“Balatonul” României, distrus de indiferenţa autorităţilor

De 16 ani, lacul Brateş de la marginea Galaţiului este abandonat de autorităţi. Lacul natural, ce avea o suprafaţă de 7.428 ha, a fost desecat în anii 50, ajugând la un luciu de apă de 2.060 ha. Chiar şi aşa, până în 1989 a fost pus în valoare ca fermă piscicolă şi ca lac de agrement. La mijlocul anilor 90, ferma piscicolă a fost falimentată şi din 1997 lacul Brateş a fost lăsat de izbelişte. În ultimii cinci ani, specialişti în piscicultură au depus cereri de preluare în concesiune, susţinute de proiecte de punere în valoare a fondului piscicol şi a potenţialului turistic al lacului, dar, în toate guvernările, Ministerul Agriculturii a tratat aceste cereri cu aceeaşi lehamite.

Lacul Brateş, situat la est de Galaţi, este legendar. Pe la 1932, avea 7.428 de ha. Era un veritabil “Balaton” al României.
Împreună cu lacul Covurlui şi bălţile şi grindurile din Lunca Prutului, Brateşul forma o deltă de 18.000 ha. Lacul a intrat în legendă pe vremea tinereţii lui Petru Rareş, care, înainte de a deveni domnitor al Moldovei, se ocupa cu pescuitul la Brateş. Carele cu peşte ale lui Petru Rareş aprovizionau mangopetia Curţii Domneşti de la Suceava, dar şi cetăţile Tighina, Cetatea Albă şi Chilia. Brateşul le-a adus bunăstare locuitorilor din zonă. În Vadul Ungurului, cartierul gălăţean situat în apropierea lacului, exista, în urmă cu o sută de ani, o cherhana de primă stocare şi sărare a peştelui şi zeci de gheţării, care asigurau gheaţa necesară pentru transportarea peştelui în căruţele cu coviltir, care plecau spre nord după apusul soarelui.

Şantierul “Ana Pauker”

Pescăriile Statului   O Afacere înfloritoare Din 1912 Până în Anii 90

Bunăstarea localnicilor a luat sfârşit în 1948, când pe malul Brateşului a fost înfiinţat Şantierul “Ana Pauker”, pentru desecarea a mii de hectare de luciu de apă, transformate în terenuri arabile.
Suprafaţa lacului a fost redusă la 2.060 ha. Era perioada în care, în vizita sa la Bucureşti, Nichita Hruşciov le recomanda comuniştilor români să pună pământ şi să facă agricultură până şi pe acoperişurile blocurilor. Desecările au durat până la sfârşitul anilor ’60. În primii ani, pe terenurile desecate au fost obţinute recolte fabuloase. Apoi, fertilitatea pământului a scăzut.
Pe cele 2.000 ha rămase din lac s-a făcut piscicultură timp de trei decenii. Pe mal a fost construit un complex de agrement şi a fost amenajată o plajă, “bordată” cu pietre, după modelul celei de la Eforie Sud. Ferma piscicolă de la Brateş era cea mai mare din zonă şi asigura o mare parte din materia primă necesară fabricii de conserve de peşte Piscicola Galaţi, în patrimoniul căreia se afla.
Pescogal SA era una cele mai vechi fabrici de conserve din ţară. Era fosta fabrică “Pescăriile Statului”, înfiinţată pe 27 iunie 1912. Era compusă dintr-un port pescăresc, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionarii de peşte, o staţie de încărcare a peştelui în vagoane de cale ferată, un frigorifer central, o piaţă pentru căruţele care cumpărau peşte pentru desfacere la sate, depozite de gheaţă etc. Exista o fabrică de gheaţă artificială, ce producea zilnic 500 kg. Dinamul de 30 kW producea energia electrică pentru iluminat şi ozonarea aerului de ventilaţie, pentru elevatorul de cărbuni şi ascensorul de peşte. Modernizată de comunişti, în 1992 Pescogal SA Galaţi producea 17% din necesarul de conserve de peşte din România.

