Claudiu Barbu REINVENTează ţepele cu miros de salam

Este prezent pe la toate „evenimentele mondene” de business – seminarii, gale cu decernări de premii şi alte asemenea agape. Nu lipseşte nici din paginile ziarelor şi revistelor cu profil economic. De la diverse tribune, atunci când are ocazia nu pregetă să-şi dea cu părerea despre situaţia macroeconomică a ţării, pozând într-un fel de „guru” al finanţelor. Ce uită însă să spună Claudiu Barbu, patronul firmei Reinvent Consulting, este că a lăsat zeci de angajaţi pe drumuri, fără posibilitatea de a beneficia de şomaj, pentru că nu le-a plătit nici salariile, nici contribuţiile la asigurări sociale. Barbu nu pomeneşte nici de ţepele pe care le-a dat proprietarilor de la care închiriase birourile unde funcţiona firma sa. Un om de afaceri cu costume Armani şi cu Porsche, dar şi cu dosare penale.

„Simţim că în afaceri încrederea este esenţială”. Sau: “În realizarea obiectivelor de afaceri sunt responsabili social”. Acestea sunt doar două dintre “valorile companiei Reinvent Consulting”, aşa cum sunt ele postate pe site-ul firmei. Cuvinte goale, mai pe româneşte “bărbi”, dacă luăm în calcul modul în care patronul companiei, Claudiu Laurenţiu Barbu, îşi tratează atât angajaţii cât şi partenerii de afaceri.
Când vii cu maşina dinspre Bucureşti spre Braşov, după ieşirea din Sinaia, pe partea dreaptă a drumului poate fi observată o hală de producţie construită după toate standardele europene. De fapt, a şi fost ridicată cu bani europeni, prin fostul program Sapard.
Este vorba de fabrica de mezeluri Rowa Dany, aflată în proprietatea grupului Reinvent. Aici, problemele au început în luna noiembrie a anului trecut, când tuturor angajaţilor li s-a dat să semneze o hârtie prin care se declarau de acord cu reducerea cu 30% a salariului. Cum în Buşteni cu greu îţi găseşti un loc de muncă (poate doar ca lucrător sezonier, uneori la negru, pe la vreo pensiune), oamenii au acceptat.

Concediere fără drept de şomaj

Adev 2

Reducerea salariului a fost însă doar începutul dezastrului pentru cei peste 100 de anagajaţi ai fabricii de mezeluri. În decembrie, s-a produs primul val de concedieri, fiind afectaţi peste 50 de angajaţi. Apoi, din luna februarie a acestui an, patronul nu a mai plătit salariile. Ajunşi la capătul răbdării, pe 17 iunie muncitorii au ieşit în stradă, pe DN1, cerându-şi drepturile. Rezultatul: trei zile mai târziu, aproape 50 de angajaţi (cei care au făcut cea mai mare gălăgie la miting) au fost anunţaţi să-şi caute de lucru, iar pe data de 28 iunie au primit deciziile de concediere.
Nu-i nimic, şi-au spus muncitorii, oricum nu mai primeam niciun ban, măcar aşa o să luăm ajutor de şomaj. Numai că, odată ajunşi la Oficiul de şomaj, aceştia au constatat că nu pot beneficia de ajutor, deoarece Anexa 14, cea care dovedeşte plata contribuţiei de şomaj, era întocmită greşit. Mai exact, nu erau completate rubricile cu numerele şi datele ordinelor de plată prin care ar fi trebuit virate către bugetul consolidat al statului contribuţiile datorate de angajator.
Foştii angajaţi au revenit la sediul societăţii, cerând să li se completeze rubricile respective. Departamentul de personal s-a conformat. Însă, din nou, surpriză. În loc de numerele şi datele ordinelor de plată, pe coloana respectivă figurau numerele şi datele adreselor de la Fisc, prin care societatea era somată să-şi achite contribuţiile datorate.
Mai mulţi angajaţi aflaţi în această situaţie au făcut plângere penală firmei Reinvest in Future Business Stocks SRL (deţinută de Barbui), care administrează fabrica de mezeluri şi acum aşteaptă ca situaţia lor să fie soluţionată de autorităţile statului. Între timp, fabrica de la Buşteni funcţionează bine-mersi, cu angajaţi aduşi din altă parte şi plătiţi la negru – susţin foştii salariaţi. Până când (şi dacă) Inspectoratul Teritorial de Muncă nu se va pronunţa, hoţul neprins este negustor cinstit. Însă faptul că la Rowa Dany livrările de produse se fac numai noapte ar trebui să le ridice oareşce semne de întrebare organelor competente.

A „uitat” să achite chiria

Adev 1

Dar nu numai pe angajaţi îi tratează cu dispreţ Claudiu Barbu, ci şi pe partenerii de afaceri. În ianuarie 2007, Barbu a închiriat, pe numele firmei sale Reinvent Consulting SRL, un apartament în Bucureşti, pe bulevardul Libertăţii 20, pe un termen de cinci ani, cu o chirie între 850 de euro, în 2007, şi 1.200 euro, în 2011. Conform contractului, cu care Barbu a fost de acord şi l-a semnat, dacă nu achita chiria în primele 10 zile ale trimestrului, după cinci zile de întârziere proprietarul putea rezilia contractul, fără altă înştiinţare, iar apartamentul trebuia evacuat în 48 de ore, fără a se apela la o instanţă de judecată.
Iar Barbu n-a mai achitat chiria şi cheltuielile aferente la scadenţa de plată din septembrie 2009, astfel că proprietarii au cerut instanţei, în noiembrie 2009, rezilierea contractului de închiriere. În martie 2010, Judecătoria sectorului 5 a stabilit că ”societatea pârâtă, deşi a beneficiat de spaţiul închiriat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei”, astfel că a admis cererea de reziliere a contractului şi a dispus evacuarea pârâtei Reinvent Consulting SRL, obligând-o şi la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 1.137 lei.
Barbu a formulat apel, care însă i-a fost respins de Tribunalul Bucureşti, în februarie 2011, fiind menţinută dispoziţia de evacuare, plus plata unor cheltuieli de judecată de 1.310 lei. Urmează partea cea mai interesantă, în care Barbu, jurist de formaţie, încearcă să-i intimideze pe proprietarii apartamentului. Astfel, între cele două acţiuni în instanţă, în mai 2010, după ce a văzut că a pierdut primul proces, el le trimite un e-mail proprietarilor, prin care le spune că, de fapt, nu au nicio şansă în faţa lui şi mai bine ar renunţa la proces.

Tactica îmbrobodirii

La începutul epistolei, Claudiu Barbu îi avertizează pe proprietari că ”situaţia în care vă aflaţi dumneavoastră, ca şi parte în contract, este cu mult mai gravă decât în perioada în care plata chiriei se făcea cu câteva zile întârziere” (de fapt, cu câteva luni întârziere). Mai departe, Barbu schimbă tactica. Iată ce le-a mai scris el proprietarilor: ”Finalitatea acţiunii iniţiate de dumneavoastră în instanţă, poate fi cu mult mai îndepărtată decât finalitatea contractului de închiriere (….). Pentru recuperarea chiriei, este necesară o altă acţiune în instanţă, acţiune ce trebuie timbrată la valoarea sumei solicitate (….) Trebuie să aveţi în vedere că neplata chiriei nu atrage penalităţi, în schimb aveţi dreptul la dobânzi echivalente cu cuantumul inflaţiei anuale, total insuficiente pentru neplăcerile probabil cauzate (….) În situaţia în care veţi câştiga ambele procese, Reinvent, în funcţie de contextul social economic, va avea opţiunea de a solicita intrarea în stare de insolvenţă, respectiv cea de reorganizare, situaţie în care se va suspenda orice executare silită, inclusiv acţiunile de evacuare. Într-o astfel de situaţie, orice datorie poate fi eşalonată pe o perioadă de trei ani. Totodată, trebuie să aveţi în vedere că SC Reinvent Consulting SRL nu este societate comercială care să deţină active, ceea ce ne-ar oferi şi opţiunea de cesionare a acesteia, sau de lichidare a patrimoniului, fără pierderi pentru asociaţi”.
Curat cinism, pe banii proprietarilor apartamentului; de fapt, Barbu le spune acestora să stea la locul lor, că oricum nu au ce să îi facă. În continuare, chiriaşul le propune ”intrarea în normalitate a contractului”, cu plata restanţelor în schimbul renunţării la evacuare. Pentru ca tupeul să fie maxim, Barbu cere şi o reducere a chiriei. La final, după un calcul făcut de el, patronul Reinvent mai propune scăderea din suma restantă a unei taxe de reziliere anticipată, în valoare de 9.000 de lei, care însă nu se înscria în prevederile contractuale.
”Contribuţie la succes” este motto-ul Reinvent Consulting. În cazul închirierii apartamentului din bd. Libertăţii, “contribuţia” a fost de aproape 20.000 de euro – totalul restanţelor la chirie. Am încercat să-l contactăm pe Claudiu Barbu atât pe cele două numere de mobil pe care le deţine (prin apeluri repetate şi SMS-uri) cât şi pe fix, la sediul firmei. De aici, secretara ne-a spus că patronul este în concediu. Foştii săi angajaţi de la Buşteni n-au bani să plece nicăieri în concediu.

Share: