„Jaful” Constanda, 200 de milioane de euro

Bucureştenii sunt la un pas să plătească 100 de euro de căciulă pentru unul dintre marile „tunuri” imobiliare de după 1990. Prin pasivitatea vinovată a consilierilor generali şi o hotărâre judecătorească halucinantă, Costică Constanda are cale liberă pentru a renunţa la terenul din Satul Francez şi pentru a reveni în Parcul Bordei. Cum aici nu poate construi nimic, fiind domeniu public, singura soluţie este ca municipalitatea să-l despăgubească la un preţ aberant, de peste 190 milioane de euro.

Afacerea Constanda, derulată pe scena Parcului Bordei şi a Satului Francez, este un exemplu tipic al modului în care băieţii deştepţi încearcă şi de multe ori reuşesc să dea iama în banii publici.
Tunul dat de Constanda, care mai aşteptă doar „scânteia” de la Curtea de Apel Bucureşti (termenul urmator-14 octombrie 2013), se sprijină pe afetul complicităţii, neglijenţei şi inconştienţei consilierilor generali ai Capitalei, al unor organizaţii neguvernamentale manipulate sau doar mărginite şi al multor altora. Într-un fel, Costică Constanda este opusul lui Dănilă Prepeleac. Dănilă a dat perechea de boi pe un car, carul pe o capră, capra pe o gâscă şi gâsca pe o pungă goală. Costică Constanda a parcurs drumul în sens invers şi este pe punctul de a se îmbogăţi aberant pe banii publici ai Capitalei. Iată cum a procedat.

“Punga goală pentru gâscă”

În urmă cu zece ani, Constanda a cumpărat, de la Eugen Lincaru şi Tudor Dumitru, mai multe terenuri în zona numită astăzi Parcul Bordei (Turgheniev 11-15 şi Bulevardul Aviatorilor).
Primăria Sectorului 1 a eliberat documente precum că terenurile respective sunt construibile. Constanda a realizat atunci un plan de urbanism zonal (PUZ), care nu a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pe motiv că terenul ar fi fost, de fapt, domeniu public. După trei ani de procese, pe 21 iunie 2007, Curtea de Apel a obligat CGMB, irevocabil, să aprobe PUZ-ul lui Constanda, plus daune suplimentare de 17,75 milioane de euro. Iniţial, CGMB a refuzat să aplice decizia judecătorească, dar a făcut-o, în cele din urmă, după şapte luni, sub ameninţarea majorărilor de întârziere.

„Gâsca pentru capră”

Constanda susţine că atunci au început mari presiuni asupra sa pentru ca să accepte un schimb de terenuri, concretizate prin o serie de acţiuni în instanţă şi publicitate agresivă în media.
În cele din urmă, a fost aprobată o hotărâre, în mandatul lui Adriean Videanu, prin care municipiul Bucureşti se obliga să aprobe un teren la schimb în Satul Francez (28.500 de metri pătraţi), plus un Plan de urbanism zonal, care conţinea parametri urbanistici care permiteau un regim maxim de înălţime de P+5 (înălţime maximă P+5 = 21 metri). În schimb, soţii Constanda renunţau expres şi irevocabil la despăgubirile solicitate, de aproape 30 de milioane de euro (17,57 milioane stabilitate de instanţă, plus 12 milioane despăgubiri suplimentare), obligându-se să achite o sultă suplimentară de 6,417 milioane de euro pentru contravaloarea construcţiilor oferite în schimb.

„Capra pentru car”

