În 25 iulie, la ora 11:05, o adolescentă în vârstă de 15 ani suna la 112, cerând ajutor. Se numea Alexandra și era dintr-o comună de lângă Caracal. ”Un domn”- așa a vorbit fata despre atacatorul ei, o răpise, o violase și o bătuse. Mai apoi, ”domnul”, pe numele lui Gheorghe Dincă, a mărturisit că a ucis-o pe fată, iar mai apoi i-ar fi ars trupul într-un butoi. De același tratament oribil ar fi avut parte și o altă tânără, Luiza Melencu, dispărută de acasă în primăvara acestui an.

Autoritățile și-au arătat incompetența, lipsa de empatie și nepăsarea. Au încercat, mai apoi, să recupereze imaginea proastă într-un circ grotesc, dat în prime time pe televizoare.

De la acest caz au pornit, însă, și alte scandaluri. Cele legate de faptul că, nu de puține ori, răufăcătorii sunt mână în mână cu polițiștii. Că traficul de persoane este o realitate și se poate întâmpla la doi pași de tine, în timp ce vecinii, polițiștii, procurorii, se prefac. Nu văd, nu aud, nu știu.

Astfel, Libertatea a arătat faptul că adjunctul șefului IPJ Olt, comisarul Nicolae Alexe, a cerut informații legate de caz celui mai mare clan interlop din Caracal după ce Alexandra a apelat numărul unic de urgențe 112.

”În Caracal grupările Rădoi și Oacă și-au împărțit orașul, județul, magistrații și poliția. Iar Alexandra a picat practic la mijloc în războiul dintre taberele care încearcă s-o elimine pe cealaltă, folosindu-și aliații din structurile statului, scrie Libertatea. Astfel, şi gruparea Rădoi, şi gruparea Oacă ştiau ce discută poliția pe WhatsApp în timpul căutărilor Alexandrei şi aveau toate detaliile căutării fetei”, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Mai mult, Remus Rădoi i-ar fi trimis pe polițiști la adrese care aparțineau celor din clanul Oacă.

”Ziarul de Investigații” a vorbit cu cei doi șefi ai clanurilor interlope din Caracal. În timp ce șeful clanului Oacă spune că se simte hărțuit de Remus Rădoi, cel din urmă vorbește despre fete traficate, taxe de protecție și polițiști care stau la cafele cu interlopii.

Daniel Nicusor Oaca

”Acest Rădoi Remus este însetat de răzbunare de-a lungul a 20 de ani”

Daniel-Nicușor Oacă a fost “călcat” de DIICOT în primăvara acestui an, pe motiv că ar fi capul unei grupări organizate care cere taxe de protecție, șantajează și dă bani cu camătă. Șeful grupării susține că da, este acuzat de cămătărie, dar dosarul ar fi o făcătură regizată de rivalul său de o viață, Remus Rădoi.

Reporter: Sunteți implicat în vreun dosar de proxenetism și trafic de persoane?

Daniel-Nicușor Oacă: Nu am fost niciodată acuzat de proxenetism, nici cercetat pentru proxenetism. Sunt implicat într-un dosar de cămătărie, instrumentat de DIICOT. Acest dosar, mai exact, l-a făcut domnul Alexe, cu ajutorul domnului Rădoi Remus.

După cum declară acest Rădoi Remus, el a adus 40 de oameni, pe care i-a convins să declare ce a vrut dânsul. S-a cercetat, dosarul este în curs de urmărire penală, s-a văzut ce este adevărat și ce nu este adevărat.

Acest Rădoi Remus este însetat de răzbunare de-a lungul a 20 de ani. Ce are cu mine, el poate să spună. M-a dat în judecată de mai multe ori.

Deci nu am fost niciodată acuzat. Pur și simplu are o ură personală. De aceea a și trimis poliția pe piste greșite, la apropiați de-ai mei.

Rădoi Remus a trimis la Andreescu Remus și Andreescu Valentin, la unul Dan. Și la mine făcea referire, ceea ce nu este adevărat.

Reporter: Apropiații aceștia ai dumneavoastră, peste care a venit Poliția, aveau vreo legătură cu cazul Alexandrei?

