuntul de care nu a ţinut cont Guvernul de atunci, din care făcea parte şi Crin Antonescu ca ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000), era că toate acele terenuri, şi de pe amplasamentul lacului Văcăreşti, şi cele care astăzi sunt sub mall-ul Sun Plaza (locul unde s-a aflat, până acum câţiva ani, şi talciocul de pe Aleea Castanilor) erau deja revendicate de peste 120 de foşti proprietari şi se aflau în litigiu, în faţa instanţelor.
Continuatorul lui Antonescu în fruntea ministerului, Georgiu Gingăraş, ministru între 2000 şi 2003, a dus mai departe abuzul împotriva proprietarilor de terenuri din zona Văcăreşti, punând la dispoziţia afaceriştilor veroşi zeci de hectare, asupra cărora nu avea niciun drept.
Încă din 1990, foştii proprietari din zona Văcăreşti au început demersurile către toate instituţiile competente, pentru a-şi redobândi terenurile confiscate abuziv de regimul comunist, care nu a emis vreun decret de expropriere. Acest argument, al preluării terenurilor fără niciun titlu legal de către statul de dinainte de 1989, nu a avut importanţă, în opinia majorităţii judecătorilor.
Chiar autorităţi oficiale post-decembriste au recunoscut că, în zona Văcăreşti, se petrec mari abuzuri asupra dreptului de proprietate al cetăţenilor. ”Rezolvarea acestor solicitări (de restituire a terenurilor-n.r.) pe căi administrative a fost împiedicată de puncte de vedere contradictorii ale instituţiilor statului (….) existând un mare număr de notificări formulate în baza Legii fondului funciar”, se arată într-un memoriu adresat Guvernului de către Primăria sectorului 4.

Parteneriat cu dedicaţie

Interior Patrascu

În anul 1998, Guvernul Radu Vasile, prin ministrul responsabil de problemă Crin Antonescu, a stabilit un fantomatic parteneriat public-privat între Complexul Sportiv Sala Polivalentă, administrator al terenului, şi SC Dezvoltare Comercială Sudului (SDCS).
Ca o paranteză, trebuie să spunem că, în timp ce dosarele deschise de proprietari erau pe rol, şmecheriile cu terenurile din Văcăreşti erau în floare, astfel că unele au fost preluate ilegal de o societate aparţinând lui Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream. Din 2006, aproape 100 hectare de teren din zona Văcăreşti au fost luate abuziv de către SC Hein SRL, firmă aparţinând fraţilor Dinu şi Şerban Patriciu. La solicitarea acestei firme, Primăria sectorului 4, condusă pe atunci de Adrian Inimăroiu, a eliberat un certificat de urbanism, fără autorizaţie de construcţie.
După falimentul Hein SRL, aceste terenuri au fost preluate de SDCS, firmă înregistrată ca off-shore în Cipru, dar despre care se presupune că aparţinea aceloraşi fraţi Patriciu. În regim de urgenţă, SDCS a obţinut şi autorizaţia de construire. Astfel, după circa trei ani, pe terenurile oamenilor a apărut Sun Plaza, iar proprietarii din bazinul a ceea ce ar fi trebuit să fie lacul Văcăreşti au rămas, până în ziua de azi, cu buza umflată.
Gabriela Pătraşcu şi Lazăr Dumitru Adrian sunt printre foarte puţinii fericiţi care au reuşit să-şi recupereze terenul de la Sun Plaza, după ani de lupte în tribunale şi după evacuarea cu mascaţii a intruşilor ilegali.
Terenul a fost proprietatea familiei din 1922, fiind înscris la Taxe şi Impozite şi plătindu-se impozitul anual datorat. Dar pentru ei problemele nu s-au terminat. Acum urmează un alt proces, prin care cer despăgubiri pentru trei ani în care au fost lipsiţi abuziv de terenul ce le aparţinea. Trei ani, pentru că doar pentru această perioadă permite legea să fie acordate despăgubiri retroactiv. Pătraşcu şi Lazăr cer 105.000 euro pentru lipsa de folosinţă a terenului, bani pe care va trebui să-i plătească statul român şi Sala Polivalentă. Pentru că fraţii Patriciu nu au niciun amestec, ei doar au încasat milioane de euro din afacere.