Falimentul Pescogal, marca PSD şi PNŢCD

Paslaru

După 90, Pescogal SA a fost falimentată. În 1992, fusese numit director la Pescogal SA Florin Pâslaru, în prezent deputatul PSD care şi-a căpătat notorietatea datorită proceselor cu ANI, care l-a declarat incompatibil.
În cei cinci ani în care a condus Pescogal, Pâslaru a reuşit să falimenteze societatea, în special prin achiziţiile de peşte oceanic, după ce Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea intrase în declin. Preţul unei tone de peşte oceanic era de 450 de dolari, dar, prin contractele încheiate cu firmele unor cunoscuţi, directorul Pâslaru plătea peste 900 de dolari pe tona de peşte. După venirea CDR la putere, societatea încă mai putea fi salvată. Dar, în baza algoritmului, PNŢCD l-a numit director pe un oarecare Constantin Glăvan, care a continuat falimentarea Pescogal.
Ferma piscicolă Brateş a ajuns în faliment, odată cu fabrica de conserve. Câţiva ani, a mai fost exploatată, în asociere în participaţiune cu Pescogal, de către Singama SRL, în care sunt asociaţi Alexandru Sântion (PSD), în prezent director la APIA Galaţi, Garofiţa Ţepeluş şi Mariana Stătescu.
În 2001, activele fermei a fost scoase la licitaţie. Sediul fermei, magazii, utilaje, bărci şi unelte de pescuit, au fost cumpărate, în bloc, de Stelian Rusu, un fost hocheist. În 1997 Rusu reuşise să preia, de la Primăria Galaţi, plaja Brateş şi complexul de agrement de pe malul lacului. De fapt, banii cu care au fost făcute achiziţiile nu erau ai lui Rusu, ci ai unui italian aflat în căutarea unei afaceri, Alfonso Calderone. Fostul hocheist s-a ocupat doar de exploatarea complexului de agrement şi a plajei.

Încercare de relansare

Ultima populare cu puiet de peşte a Lacului Brateş s-a făcut în 1997, când lacul era administrat de stat.
Când preluase plaja, Rusu obţinuse şi concesionarea celor 2.060 de hectare de teren, ceea ce îi conferea dreptul exploatării fondului piscicol. La un moment dat, fostul hocheist a ajuns la o înţelegere cu inginerul piscicol Grigore Mihalache, cel care înainte de privatizare fusese şeful fermei piscicole Brateş şi ştia ce trebuie făcut. Inginerul piscicol îşi înfiinţase firma Grig Impex SRL Galaţi şi preluase Balta Mălina. Potrivit înţelegerii, firma lui Mihalache urma să producă puietul de peşte cu care să fie repopulat Brateşul.
După ce a găsit doi oameni de afaceri din Bucureşti, interesaţi să intre în afacere, Stelian Rusu a optat pentru altă variantă. Stelian Rusu, italianul Alfonso Calderone, piscicultorul Grigore Mihalache şi cei doi oameni de afaceri din Bucureşti s-au asociat într-o societate pe acţiuni prin care să relanseze afacerea.
Nu au fost făcute niciuna din operaţiunile presupuse de relansarea exploatării piscicole. Nu au fost consolidate digurile, nu s-a făcut “destufizarea”, nu a fost dragat lacul, nu s-a făcut repopularea. La un moment dat, Stelian Rusu şi oamenii de afaceri din Bucureşti au încercat să vândă afacerea unui arab. Au cerut patru milioane de euro, dar tranzacţia nu s-a încheiat, pentru că arabul nu era dispus să ofere mai mult de două milioane. După această afacere ratată, au început să se certe şi asocierea a încetat.

Final de concesiune

In 2013 Zona De Acces Spre Lacul Brateş Pare Părăsită

În 2008, când Stelian Rusu a decedat, a încetat şi concesionarea. În 1997, Stelian Rusu obţinuse de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, din cadrul Ministerului Agriculturii, concesionarea terenului de sub luciul de apă, dar preluase concesiunea în nume propriu, nu pe firmă.
De aceea, odată cu moartea sa, contractul de concesiune a fost reziliat de la sine. De atunci, din 2008, plaja şi complexul de agreement sunt administrate de fiul fostului hocheist, Robert Rusu.
După desecările din anii 60, rămas doar cu cele 2.060 ha, Brateşul este cel mai mare lac amenajat din România. Au fost şi mai sunt interesaţi să preia concesiunea oameni de afaceri, dar şi politicieni. În primăvara lui 2012, fostul senator PDL Marius Necula anunţa public că e dispus să îşi asume candidatura PDL la Primăria Galaţi, cu condiţia ca ministrul Agriculturii de la vremea aceea, Stelian Fuia, să îi acorde o finanţare de patru milioane euro, pentru consolidarea digurilor Lacului Brateş.
O firmă a lui Necula deţinuse ferma piscicolă “Zătun”, din Lunca Prutului. Printre specialiştii în piscicultură care ar vrea să preia concesiunea este şi Grigore Mihalache, cel care până în 1997 a fost şeful fermei Brateş. Este o familie de piscicultori. El, soţia, fiul şi nora sunt absolvenţi ai Facultăţii de piscicultură. Din 2009, Mihalache a depus la Ministerul Agriculturii mai multe scrisori de intenţie pentru preluarea în concesiune a lacului, însoţite de proiectul său de relansare a administrării fondului piscicol.
După repopulare, ferma ar trebui să producă cel puţin 1.000 de tone de peşte anual, dar după câţiva ani, producţia ar putea creşte. Pe lângă exploatarea piscicolă, ar putea fi dezvoltate activităţi de agreement, pentru că pe Brateş se poate naviga cu ambarcaţiuni cu pânze. Nu a primit nimeni niciun răspuns, pentru că de câţiva ani, nu a fost nici măcar numită comisia de concesionare. Abandonat de autorităţi şi fără niciun administrator, Brateşul este ţinta braconierilor.