Un politician din Ploiești și-a pierdut postul de consilier în cadrul cabinetului unui deputat după ce a apărut în imagini pe când se luase la ceartă cu doi polițiști. Incidentul a avut loc ieri în comuna Păulești, județul Prahova. Potrivit presei locale, Lucian Rădulescu a fost oprit pentru verificări, însă acesta a devenit recalcitrant și a aruncat cu legitimația spre oamenii legii, apoi a plecat. Ulterior, scrie Observatorph.ro, acesta ar fi reclamat la 112 că ar fi fost agresat de oamenii legii și chiar s-a dus în secția de poliție unde a continuat să fie recalcitrant. Acolo, oamenii legii i-au pus fiola și a reieșit că acesta era sub influența alcoolului.
„În cauză au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenției pentru oprire neregulamentară, conducere sub influența alcoolului, dar și pentru adresare de injurii și nerespectarea dispozițiilor polițiștilor, fiind aplicate amenzi în valoare de 2.875 lei și reținându-se permisul de conducere celui în cauză”, scrie sursa citată.
Astăzi, cea care îl avea pe Rădulescu drept consilier a anunțat că omul a fost concediat. „Am luat la cunoștință cu profundă indignare de atitudinea total nepotrivită a domnului Lucian Rădulescu, în prezent consilier la cabinetul meu parlamentar de la Camera Deputaților.
Sunt consternată de modul în care a reacționat acesta în momentul în care a fost supus controlului în trafic, pe raza comunei prahovene Păulești, iar limbajul folosit și utilizarea legitimației de la Camera Deputaților sunt complet inacceptabile. Acest lucru trebuie evitat de către orice șofer oprit în trafic, la un control de rutină, cu atât mai mult de către o persoană care deține, temporar, o funcție într-o instituție de stat!
Având în vedere situația precizată, am decis să închei orice colaborare cu domnul Lucian Rădulescu, începând chiar de astăzi!”,a scris deputatul PSD Laura Fulgeanu-Moagher.