Aurel Bucur, „omul lu’ Hrebe’” dat afară de la Salrom.

La finele lunii martie, o ştire trecea aproape neobservată – directorul Companiei Naţionale a Sării Salrom SA, Aurel Bucur, era dat afară de Consiliul de Administraţie. Lui Bucur i s-a reproşat la vremea respectivă că a semnat de capul lui un contract de 10 milioane de euro cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. După demitere, a fost trimis înapoi la sucursala din Târgu Ocna, dar a fost dat afară şi de acolo. Bucur nu s-a împăcat cu ideea şi a povestit pentru Ziarul de Investigaţii cum a fost săpat el din interiorul companiei, dar şi pe plan politic. O adevărată telenovelă.
„Pe 23 octombrie 2014, Bursa Română de Mărfuri a anunţat o licitaţie prin care CNADNR intenţiona să cumpere 250.000 de tone de sare, pentru deszăpezire. Oferta era valabilă doar cinci zile, timp în care era imposibil să convoc şi Consiliul de Administraţie, şi Adunarea Generală a Acţionarilor, aşa că am semnat contractul. Imediat au început şi primele livrări, pentru că în anumite zone din ţară începuse deja să ningă”, îşi aminteşte Bucur cum a început totul.
El a precizează că, imediat, a sesizat Consiliul de Administraţie, care s-a întrunit pe 5 noiembrie, prilej cu care membrii acestuia nu au ridicat niciun fel de obiecţii, spunând că iau act de semnarea contractului. Cât despre AGA, aceasta s-a întrunit abia la începutul lui ianuarie, pentru că până atunci nu fuseseră întrunite condiţiile statutare.

Schimbarea de gardă de la Palatul Victoria

Între timp, la Palatul Victoria se instalase, la finele lui decembrie, Guvernul Ponta 4, în care ministrul Economiei (în coordonarea căruia se află Salrom) nu mai era Constantin Niţă, ci Mihai Tudose. „Cred că mi s-a tras şi de la această schimbare de Guvern. Au fost poliţe care trebuia plătite”, spune Bucur. El i-a indicat în acest sens atât pe ministru cât şi pe secretarul de stat Marcel Popa.
Şi totuşi, la acea vreme nu bănuia ce avea să i se întâmple doar câteva luni mai târziu. „Ba chiar, în iarnă, m-a sunat ministrul personal, să mă mobilizez, să livrez sarea la timp, ca să nu fie probleme cu deszăpezirea. Deci nu mi-a reproşat nimic în legătură cu semnarea contractului”, spune Bucur.

„Nu mi-e ruşine să fiu remarcat de domnul Hrebenciuc”

În acest timp, deputatul Viorel Hrebenciuc începuse să aibă serioase probleme cu legea. Bucur, denumit de presă „omul lui Hrebenciuc”, nu se dezice de legătura sa cu fostul deputat şi eminenţă cenuşie a PSD: “Bănuiesc că mi se trage şi de la legătura cu domnul Hrebenciuc. Domnia sa a fost deputat ales în colegiul Târgu Ocna. Or, eu sunt consilier local la Târgu Ocna. Nu mi-e ruşine să fiu remarcat de domnul Hrebenciuc, dar numirea mea la Salrom nu a fost una politică”. Aurel Bucur spune că predecesorii săi au fost numiţi politic – Lucian Duţă, chirurg de meserie (acelaşi care a condus şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), şi Gabriel Muraru, ofiţer de carieră.

Vorbe grele la şedinţa Consiliului de Administraţie

Dar să revenim la telenovela lui Bucur. La finele lunii martie s-a convocat intempestiv o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Salrom, care a durat aproape opt ore. La final, s-a decis revocarea lui Aurel Bucur din funcţia de director general şi numirea ca director general interimar pentru o perioadă de maxim trei luni a lui Adrian Voicu (directorul economic al companiei).
Motivul revocării invocat de administratorii Salrom în şedinţa CA a fost încălcarea repetată a actului constitutiv de către directorul general şi, în special, semnarea contractului cu CNADNR. În statut se prevedea faptul că directorul general nu poate semna în numele companiei contracte cu o valoare mai mare de 500.000 de euro. Aurel Bucur se apără, spunând că şi în anii precedenţi tot el a semnat contractele cu CNADNR pentru sarea livrată la deszăpezire şi atunci nu a fost nicio problemă: „Era o cutumă. Se întâmpla aşa pentru că în fiecare an CNADNR anunţa licitaţia pe ultima sută de metri, cu câteva zile înainte să vină ninsoarea”.

Microfoanele „perverse” de la Târgu Ocna

Salrom

Zis şi făcut. Demiterea lui Bucur devenise efectivă. Prin contractul de mandat, la încheierea perioadei în care este director general, compania se obliga să-i pună la dispoziţie un „post pe măsura competenţei” şi cu un salariu de director. Aşa că a fost trimis director la Târgu Ocna, salină la care lucrase 20 de ani.
Aici, juriştii i-au spus că nu pot să încalce Codul Muncii, care prevede o perioadă de probă de trei luni de zile şi l-au asigurat că este o simplă formalitate. Nici nu se instalase bine la Târgu Ocna, când, după o lună şi ceva, a aflat că un salariat al salinei plasase microfoane în biroul său de director.
„Am vrut să sesizez organele competente, pentru ascultare neutorizată. M-am trezitr însă de la Bucureşti cu o dispoziţie potrivit căreia niciun director de sucursală nu poate face nicio sesizare fără aprobarea directorului general”, povesteşte Bucur. Zis şi făcut – a cerut aprobarea directorului general şi imediat a fost chemat la Bucureşti. „Ajuns la Bucureşti, am fost notificat că, aflându-mă în perioada de probă, societatea nu mai are nevoie de serviciile mele. Pur şi simplu”.
Aurel Bucur spune că nu se lasă şi că va da în judecată Salrom, pentru concedierea sa, pe care o consideră abuzivă. Privind în urmă, spune că a realizat că, tot timpul cât a fost director, a fost „săpat” de şeful Corpului de Control al Salrom, Alexandru Duca. Actualul director general al Salrom este nimeni altul decât Alexandru Duca.


Share: