Revoluţia la Galaţi, un tun imobiliar de 251 de hectare

Printre revoluţionarii din Galaţi s-au infiltrat aproape două sute de profitori, de la foşti activişti PCR sau colaboratori ai Securităţii, la politicieni, ziarişti şi militari. Miza oportunismului constă în avantajele conferite de certificatul de revoluţionar: un hectar de extravilan, case, spaţii comerciale şi indemnizaţii lunare de 20 milioane de lei vechi. La Galaţi nu ar trebui să fie mai mult de 50-60 de revoluţionari autentici, cu tot cu urmaşi. Şi totuşi au primit hectarul de extravilan 251 de persoane. Pe lista celor care încasau indemnizaţiile de revoluţionar, suspendate temporar, se află şi 14 personaje care nici măcar nu au certificate.

La Galaţi, revoluţia a început pe 22 decembrie 1989, la 12 şi 10 minute, la un minut după ce Ceauşeştii au fugit cu elicopterul.

TVR fusese ocupată de revoluţionarii din Bucureşti iar Armata devenise componentă a noii puteri. În oraşul Galaţi nu au fost confruntări între demonstranţi şi trupe de represiune, dar nouă gălăţeni au fost ucişi şi alţi 15 răniţi în confruntările de la Metrou şi de la Televiziune. Potrivit legii, pot fi încadraţi la categoria de luptător remarcat şi cei care între 17 şi 25 decembrie au condus mulţimi sau au ocupat instituţii importante pentru rezistenţa fostului regim comunist.

S-au adăugat la lista revoluţionarilor şi membrii comitetelor provizorii de la nivel judeţean şi municipal. În aceste condiţii, ar fi trebuit ca la Galaţi să fie 50-60 de revoluţionari, cu tot cu răniţi şi urmaşi. Dar s-au adăugat fostele secretare ale activiştilor de la „Judeţeana” PCR Galaţi, care au întors armele şi nu au mai făcut cafele pentru activişti, ci pentru revoluţionari. Două dintre secretarele „revoluţionare” sunt Victoria Arhip şi Cecilia Mafteiu. Apoi, fenomenul a scăpat de sub control.

Legea lui Bebe

În perioada 1990-1997, şi-au luat certificate de revoluţionar 328 de gălăţeni. Mulţi şi-au cumpărat certificatele prin filiera Bebe Ivanovici, la tariful de 2.000 de dolari.

Fabricarea certificatelor a fost încurajată prin normele metodologice ale Legii Recunoştinţei, Legea 42/1990. Ca să devină „remarcat” un personaj trebuie să depună la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) un dosar care să cuprindă copie după buletin, o declaraţie proprie despre faptele sale deosebite, declaraţiile a trei martori care să îi confirme povestea şi o dovadă de recunoaştere a sa de către una din asociaţiile de revoluţionari.

Practic, patru indivizi îşi pot da unii altora declaraţii de martor, devenind toţi patru luptători „remarcaţi” pentru o poveste inventată. Aşa s-a ajuns la inflaţia de revoluţionari. Prin Legea 341/2004, s-a încercat reconfirmarea calităţii de revoluţionar, redepunerea dosarelor şi eliberarea noilor certificate. Operaţiunea a eşuat, pentru că au fost păstrate aceleaşi norme metodologice, cu regula celor trei martori. Aşa s-a ajuns ca şi după marea curăţenie, din 21.234 de revoluţionari, 2.226 să fie răniţi şi 2.059 urmaşi ai eroilor martiri, iar 16.012, adică 75,3%, să fie revoluţionari „remarcaţi”.

103 „artilerişti” în imobiliare

La Galaţi, au primit 1 ha de teren extravilan 251 de revoluţionari. La nivel naţional li s-au dat revoluţionarilor 4.830 ha de extravilan şi 157 ha de intravilan, care au costat statul 1.230.113.900 de euro.

După reconfirmarea în baza Legii 341/2004, 95 dintre revoluţionarii gălăţeni împroprietăriţi cu teren extravilan nu au mai primit certificate de revoluţionar, dar au rămas cu hectarul. Alţi opt revoluţionari sunt foşti colaboratori ai Securităţii şi pentru asta ar trebui să fie decăzuţi din drepturi. Aşadar, cel puţin 103 ha s-au dat nemeritat. Mulţi revoluţionari descurcăreţi şi-au luat terenul în zona de agrement de la Lacul Zătun, unde 1 ha valorează cel puţin 90.000 euro.

Alţii şi-au luat hectarele în zona platformei Sidex, iar prin 2003-2004, cu ajutorul Comisiei de Fond Funciar din Prefectura Galaţi, şi-au transferat hectarul în zona rezidenţială Cartierul Arcaşilor, l-au împărţit în vetre de casă şi l-au vândut pe sute de mii de euro.

Activiştii PCR, revoluţionari

Printre revoluţionari se remarcă plutonul foştilor activişti PCR. Unul din ei e Nicolae Beuran, care în decembrie 1989 era secretar al Comitetului Judeţean PCR Galaţi.

Fusese adus de la Cluj prin „rotaţia cadrelor”. Iniţial fusese posesorul certificatului nr 13.156. La reînscrierea prin Legea 341/2004, SSPR i-a reconfirmat fostului secretar PCR calitatea de revoluţionar. Acum deţine certificatul LRM-B-1735 şi face parte din Asociaţia „23 Decembrie 1989 Metrou” Bucureşti.

Beuran a fost prefect PDSR şi în 13 iunie 1990 a trimis la Bucureşti un tren cu siderurgişti de la Sidex, pentru ca să ajute minerii să-i ciomăgească pe bucureşteni. Şi Benone Puşcă, cel care în 1989 era secretar al Comitetului Municipal PCR Galaţi e la poziţia 190 în tabelul revoluţionarilor care au primit 1 ha. Benone Puşcă a avut certificatul de revoluţionar nr 13.656, fiind membru al Asociaţiei Ecoforum – Clubul Tinerilor Eroi. După 2004 nu a mai fost confirmat ca revoluţionar, dar a rămas cu hectarul.

De la CC, ţup la Revoluţie

Alt activist PCR „revoluţionar” e fostul primar al „oraşului roşu”, Eugen Durbacă, un politruc trecut prin 10 partide.

În 1989, Durbacă era director la Întreprinderea de Utilaj Greu Galaţi şi membru supleant al Comitetului Central al PCR. Pe 22 decembrie a fost salvat de armată cu TAB-ul de muncitorii furioşi pentru că le oprea bani din salarii. În zilele revoluţiei, a stat ascuns în comuna Jorăşti, în beciul casei bunicii prietenei fiului său.

În 1999, când era primar PDSR, a profitat de filiera lui Bebe Ivanovici şi şi-a luat certificatul de revoluţionar nr. 13.162. La dosarul său de revoluţionar era anexată şi „Fişa Luptătorului”, în care erau declaraţiile altui membru al CC al PCR, Dan Dulamă, director al Centralei Industriei Siderurgice, precum şi declaraţiile a doi colegi de partid, deputatul PDSR Sandu Florentin şi senatorul PDSR Ilie Plătică Vidovici.

Scandalul de presă l-a determinat în 2000 pe Eugen Durbacă să renunţe la certificat. Alt director activist e Traian Mândru. Apare la nr 135 în lista cu hectare. El a fost director al fabricii de armare de la Şantierul Naval. Ca şi Durbacă, în zilele revoluţiei a fost izgonit din şantier de ingineri şi muncitori. El a fost reconfirmat de SSPR şi pe Lega 341, acum deţinând certificatul LRM-M-1198. Pe lista revoluţionarilor recompensaţi este o liotă de foşti directori PCR şi activişti de duzină.

Deontologii de partid

Pe listele revoluţionarilor recompensaţi cu terenuri şi indemnizaţii se află şi trei jurnalişti de la fostul ziar PCR „Viaţa Nouă”, Radu Macovei, Grigore Lazarovici şi Katia Nanu.

După 12 ore de la fuga lui Ceauşescu, ei au întors armele împotriva PCR şi au schimbat numele ziarului în „Viaţa Liberă”, devenind director general , director economic şi respectiv redactor şef. Au dat dovadă de un „oportunism exemplar”. Chiar în ziua de 22 decembrie, „revoluţionarul” Radu Macovei semna în „Viaţa Nouă” articolul „De neclintit în jurul partidului şi al secretarului său general”, condamnând ce se întâmpla la Timişoara şi Bucureşti.

Grigore Lazarovici fusese şi el activist la UTC iar Katia Nanu, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Pionieri. Insurecţia de carton le-a adus milioane de euro. Radu Macovei şi Grigore Lazarovici, împreună cu alt revoluţionar, Marian Băilă, devenit acum noul patron al ziarului în baza unei tranzacţii de trei milioane euro, nu au primit hectarul în extravilan, ci în intravilan, la ieşirea din Galaţi spre Brăila.

Potrivit unuia dintre revoluţionarii gălăţeni, în 1999, primăria condusă de Eugen Durbacă a cumpărat terenul de la Romsilva, cu 5,9 miliarde, şi după ce l-a trecut în intravilan le-a dat hectarele celor trei revoluţionari, care le-au vândut lanţurilor de magazine Selgros şi Real, câştigul fiind între 10 şi 20 milioane de euro.

Cătălin Chelu are certificat

În listele revoluţionarilor răsplătiţi cu terenuri este o lume pestriţă: ţepari, interlopi, politicieni de duzină. Printre aceştia, Cătălin Chelu, un „revoluţionar” al ingineriilor financiare şi omul cu mita de 1 milion de euro pentru Fătuloiu.

Alt revoluţionar cu hectar e Andrei Lişinschi, patronul Grupului Profiland, care în anii 80 a primit două condamnări penale pentru furt din avutul privat şi bişniţă. Pe listă mai e şi Tănase Bălan, fost patron al Băncii Stabilitatea, care a ţepuit 7.000 de depunători cu 22 miliarde şi e autorul unui tun imobiliar de proporţii, cumpărând de la Fundaţia pentru Tineret, cu 2,8 miliarde de lei vechi, Casa de Cultură a Tineretului şi Hotelul Tineretului, ce valorau 64 de miliarde.

Casa de Cultură şi Hotelul au ajuns la omul de afaceri Maricel Păcuraru. Mai e pe listă şi colonelul în rezervă Constantin Ene, care în zilele revoluţiei era ofiţer în garnizoana Brăila. Un ofiţer de armată nu avea cum să fie revoluţionar, pentru că se supunea ordinelor superiorilor săi. De altfel, a şi existat o interdicţie impusă în 1992 de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), dar abandonată în 1997.

Colonelul Ene a fost reconfirmat ca revoluţionar, a primit apartament în blocul A8 de pe strada Traian şi un 1 ha de extravilan, plus funcţii de şef la Poligonul Mălina şi ISU. Pe listă mai apare fostul şef al lumii interlope din Galaţi, Marian Ivan, ucis într-o reglare de conturi din iunie 2008.

Opt turnători la Secu

Pe lista revoluţionarilor recompensaţi apar şi opt foşti turnători ai Securităţii, majoritatea reconfirmaţi pe Legea 341: Vlad Vasiliu, director al Teatrului Dramatic, Florin Melinte, director al Teatrului Muzical, Eugen Stoleriu, reprezentantul CORD 89 în Primăria Galaţi, jurnalistul Gelu Ciorici, Ion Garofa, fost şef al Casei de Pensii Tecuci, omul de afaceri Andrei Lişinschi, Marcel Popa, patron de restaurant şi însuşi secretarul general al SSPR, Dumitru Stelianide.

În cazul acestora a şi al celorlalţi 149 de revoluţionari-turnători dovediţi de CNSAS se pune o singură întrebare: de ce parte a baricadei erau pe 22 decembrie, de partea a revoluţionarilor autentici sau a Securităţii?

„Legea Recunoştinţei” e aplicată haotic şi în privinţa indemnizaţiilor de revoluţionar, de 2.000 de lei, achitate lunar prin CJPAS. Plata a fost suspendată temporar, dar la presiunea protestelor din aceste zile doi reprezentanţi ai PDL, Micea Toader şi Ion Oltean, au încheiat un protocol prin care e garantată reluarea plăţilor dacă revoluţionarii se retrag din stradă (vezi foto).

Legea prevede că primesc indemnizaţii doar cei care au un venit mai mic decât salariul mediu brut, de 2.022 lei. Procedura e ca revoluţionarul să meargă la CJPAS la fiecare şase luni şi să declare pe propria răspundere că nu are venituri de 2022 lei. În baza acestei declaraţii încasează lunar cei 2.000 de lei.

Pe statele de plată ale CJPAS sunt multe VIP-uri cu venituri mari: fostul director, prefect şi senator Traian Mândru, Radu Macovei, Grigore Lazarovici şi Katia Nanu, care, ca şefi de ziar, încasau lunar 17.000 lei primul şi 10.000 lei ultimii doi. „Indemnizat” e şi fostul baron al comerţului cu tablă de la Sidex, ex-senatorul PDSR Ilie Plătică Vidovici, care are două pensii, de senator (1.414 lei) şi pensia militară de fost maior.

Pe listă e şi Comşa Ciupercă Virgil Pompiliu, fost ziarist la oficiosul PCR “Dobrogea Nouă” Constanţa, care a pe 20.01.1990 a fost liderul celor 5.000 de mineri care au luat cu asalt Bucureştiul. Sunt pe lista indemnizaţilor şi trei dintre revoluţionarii-turnători, Vlad Vasiliu, Eugen Stoleriu şi Ion Garofa, cărora SSPR ar trebui să le retragă drepturile. Aberante sunt cazurile a 14 persoane de pe lista celor 168 care încasează indemnizaţia, deşi nu mai sunt revoluţionari, pentru că SSPR nu i-a mai reconfirmat pe Legea 341. Printre aceştia, fostul activist UTC Grigore Lazarovici şi Pompiliu Comşa, liderul primei mineriade.