Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor a făcut public raportul de activitate pe anul trecut. Din document rezultă că reclamațiile pacienților au în puține cazuri finalitatea dorită. Din cele 180 de dosare disciplinare soluționate în 2018, în cadrul cărora au fost cercetați 267 de medici, doar în cazul a 29 au fost adoptate măsuri. Cei mai mulți medici, 12, au primit câte o mustrare, 10 au primit avertisment, 5 vot de blam, într-un caz s-a aplicat o amendă de 1.500 de lei, iar într-un caz s-a dispus retragerea calității de membru. Amenda a fost aplicată unui medic cu specialitatea obstretică-ginecologie, în vreme ce alți ginecologi au primit avertisment (4 cazuri), mustrare (2 cazuri) și un vot de blam. De altfel, și cele mai multe dintre reclamaţii au vizat specialitatea OG – 51 cauze, urmată de Cardiologie/Medicină internă – 29 cauze și Chirurgie – 28 cauze.

În ceea ce privește retragerea calității de membru, măsura a fost dispusă unui specialist în chirurgie plastică. Dar cele mai multe sancțiuni au fost aplicate la OG (8 cauze), MG/MF (4 cauze), Chirurgie, Medicină Internă, Ortopedie (3 cauze). „Alte tipuri de decizii adoptate: trimiterea dosarului înapoi la colegiul teritorial pentru adoptarea unei decizii conform prevederilor legale – 15 cauze, respingerea contestaţiei/plângerii ca fiind tardiv introdusă – 14  cauze, respingerea contestației, întrucât a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală – 1 cauză. Au fost audiate 120 de persoane în cadrul Comisiei, atât contestatori cât și medici intimați, pentru a oferi date suplimentare în vederea unei juste și obiective judecăți”, se arată în raportul de activitate al Comisiei Superioare de Disciplină prezentat astăzi de Prof. Dr. Radu Vladareanu.

Totodată, în raport se mai arată că au fost 14 cauze (cauză=medic intimat) în care decizia Comisiei de Disciplină a fost schimbată de la nivel judeţean, prin agravarea sancţiunii, s-a dispus micşorarea sancţiunii în 18 cauze, în 223 cauze s-a menținut sancțiunea, iar în 12 cauze „a fost stinsă acţiunea disciplinară împotriva unor medici, membri în cadrul organelor de conducere ale Colegiilor Medicilor Judeţene, judecaţi conform 443, alin.  (4), din Legea nr. 95/2006. În acest moment pe rolul Comisiei se mai află alte  85 dosare,  înaintate de Comisia de Jurisdicție a C.M.R.

Numărul medicilor intimați este mai mare decât numărul deciziilor deoarece în unele dosare au existat mai mulți medici intimați în același caz, din aceeași specialitate sau din specialități diferite”, se mai arată în raport.

Articolul precedentPreşedintele PSD Liviu Dragnea promite o nouă lege a pensiilor militare
Articolul următorAmbasada SUA reacționează în cazul Kovesi: ” Aceste acţiuni par să aibă forma unei hărţuiri judiciare”