Cadastru cu semne de întrebare

Daunele se calculează după dobânda legală bancară pe care ar fi obţinut-o proprietarul de-a lungul a trei ani, dacă ar fi vândut terenul la valoarea lui de atunci şi ar fi depus banii la bancă. După cum afirmă avocatul Marcel Toader, în speţă au fost comise mai multe falsuri, prin suprapuneri de cadastru: ”Sun Plaza are intrarea pe şoseaua Olteniţei şi continuă pe Calea Văcăreşti. S-a făcut cadastrul pe 4.000 mp, dar cadastristul Murgescu Barbu Mihai a schimbat adresele din Olteniţei 83 în 83 C, schimbând numerele poştale. Pe acelaşi teren de 4.000 mp a făcut de două ori cadastru, pentru două adrese diferite, din care una era falsă, cu care a înghiţit şi terenul în cauză”.
Sala Polivalentă şi statul român au încercat prin tot felul de tertipuri să se opună restitutirii terenurilor. Astfel, au invocat ca fiind aplicabilă Legea 10/2001, dar această lege se referă la imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989, nicidecum în anii 2006-2009. În anul 2009, în pur stil mafiot, de pe terenul oamenilor au fost scoşi ţăruşii fixaţi de un executor judecătoresc pentru delimitare, s-a turnat beton şi a fost instalată organizarea şantierului viitorului mall.
În încercarea de a opri repunerea proprietarilor în drepturi, Sala Polivalentă şi statul român, în calitate de pârâţi, au invocat acte nicicând publicate în Monitorul Oficial, afirmând că acestea atestă titlul lor de proprietate. Instanţele nu au putut decide decât respingerea acestor pseudo argumente. A urmat falsul întocmit de expertul de cadastru Murgescu Barbu Mihai, care a mai creat un teren fictiv ce a înghiţit proprietatea Pătraşcu-Lazăr, făcând-o pur şi simplu să dispară din acte. Murgescu a creat o „proprietate virtuală”, fără nicio legătură cu realitatea din teren, făcând o altă documentaţie cadastrală în baza aceloraşi acte iniţiale. Alt argument penibil invocat de pârâţii Sala Polivalentă şi statul român a fost că în anul 1922 nu se folosea stânjenul ca unitate de măsură…
Una peste alta, cei doi proprietari se pot considera fericiţi, deşi mai au de tras prin instanţe. Ei sunt singurii proprietari deposedaţi prin construirea Sun Plaza, care au reintrat în posesia terenului lor. Urmează despăgubirile datorate de stat, adică cele care vor fi plătite de noi toţi.

Atac la Rovana Plumb

Agerpres 6713146 Rovana Plumb

Printr-o petiţie către ministrul Mediului, Rovana Plumb, un grup de proprietari de terenuri din fantomaticul lac Văcăreşti solicită să fie respectată legea şi drepturile lor cetăţeneşti: ”Vă reamintim faptul că tot sub o guvernare <transparentă> PSD-istă, Guvernul condus de Adrian Năstase a concesionat în mod abuziv zona. Ulterior, în articole din presă care prezentau acest tun imobiliar, domnul Adrian Năstase se apăra spunând că nu a fost informat că existau cereri de retrocedare pentru acea zonă. Ei bine, stimaţi funcţionari publici, un vrem şi nu avem de gând să vă mai lăsăm să comiteţi acest gen de abuzuri. Nu sunteţi nici vătafi pe moşie, nici stăpâni pe plantaţie”.
În continuare, semnatarii îi reproşează ministrului că în mod fals pretinde că fostul obiectiv Văcăreşti se află în domeniul public al statului. “Adresele pe care Ministerul Mediului le-a trimis Comisiei locale de inventariere a terenurilor sunt trimise în baza legilor de retrocedare a terenurilor, dintre care Legea nr.18/1991 stipulează foarte clar că toate informaţiile sunt de interes public. În concluzie, informaţiile în cauză sunt de interes public, şi nu <operaţiuni tehnico-administrative>, cum în mod total eronat precizaţi în răspunsurile dumneavoastră”, se arată în document.

Articolul precedentJaful de la SNIF, anchete în perpetuă pregătire
Articolul următorPDL şi PSD s-au înfrăţit la Iaşi. Afacerile lui Surdu, protejate de Nichita