extradare radu mazare

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat miercuri seara că instituţia pe care o conduce poate începe procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanţa competentă va dispune o asemenea decizie şi va remite documentele.

„Ministerul Justiţiei a primit astăzi (miercuri – n.red.), la ora 17.34, o informare de la Biroul Interpol prin care se confirmă că Mazăre Ştefan Radu a fost arestat provizoriu la data de 8 mai în Madagascar. Conform Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Ministerul Justiţiei demarează procedurile legale în vederea extrădării în baza atribuţiilor care îi revin numai după primirea de la instanţa competentă a încheierii prin care se constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare. Aşadar, aşteptăm documentele de la instanţa de judecată. Vom informa opinia publică în mod transparent cu privire la toate măsurile legale”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiţiei. Poliţia Română a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu privire la arestarea lui Radu Mazăre, în Madagascar. Curtea de Apel Bucureşti analizează dacă sunt întrunite condiţiile extrădării, iar, după aceea, instanţa va informa Ministerul Justiţiei, care o să trimită către Madagascar cererea de extrădare. Ulterior, autorităţile de acolo se vor pronunţa cu privire la acestă cerere.

Articolul precedentRadu Mazăre a fost reținut în Madagascar
Articolul următorKlaus Iohannis: sunt politicieni care au ca singur scop să-şi rezolve problemele din justiţie