Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu o întârziere de un an, a anunţat premierul Ponta, adăugând că îi pare „groaznic de rău” pentru locuitorii din cartierul Drumul Taberei, dar spunând că probleme de trafic la construcţia metroului apar în toate ţările.
„Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe şantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcțiune a utilajelor de săpat pentru execuţia tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM).
Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.
Primele trenuri pe Magistrala 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar fi trebuit puse în funcţiune în cursul anului 2015.
Guvernul eleveţian va finanţa cu până la 8,5 milioane franci elveţieni realizarea studiului de prefezabilitate (SPF) şi de fezabilitate (SF) pentru
construcţia Liniei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu.
Acordurile de proiect şi de implementare aferente acestei investiţii au fost semnate marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării.
Proiectul,
cu o durată de 30 de luni, are o valoare de 10 milioane franci
elveţieni (fără TVA), din care contribuţia elveţiană nerambursabilă este
de maximum 85%, respectiv 8,5 milioane franci elveţieni, diferenţa
fiind acoperită de partea română.
Investiţia este cuprinsă în
programului de cooperare elveţiano – român vizând reducerea
disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.