Pe 15 iulie 2008, soţii Constanda au vândut cea mai mare parte a terenului (15,89 hectare) şi construcţiile de pe acesta dezvoltatorului imobiliar grec Raptis Kavouras SRL.
Preţul tranzacţiei a fost de 66,27 milioane de euro, alte 33 de milioane de euro urmând a fi achitate după aprobarea PUZ–ului, după cum se consfinţise prin hotărârea Consiliului General (HCGMB 5/2008). Tranzacţia a fost autentificată de notarul Ioana Popescu Tăriceanu, soţia premierului de la acea vreme al României, Călin Popescu Tăriceanu. Cu această ocazie, în buzunarul notarului Tăriceanu au intrat circa 400.000 de euro.
După vânzare, soţii Constanda şi firma grecului au propus CGMB un Plan de Urbanism Zonal pentru Satul Francez, în parametrii conveniţi (coeficient de utilizare a terenului CUT de 3,5), dar şi cu o înălţime mai mare, 28 de metri în loc de 21. PUZ-ul trebuia aprobat cel mai târziu la 30 septembrie 2009, dată la care intra în vigoare OG 27/2008, care permitea înălţimi şi alţi indicatori urbanistici mult mai mici. Aici au intrat în joc consilierii locali sabotori! Ei au acţionat împotriva PUZ-ului şi a obligaţiei asumate de municipiu, dar au făcut-o, de fapt, în favoarea lui Constanda.
Pe 31 august 2009, aprobarea Planului a fost scoasă de pe ordinea de zi, iar pe 25 septembrie, consilierii PSD, PNL şi PRM au părăsit sala, pentru ca PUZ-ul să nu poată fi aprobat din lipsă de cvorum. Nici în ceasul al 12-lea, pe 30 septembrie 2009, consilierii de la PSD, PNL şi PRM nu s-au prezentat la şedinţă, acţiunea acestora devenind complice la plata de daune din banii publici.

„Capra pentru 200 milioane de euro”

Pe 20 ianuarie 2010, soţii Constanda s-au adresat Tribunalului Bucureşti, prin dosarul 2008/3/2010, acuzând Municipalitatea că nu şi-a respectat contractul.
Ei au solicitat anularea contractului şi repunerea în situaţia iniţială – Satul Francez să revină Municipalităţii iar terenul din Parcul Bordei, soţilor Constanda. Între timp însă, Parcul Bordei a fost băgat în domeniul public, aşa că soţii Constanda solicită despăgubiri conform valorii de piaţă uriaşe stabilită printr-un raport de expertiză din 2008, de 109,2 milioane de euro (3.986 de euro pe metrul pătrat de teren!!!). Adăugăm la aceasta 17 milioane euro şi alte dobânzi, astfel că suma solicitată Municipalităţii poate ajunge la 200 milioane de euro.
Constanda şi-a dat seama târziu că acţiunea poate fi respinsă ca netemeinică, deoarece nu mai era proprietar pe întreaga suprafaţă din Satul Francez, pe care o vânduse grecilor. În iunie 2010, Constanda şi grecii au constatat intervenirea unui aşa-zis pact comisoriu de desfiinţare a contractelor de vânzare-cumpărare cu grecii, potrivit căruia oamenii de afaceri eleni vor restitui terenul şi construcţiile doar în cazul în care se va da o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care Primăria să redevină proprietar, iar Constanda, în consecinţă, să-şi ia banii!
Consiliul General a aprobat totuşi PUZ-ul, prin forţarea prevederilor legale, la data de 17 decembrie 2010, procesul rămânând, practic, din acel moment, fără obiect. Pentru judecătorii Tribunalului Bucureşti nu a contat acest aspect, nici că soţii Constanda nu mai erau proprietari pe întregul teren. Magistraţii au hotărât ca soţii Constanda să primească circa 190 de milioane de euro, aproape 100 de euro din buzunarul fiecărui bucureştean. Primăria a făcut apel şi a achitat, pe 14 septembrie 2012, o taxă de timbru de 3,2 milioane de lei. Acum, singura speranţă este ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să păzească bugetul public al Capitalei de jaful cauzat prin manevrele imobiliare.


Preţ aberant

Reprezentanţii PMB spun că este evident că scopul soţilor Constanda este cel de a obţine o sumă exagerat de mare – 3.986 euro/mp (!!!), sumă pe care nu ar fi obţinut-o niciodată de la un posibil cumpărător al terenului nici măcar în anul în care a fost făcută evaluarea (2008), an de creştere economică. Mai mult ca sigur însă că dacă preţul terenurilor ar fi crescut, reclamanţii ar fi solicitat revendicarea terenului, mai degrabă decât suma de bani. Precum nişte versaţi oameni de afaceri, ei doresc realizarea, prin intermediul instanţelor de judecată, a celei mai profitabile tranzacţii posibile – obligarea Municipiului Bucureşti la cumpărarea terenului la un preţ ireal.

VIACătălin Antohe
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentNicolae Bacalbaşa a scăpat de un Trofeu al Calităţii de 230.000 de euro
Articolul următorAutoritatea Navală Românâ a „torpilat” pavilionul românesc