ANI: fostul primar al Constanţei Radu Mazăre nu poate justifica aproape 780.000 de euro

Agenția Națională de Integritate susține că fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre, nu poate justifica suma de 779.057 euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis la bancă din Israel.
Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța extinderea acțiunii de control cu privire la diferența nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate de către Radu Mazăre, având în vedere suma identificată, în cuantum de 779.057 euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o unitate bancară de pe teritoriul statului Israel, sucursala Netanya.
Mai mult, depozitele bancare în cuantum de 779.057 euro nu au fost menționate în declarațiile de avere completate de Radu Mazăre, în perioada 2008-2012. ANI precizează că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în același dosar în care Agenția Națională de Integritate a solicitat, pe 23 iunie, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începerea acțiunii de control cu privire la o diferență nejustificată în cuantum de 137.570 euro și 143.818 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 — mai 2015) de către Radu Mazăre.
Astfel, în urma datelor și a informațiilor transmise de instituțiile competente până în prezent, diferențele cu caracter nejustificat raportate la averea dobândită și veniturile realizate de către Radu Mazăre totalizează 916.627 euro și 143.818 lei.

Share: