Un număr de 160 de angajați de la Hidroserv Porțile de Fier au intrat luni în grevă japoneză, nemulțumiți de salarii și de faptul că sunt nevoiți să își cumpere singuri uneltelede lucru.Ei Conducerea Hidroserv, aflată în insolvență, a micșorat în ultimii ani bugetul pentru investiții . Din acest motiv,angajații care se ocupă de mentenanța instalațiilor de la Porțile de Fier trebuie să își cumpere singuri sculele pentru reparații, salopete și șurubelnițe.
„Salariații au ajuns să-și cumpere singuri scule sau materiale cu care lucrează, ceea ce este foarte grav. Nu așa se face o ieșire din insolvență, reducând cheltuielile la minim, adică nici cele necesare pentru lucru. De exemplu, electricienii își cumpără șurubelnițe, patent, aparate de măsură.(…) Până anul ăsta, în martie, când au fost aduse pentru prima oară salopete, inclusiv salopete, echipamentul de lucru îl cumpărau angajații din fonduri proprii”, a declarat Cristinel Popescu, președintele Sindicatului Porțile de Fier. Cristinel Popescu susține că angajații sunt nemulțumiți și de salariile mici, sub media salariului mediu pe economie. Un angajat Hidroserv câștigă 2.300 – 2.400 de lei, astfel că mulți și-au dat demisiile.