Nu toți membrii USR PLUS care au funcții de conducere în partid se află la București în aceste vremuri „tulburi”.
După ce zilele trecute co-președinții Dan Barna și Dacian Cioloș apăreau braț la braț pentru declarații, acesta din urmă pare că a lăsat în urmă „revolta” USR PLUS.
Ieri, miniștrii USR PLUS și-au scris demisiile, s-au îmbrățișat și (s-)au aplaudat, după care co-președintele din aripa PLUS a părăsit scena. Și, după ce au existat critici în privința sa, Cioloș vine să lămurească absența.
E drept, doar Barna este implicat activ în coaliția de guvernare, ca vice-premier, în timp ce Dacian Cioloș este cu treburile sale, ca europarlamentar și lider al Renew Europe. Or tocmai aceasta este explicația oferită de Cioloș. Pe scurt, întâlnirile planificate nu pot fi amânate sau anulate din cauza situației politice din țară, mai ales că avea de onorat o invitație făcută de chiar președintele Franței.
„Mă aflu de ieri la Paris, împreună cu europarlamentarii Renew Europe, grup pe care îl conduc în Parlamentul European, pentru a ne stabili prioritățile în noua sesiune parlamentară. Suntem găzduiți de colegii francezi din grup și, la invitația președintelui Emmanuel Macron, am participat la o întâlnire bilaterală și la o discuție cu grupul Renew la Palatul Elysee.
E trist că unii aleg să mă atace, așa cum fac de mulți ani, pe subiecte inventate și interpretate după propriile umori. Prezența mea la Elysee, cât și a celorlalți europarlamentari din USR PLUS și din alte 21 de partide liberale din Europa, este programată de câteva luni, așa cum în general întâlnirile importante se stabilesc cu mult timp înainte în contextele politice cu tradiție. Când am stabilit programul la Paris, nu aveam de unde să știu că Florin Cîțu o să arunce în aer coaliția de guvernare.
Am mai spus de câteva ori și o voi repeta, chiar dacă unii citesc ce scriu eu, dar își aud în cap doar propriile argumente. Am fost votat de români în 2019 cu un procent mare, care face ca delegația de opt eurodeputați ai USR PLUS în Parlamentul European să trateze cu mare responsabilitate mandatul primit. Puterea dată de voturile cetățenilor români a fost folosită de noi toți cu cap. Am fost ales acum doi ani președinte al grupului Renew Europe, un rol pe care îl tratez cu respectul si responsabilitatea cuvenite oricărei funcții publice pe care am ocupat-o. Nu am de gând să cer scuze nimănui că onorez invitații în Europa și că încerc, cu puterile mele, să demonstrez că românii pot și trebuie să joace roluri importante în Uniunea Europeană. Doar astfel România și cetățenii români sunt mai bine reprezentați și câștigă prieteni pe care se pot baza pentru dosarele importante europene care le influențează viața”, scrie Cioloș pe Facebook.
Totodată, co-președintele USR PLUS dezvăluie și în ce constau discuțiile abordate: „politica de sănătate din Europa, cu accent pe producția medicamentelor în UE, și politicile industriale în noul context schimbat de pandemie, digitalizare, migrație, agricultură și dezvoltare durabilă.
În întrevederea bilaterală pe care am avut-o, am discutat despre aderarea României la Schengen, cerându-i să sprijine țara noastră în acest demers, dar si despre situația din Republica Moldova și reformele ambițioase începute de președinta Maia Sandu”.