Criza speculativă are la bază lăcomia, care s-a suprapus pe fondul teoriei că deficitele generalizate sunt benefice pentru economie

Lucrurile par să fie foarte simple cu actuala criză mondială, respectiv este o criză speculativă care are la bază lăcomia și care s-a suprapus și pe fondul teoriei că deficitele generalizate ale statelor sunt benefice pentru economie, în fapt o denaturare a teoriei lui Keynes.
John Maynard Keynes, Primul Baron Keynes de Tilton a fost un economist britanic ale cărui idei, numite economie keynesiană, au avut un impact major atât asupra teoriei politice și economice moderne, cât și asupra politicilor fiscale ale multor guverne. Este cunoscut în mod special pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale și monetare în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice și boom-urilor economice. Este considerat de mulți economiști unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei teoretice moderne. Populara expresie lui Keynes „Pe termen foarte lung suntem toți morţi” este încă citată.
Părerea mea umilă este că actuala criză nu este în nici un caz speculativă, ci este o problemă de insolvență generalizată. Oamenii de rând, băncile și în general majoritatea entităților economice sunt practic falite, cam asta ar fi concluzia mea. Dacă această criză ar fi fost speculativă, cineva ar fi câștigat și altcineva ar fi pierdut, dar de fapt toată lumea a pierdut, respectiv oamenii de rând, companiile, băncile, statele etc. Problema este sistemică (fractional reserve end game) și nu are o rezolvare „plăcută”, ci doar reset/jubilee și repunerea sistemului pe baze sănătoase – bani bazați pe aur/argint, sau pe o creștere economică reală și nu una “statistică”.
Referitor la denaturarea pieței prin inteventia statului, opinez că nu mai este nimic de denaturat când statul da licență băncilor să producă bani din nimic. Şi nu mă refer la dobânzi, ci la “fractional reserve banking” (practică prin care o bancă deține sau menține numai o fracțiune din depozitele clienților pentru a satisface cereri potențiale de retrageri de numerar).
Ce s-a pierdut? Au dispărut bunurile? Au dispărut capacitățile de producție? Nici gând. Problema este în realitate alta, cu alte cuvinte este evident că există o strangulare în circuit, considerată accidentală de către experții economici, dar care eu cred că este voită.
Strangularea este voită premeditat în scopul creării unui balans social, care să favorizeze exact ideea de a desfiinţa statul cu totul. O societate în care nu se mai știe cine pe cine reprezintă. Eu consider că puterea nu trebuie să fie la companii, ci la indivizi. Respectiv eu, ca individ nu pot controla o companie, nu votez CEO-ul companiei. Când individul va fi tratat ca o companie și nu va mai fi plătit la oră mai discutăm. Profitul este procent din munca oamenilor (care sunt plătiți la oră, să nu uităm) și în plus mai vor și creștere de 15% anual la acesta. Se uită faptul că o asemenea creștere nu e sustenabilă social. Dacă se merge pe direcția asta revoluția e garantată.

Fiecare partid ascultă ce-i convine, bea o bere și se duce la culcare

Domnul guvernator al Băncii Naționale se pare că nu mai dă de mult informații serioase sau credibile, în legătură cu starea reală a economiei. Face doar glume și fente, trucuri de imagine depăşite grav de gravitatea situației din România. Nici măcar veteranul domn Vasilescu nu se mai ostenește să ne ameţească cu teorii neverificabile dar “profunde și pline de înțelesuri economice”. Guvernul a devenit un “organism” (dacă nu chiar un țipar sugător de sânge) care amintește puternic de contribuția românească la suprarealismul mondial.
Carul socialisto-liberal a tras continuu în sensuri contrare și deocamdată e liniște pentru că se fură (după dezmembrarea USL). Măcelăria e magnetică, dar veniturile la buget sunt într-o scădere dramatică, pe măsura dezastrului din economia reală. Presa de investigație a dispărut aproape cu totul și a fost înlocuită cu informația-spectacol oferită de televiziuni arondate unor interese punctiforme. Fiecare partid ascultă ce-i convine, bea o bere și se duce la culcare cât de cât anesteziat. Traian Băsescu, impus nu se știe de cine (sau se știe dar nu se poate încă spune), a născut prin reacție negativă o USL fără program, ce să mai vorbim de o vedere strategică, istorică pentru ţară, o USL care se rezumă la prestații orale televizate, care nu mai satisfac pe nimeni (am citat de pe un blog anonim).
Garanţii stabilităţii României, care par a fi după cât se vede din ce în ce mai clar SUA şi Germania (nu sunt cunoscute încă tratatele secrete prin care guvernanţii ne-au vândut), se mulţumesc să facă poliţie prin “serviciile” româneşti şi să dea sfaturi şi directive, cam cum făcea şi Nicolae Ceauşescu înainte de 1989. Amestecul lor în politica internă românească, aproape amator şi mai ales iresponsabil, va duce fără doar şi poate la naşterea unui curent puternic antieuropean şi, poate, sau din păcate, şi antiamerican. Niciodată în ultimii 20 de ani nu a fost mai rău în România decât acum şi nu românii sunt primii vinovaţi. În ultimă instanţă şi din fericire, renaşte naţionalismul şi-i aruncă peste bord pe globaliştii de ocazie.
E uluitoare diferența dintre eșecul dreptei care s-a materializat la București și cel deja parcă împlinit de guvernarea Hollande (socialist) de la Paris. Începe să fie limpede că partidele socialiste sunt depăşite istoric, dar nu și în România. Cât despre America, ea nu le-a folosit niciodată. Eșecul socialiștilor în vecinătatea României este de fapt un subiect aparte, analizat deja de Emmanuel Todd în excelentul său articol “După democraţie”. Să opui austerităţii germane, foarte discutabilă, incompletă și care a produs deja mari traume, creșterea (la croissance) când ai deja datorii foarte mari e o infracțiune intelectuală aproape incalificabilă.

Economia încă nu a prins puteri nici în România, nici în UE

Cifrele statisticii se suprapun peste percepția oamenilor de afaceri. „Ultimele date statistice au arătat că oamenii de afaceri sunt prudenți și încearcă să-și asigure disponibilul de numerar. Nu simt că este un moment prielnic pentru creșterea salariilor, că economia a prins puteri”, a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Scăderea puterii de cumpărare are un efect direct asupra consumului, tocmai factorul care, speră politicienii, va ajuta economia să înregistreze o creștere de peste 1,5% în 2014. „S-au înșelat la socoteli. Pe de o parte, creșterile slabe de salarii, per ansamblu economie, sunt contrabalansate de toate majorările de tarife la energie, gaze. În plus, dacă se face consum din import, atunci acesta nu ajută la creșterea PIB”, atrag atenția experții economici Atunci când capacitatea sectorului public de a crea noi locuri de muncă este limitată, atenția se întoarce asupra sectorului privat, care poate reprezenta o bază de relansare a activității economice numai prin investiții și poate asigura o creștere a gradului de ocupare pe piața muncii.
Generând peste 2/3 din numărul locurilor de muncă și 54% din valoarea adăugată a economiei naționale, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii este un motor important al dezvoltării economice. IMM-urile românești se confruntă cu riscuri din ce în ce mai greu de gestionat: perspective reduse de creditare suplimentară în perioadă următoare, ponderea scăzută a instituțiilor de garantare, dificultatea accesării fondurilor europene, birocrația excesivă și încasarea târzie a creanțelor. Dintre acestea, microîntreprinderile sunt cel mai greu afectate, înregistrând cel mai ridicat grad de îndatorare, respectiv 99% (ca pondere a datoriilor totale în active), cea mai ridicată rată a pierderii, respectiv -4,5%, o durată medie de încasare a creanțelor de 172 de zile, cu două luni mai mare decât cea anterioară crizei, și un procent de doar 37% de acoperire a datoriilor totale prin cifra de afaceri, conform unui studiu realizat de Coface.
Necesitățile IMM trebuie atent analizate pentru ca acestea să-și exercite rolul crucial în perspectivele de relansare economică și echilibru social: nevoia de finanțare, prezența unor parteneri de încredere pentru tranzacții care să le asigure stabilitatea și sănătatea afacerii, instrumentele cu ajutorul cărora să poată lua decizii eficiente în timp util.

Share:

Author: Mircea Halaciuga