Daniel-Nicușor Oacă: Nu. A fost o răzbunare. Nu am avut niciodată nici un salut, nici un ”Bună ziua!” cu acest om. Nu-l cunosc decât din oraș, din auzite. Niciodată nu am avut nici o legătură cu acest om. Simplul fapt e că setea lui de răzbunare (a lui Remus Rădoi – n.r.) i-a îndrumat (pe polițiști – n.r.) pe piste false. În loc să se ducă să verifice ce spunea fata, că este dusă pe lângă dig și în apropiere, în Bold, îi trimitea la adrese din Redea, Caracal, la mine acasă pur și simplu. Vă rog să verificați dacă am avut vreodată vreo implicare în acest dosar sau vreo legătură cu acest criminal.

Unul mai interlop ca altul

Reporter: Ce părere aveți dumneavoastră de conversațiile acelea care au apărut între polițiști și domnul Rădoi?

Daniel-Nicușor Oacă: Păi, trageți dumneavoastră concluzia. În loc să colaboreze domnul Alexe cu angajații dânsului, colabora cu acest interlop. Că el are o grămadă de scandaluri, el e implicat într-o groază de scandaluri în orașul Caracal, în peste 30-40 de scandaluri cu bâte și săbii, în care ne acuză pe noi. Eu sunt decât în dosarul ăsta. În alt dosar nu mai sunt implicat. Să vedem în câte dosare este el implicat, domnul Rădoi Remus.

Reporter: Sunt interlopi în Caracal, interlopi care să fie mână în mână cu poliția?

Daniel-Nicușor Oacă: Eu nu cunosc. Eu cunosc pe domnul Rădoi Remus, care are legături cu cei de la nivel înalt, adică în politică, din câte știu. Nu cu polițiști. Polițiștii pot să spună dânșii dacă are legătură sau nu. Eu nu cunosc faptele astea.

Reporter: Ce credeți dumneavoastră că s-a întâmplat cu Alexandra?

Daniel-Nicușor Oacă: Punctul meu de vedere este că acest criminal a omorât-o și nu cred că are implicare nici un alt om. Asta e din punctul meu de vedere. El a omorât-o, el poate să spună ce a făcut cu ea.

Reporter: În ce stadiu se află acel dosar care este la DIICOT?

Daniel-Nicușor Oacă: Sunt aproximativ patru luni de când s-a început urmărirea penală și în continuare se fac cercetări.

Reporter: Deci nu este vorba despre 40 de fete care ar fi fost obligate să se prostitueze?

Daniel-Nicușor Oacă: Nu a fost nici măcar o fată! Este vorba despre un dosar de cămătărie, nu este vorba despre proxenetism. Nici o fată nu este implicată în acest dosar. Se vehiculează că el (Remus Rădoi – n.r.) are setea asta de răzbunare și vrea să ne lege pe noi de acest caz.

Reporter: Și în dosarul acesta de cămătorie sunteți vinovat?

Daniel-Nicușor Oacă: Până la proba contrarie, eu îmi susțin nevinovăția. În afară de doi oameni pe care i-a convins el să dea acele declarații, nu există nicio probă.

Reporter: Ce declară acești oameni?

Daniel-Nicușor Oacă: Declarațiile lor sunt că le-aș fi dat niște bani, pe care susțin că le-am dat banii ăștia. Eu spun că nu sunt cu dobândă. Pur și simplu i-am ajutat, iar dânsul spune că sunt cu dobândă.

Varianta lui Codiță

Remus Radoi – „Codita”

La rândul lui, Remus Rădoi, zis ”Codiță”, are altă variantă. Acesta este considerat omul fraților Ciocan, unul dintre ei fiind deputat PSD. Remus Rădoi are o firmă de pază ce are contracte în toată țara și legături în presă și politică.

Într-un interviu acordat Ziarului de Investigații, Remus Rădoi povestește despre legăturile pe care le are Oacă Daniel-Nicușor cu poliția, dar și despre traficul de persoane din Caracal.

Șantaj, proxenetism și taxe de protecție

Reporter: Domnul Oacă spune că dumneavoastră i-ați trimis pe polițiști să facă percheziții la prietenii dumnealui, pentru că vreți cu orice preț să-l legați de dosare de proxenetism. Care e varianta dumneavoastră?

Remus Rădoi: Trebuie menționat următorul lucru: că noi am avut o colaborare de-a lungul timpului cu DIICOT, colaborare care este reglementată de lege. Legea 333 din 2013 ne obligă. Firmele de pază iau un aviz de la SRI și IGPR și suntem obligați ca toate informațiile pe care le avem să le dăm către organele de anchetă, dar și să le acordăm sprijinul – chiar și fizic – atunci când ne este cerut.

Precizez că în ziua de 25 iulie, când s-a sunat la 112, comisarul Alexe, care era adjunctul IPJ, ne-a contactat în vederea identificării unui autoturism și inițial părea a fi un BMW argintiu Combi. Ulterior au revenit și ne-au spus că este vorba de un Renault Megane argintiu. Noi nu am făcut altceva decât să identificăm, prin intermediul patrulelor pe care le avem în oraș, mașini care corespundeau caracteristicilor indicate de aceștia. Nu am furnizat nume de persoane. Mai mult, mașinile care au fost indicate de noi, care corespundeau acelor caracteristici, nu aparțineau nici unui membru al acestui clan (Oacă – n.r.)

Într-adevăr, au fost situații când au fost informații despre membrii acestui clan și le-am deferit DIICOT-ului. Există un dosar în lucru la DIICOT în care dânșii sunt inculpați pentru proxenetism, cămătărie și trafic de persoane.

De data aceasta, datele care au fost transmite către domnul Alexe și echipa de anchetă nu duceau către acest grup și nu aveam nicio treabă cu nimeni. Erau doar mașini care corespundeau caracteristicilor indicate de poliție, pe care noi eram obligați să le furnizăm.

Reporter: În conflictul acesta, dintre dumneavoatră și domnul Oacă, este o luptă pentru teritoriu și răzbunare?

Remus Rădoi: Teritoriu la ce? Domnul Oacă nu participă, din câte știm noi, la vreo licitație publică, nu are vreo firmă, nu avem de împărțit nimic cu nimeni. Noi, fiind firmă de pază, avem peste 1800 de angajați în toată țara. Am restricționat accesul membrilor unor astfel de grupări dovedite, care se ocupă cu astfel de infracțiuni, la intrarea în diferite cluburi private. Acolo unde clienții noștri ne-au cerut insistent ca aceștia să nu mai aibă acces. Altceva nu avem de spus despre ei. Ceea ce am avut de spus, am spus organelor de anchetă. Este dovedit că inclusiv dumnealui însuși, în dosarul pe care o să vi-l indic cu număr și dată, este inculpat alături de colaboratorii dânsului. Repet, pentru operațiuni de cămătărie, proxenetism, taxă de protecție, șantaj, fiind actualmente în control judiciar.

Ceea ce eu am furnizat DIICOT-ului în trecut, în dosarul respectiv, mi-a fost solicitată colaborarea. Și subliniez. Toți oamenii, victimele care au mers acolo să dea declarații au spus că nu au dat declarație și nu au mers la Poliția Caracal fiind de notorietate faptul că șeful Poliției Caracal este prieten cu liderul grupării dumnealui. Nu vreau să-i mai pronunț numele.

În acele declarații, toate cele 40 de victime, pe care eu nu le cunoscusem înainte, nu aveam nici o relație, nu lucrează la mine, au reprodus că grupul infracțional le-a aplicat diverse corecturi și fiecăruia îi percepea o taxă, în funcție de ceea ce aveau ei de împărțit.

Știm că urmează ca dosarul să fie trimis în judecată. Mai știm că li s-a promis cu trei zile înainte victimelor – doar eram și eu de față – că vor fi arestați 10 membri ai grupării. S-a făcut o mare descindere, un mare tam-tam la peste 40 de locații, însă în ziua respectivă nu a mai fost nici măcar cerut de către procurorul de caz, Călina Ionuț, nu a mai fost cerut arestul preventiv pentru ei.

Am mers cu parte dintre victime și cu un domn de la DGA, pentru că eu îi suspectam de colaborare cu clanul și pe cei de la DIICOT. Am cerut socoteală procurorului șef DIICOT, de ce și-a schimbat opinia. El personal ne-a mărturisit cu o zi înainte că 10 dintre membrii grupării vor fi arestați, existând ”probe beton”. Am făcut o sesizare către Secția de Investigare a Magistraților cu privire la procurorul șef DIICOT și am mers la MAI și a am înștiințat că domnul procuror șef DIICOT mi-a spus că șeful DIICOT, Dumitru Dumitru, a avut o convorbire  – să-i spunem neprincipială – cu domnul Mirea Nicolae (fostul șef al Poliției Caracal – n.r.) despre dosarul în lucru la DIICOT.

Reporter: În timp ce dosarul era în lucru?

Remus Rădoi: În timpul dosarului. În timp ce se presupunea că nu trebuia ca domnul Mirea să știe că există un dosar cu un clan care era apropiat de dumnealui.

Reporter: Care era valoarea acestei taxe de protecție despre care vorbiți?

Remus Rădoi: Ele variau, în funcție de potențialul clientului. Porneau de la 1000 de lei pe zi până la 6.000 de lei pe lună sau 4.000 de lei pe lună.

Reporter: Și dacă cineva nu plătea, ce se întâmpla?

Remus Rădoi: Vă dau un exemplu: una dintre victime a fost adusă la casa șefului acestui clan și pusă să încarce la baloți, la 40 de grade, toată ziua. I s-a spus că dacă nu va executa, va fi dat la porci. Asta este declarația victimei la DIICOT.

Reporter: Putem spune, atunci, că șeful Poliției servea intereselor interlopilor din Caracal?

Remus Rădoi: Ar fi o presupune. Eu pot să vă spun că 40 de victime au declarat la DIICOT că nu au avut încredere să depună declarații la Poliția Caracal, fiind de notorietate legătura dintre șeful Poliției Caracal și șeful grupării. Spuneau chiar în declarații că sunt văzuți adesea la barul Coquette sau la barul Oscars, la aceeași masă. Unul dintre cei cu care stătea la aceeași masă era fost condamnat pentru crimă. Puneți-vă în pielea victimelor, dacă ați mai fi avut curaj să mergeți la Poliția Caracal.

Membrii clanului au mers și au pus o presiune fantastică pe victime, să își retragă plângerile.

Reporter: Câți membri are acest clan de care vorbiți?

Remus Rădoi: În jur de 15-18 oameni.

Reporter: Cât sunt de periculoși?

Remus Rădoi: Doi dintre ei au fost condamnați pentru crimă. Au omorât oameni.

Reporter: Când ați informat MAI cu privire la aceste fapte?

Remus Rădoi: Le-am adus la cunoștință acum circa trei luni de zile Ministerului de Interne, domnului chestor Ioniță, care a fost singurul care s-a implicat de la DGA și a dezvoltat o anchetă foarte promptă. Actualmente sunt cercetați într-o anchetă toți pe care eu i-am nominalizat și a dispus cercetarea cu privire la fapte, dosarul fiind preluat de către DIICOT central. S-au constatat mențiunile făcute de mine, că nu s-au luat măsurile ce se impuneau.

Reporter: Care ar fi acestea?

Remus Rădoi: Adică niște victime trebuiau protejate și controlul judiciar nu era, în opinia noastră, suficient. Aceasta a fost colaborarea mea cu DIICOT-ul. A fost o experiență, eu o caracterizez mai puțin plăcută. Eram obligați de legislație s-o avem. Nu consider că ni s-au cerut date pe care nu ar fi trebuit să le dăm.

Reporter: Când s-a început cercetarea în acest dosar?

Remus Rădoi: Cercetarea a început la sfârșitul anului 2018, aveau deja peste șase luni de înregistrări. Erau filați și interceptați.

Reporter: Spuneți că există un dosar la DIICOT legat de proxenetism și trafic de persoane. Cine erau fetele acestea? De unde erau? Și către cine erau plasate?

Remus Rădoi: Eu vă vorbesc de dovezile furnizate de martori și de victime în dosar. Fetele erau din zona Caracalului, din Caracal și erau transportate către Italia, Germania, Spania și chiar Anglia. Dar erau de larg consum și pe plan local.

Reporter: Larg consum înseamnă că aceste fete puteau fi plasate inclusiv polițiștilor sau oamenilor care fac parte din aceste structuri?

Remus Rădoi: Cu toată responsabilitatea vă spun că, din informațiile care au reieșit în cursul anchetei, una dintre fete spunea, citez: ”Am consumat cocaină în seara respectivă cu polițistul cutărescu”. O altă victimă spunea același lucru. Noi l-am indicat pe acest polițist, fiind în legătură cu acest grup infracțional. S-a luat un mandat de percheziție și în ziua descinderilor trebuia să se descindă și la domiciliul acestuia. Interesant pentru noi a fost că i s-a greșit adresa și nu s-a percheziționat domiciliul acestuia. Actualmente polițistul este încă în funcție.

Mai mult, identitatea mea a fost deconspirată către grupul infracțional. Mi se promisese că voi intra într-un program de protecție a martorilor, am primit amenințare de la grupul respectiv, de la un individ care a mai făcut o crimă. Am făcut acea plângere, nu s-a luat nici o măsură. La un moment dat am fost urmărit cu mașina de către grupul infracțional, am sunat la DIICOT.

Reporter: Asta când se întâmpla?

Remus Rădoi: În jurul lunii februarie-martie anul acesta. Domnul Alexe, care atunci era comisar șef DIICOT  mi-a spus să îl sun pe șeful poliției de aici, să vedem cum va reacționa, în sensul că au o legătură. Am sunat pe domnul adjunct Humă Daniel, el mi-a răspuns.

Reporter: Ce vi s-a spus?

Remus Rădoi: Mi-a spus să stau liniștit, că nu crede că mă vor omorî, este mai mult să mă intimideze. Am solicitat insistent să se trimită un echipaj, pentru că așa se face. A spus că totuși să mă calmez și că ar fi bine să nu dăm amploare unui eveniment pe care el îl consideră minor. Am sunat din nou la DIICOT, domnul Alexe mi-a spus să sun pe 112, pentru că e serioasă treaba și în felul ăsta îi putem prinde. Am sunat la 112, mi s-a spus să aștept, am fost dat la Poliția Caracal, m-a localizat, a spus ”rămâneți acolo, va veni un echipaj!”. Am stat 48 de minute și nu a venit nici un echipaj.

Toate acestea eu le-am reprodus către MAI într-o petiție. Am fost și personal la domnul Nucu Gheorghe, secretarul de stat și i-am spus toate acestea.

Reporter: Ce credeți dumneavoastră că s-a întâmplat cu Alexandra?

Remus Rădoi: Există cele două posibilități. Nu m-aș hazarda să spun că una singură este mai fiabilă decât cealaltă. Ori este traficată și a mers pe una din rețelele din zonă sau nu neapărat din zonă, ori chiar profilul nemernicului ăstuia corespunde cu al unui sadic care ar putea face și crimă. Ca o opinie personală, nu cred că ar fi singulare aceste crime. Cred că era specializat și lucrul acesta îl făcea de foarte mult timp.

Reporter: În afară de clanul Oacă, mai există și alte rețele de proxenetism și trafic de persoane în Caracal?

Remus Rădoi: Au existat de-a lungul timpului, de prin 2010 încoace, cel puțin patru rețele care au fost deconspirate și deferite justiției. Nouă ni s-au părut pedepsele foarte blânde. Iar parte din ei și-au reluat activitatea.

Reporter: Ce se întâmplă cu fetele acestea, din momentul în care ele ajung în alte țări? Care sunt șansele ca ele să se întoarcă acasă, la un moment dat?

Remus Rădoi: Aproape de minim, pentru că de cele mai multe ori, ele sunt constrânse să facă ceea ce fac. Sunt ținute într-o captivitate, dar și prinse într-un scenariu foarte bine creat. Am putea spune că sunt și inteligenți acești idioți, dacă n-am ține cont că sunt nemernici. Adesea sunt și drogate, pentru a li se asigura o stare de euforie, li se dă de multe ori tenta că vor fi împreună cu unul dintre ei, adică joacă și rolul de ”lover boy”. Este foarte greu atunci când intri pe o astfel de spirală să reușești, ca o simplă fată, să ieși dintr-o astfel de organizație. Este foarte greu și mai ales când organele statului nu îți inspiră încredere.

Reporter: De ce este Caracalul un pol al traficului de persoane?

Remus Rădoi: Ar putea fi mai multe cauze. Eu nu aș spune că doar Caracalul. Eu aș spune că situația este generală la nivel de țară. Zona de sud este percepută și de noi, ca firmă de securitate, un pic mai agitată.

Caseta

Taxa de protecţie era în funcție de potențialul clientului. Porneau de la 1000 de lei pe zi până la 6.000 de lei pe lună sau 4.000 de lei pe lună.

40 de victime au declarat la DIICOT că nu au avut încredere să depună declarații la Poliția Caracal, fiind de notorietate legătura dintre șeful Poliției Caracal și șeful grupării.

Articolul precedentBMW M5: De la 286 la 625 de cai putere, în 35 de ani
Articolul următorDoi șoferi sârbi, singurii vinovați de traficul cu cocaină din România