Costel Comana, sinucis în toaleta unui avion columbian

Patronul companiei de transport feroviar de călători Regiotrans, Costel Comana, s-a sinucis în toaleta unei aeronave a companiei columbiene Avianca, dezvăluie presa din Costa Rica.

Cotidianul Costa Rica Hoy a dezvăluit identitatea pasagerului român care şi-a luat viaţa în toaleta unui avion al companiei Avianca. Potrivit ziarului, este vorba de Costel Comana, în vârstă de 53 de ani. Ziariştii sud-americani remarcă faptul că numele coincide cu cel al unuia dintre cei mai bogaţi români, care are probleme cu justiţia, într-un caz de corupţie. Costel Comana călătorea din Brazilia în Costa Rica, cu escală la Bogotá. „Se presupune că românul, care, potrivit ediţiei din 2011 a Forbes, este una dintre persoanele cele mai bogate din lume graţie afacerii sale în domeniul feroviar, a decis să plece din Brazilia, pentru a evita capturarea sa”, scrie Noticias RCN .

Ziarul Costa Rica Hoy dezvăluie şi faptul că femeia care-l însoţea l-a văzut nervos şi că omul de afaceri a fost la toaletă de mai multe ori. Atunci când a constatat că lipseşte de prea multă vreme, femeia s-a dus la toaletă şi a deschis uşa cu forţa. Acolo l-a găsit fără suflare. Costel Comana nu avea bilet de întoarcere în Brazilia. Avionul a aterizat la San José de Costa Rica la ora 9,05 dimineaţa şi a fost dus la un terminal unde a coborât restul pasagerilor. 

Share: