Cinci aleși locali, în atenția ANI. Unii nu pot justifica averile acumulate

subventii partide

Mai mulți foști sau actuali aleși locali din țară au probleme cu averile sau încalcă regimul conflictelor de interese, a constatat Agenția Națională de Integritate. Potrivit unui comunicat al instituției, au fost verificați aleși locali din Arad, Argeș, Brașov, Sibiu și Timiș. Cele mai grave încălcări ale legii au fost constatate în cazul unor aleși din Argeș din Timiș, care vor fi cercetat de procurori.

 „PASCOTĂ IONEL PETRU, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Giroc, județul Timiș – AVERE NEJUSTIFICATĂ ȘI SESIZARE PARCHET.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 296.057,02 lei și 56.100 euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către PASCOTĂ IONEL PETRU, în perioada 22 iunie 2012 – 22 iunie 2016. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către PASCOTĂ IONEL PETRU.

De asemenea, întrucât în declarațiile de avere depuse în anii 2014, 2015 și 2016,persoana evaluată nu a declarat veniturile obținute, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” în formă continuată. De asemenea, menționăm faptul că în data de 13 decembrie 2013, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui PASCOTĂ IONEL PETRU. Raportul de evaluare a rămas definitiv și irevocabil prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 878/07.03.2017, persoana evaluată aflându-se sub interdicția de 3 ani de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică.

VIȘA IONEL, primar al comunei Nocrich, județul Sibiu – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV. În perioada exercitării mandatului de primar (2016 – 2020), a încheiat un contract individual de muncă privind numirea în funcția de consilier personal pe fiica sa și a emis o dispoziție privind numirea acesteia în cadrul unui proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

CĂLINEL NICOLAE, viceprimar al comunei Bogați, județul Argeș – INCOMPATIBILITATE ȘI SESIZARE PARCHET. În perioada 21 iunie 2012 – 23 mai 2018 a deținut și exercitat funcția de viceprimar simultan cu calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, respectiv cu cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Radu cel Mare” Bogați (în anul școlar 2016 – 2017).

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. De asemenea, întrucât în declarațiile de interese depuse în calitate de viceprimar, persoana evaluată nu a menționat funcția de administrator al societății comerciale, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, Județul Argeș, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracţiunii de „fals în declarații”.

ȘTEF DORIN-MARIUS, viceprimar al comunei Livada, județul Arad – INCOMPATIBILITATE. În perioada 21 iulie 2016 – 07 iunie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Livada-Arad.

FLOREA IOAN, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Sâmbăta de Sus, județul Brașov – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV. În calitate de consilier local, a inițiat un proiect de hotărâre, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 26 octombrie 2016, precum și la dezbaterile care au stat la baza adoptării acesteia, fapt ce a dus la rezolvarea favorabilă a unei cereri prin care solicită analizarea și rezolvarea favorabilă a unor imobile proprietate personală. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea  nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, precum și ale art. 77 din Legea nr. 393/2004”, detaliază Agenția Națională de Integritate.

Share: