Nu din cauza crizei, ci ca urmare a unui conflict germano-german, cu foarte puternice accente româneşti. Cel mai mare grup de firme din agricultură din Vestul României, ATON Transilvania, a ajuns în pragul falimentului.
Având datorii de mai multe milioane de euro, concernul ATON a ajuns în stare de insolvenţă la solicitarea mai multor creditori, printre care Primăria din comuna Sânandrei, judeţul Timiş.
Dezvoltarea în agricultură a demarat aici încă de la începutul anilor 90. Cel care a pus bazele afacerii a fost Nikolaus Mann, care, împreună cu familia Heyl din Germania, controla un grup de firme format din Agrocereal, Vital&Heyl, Heyl Grain, Cer-Oil. Sediile firmelor se aflau în comuna Sânandrei, din imediata apropiere a Timişoarei. Se cultivau atunci preste 27.000 de hectare în judeţele Timiş şi Arad. Grupul de firme deţinea şi una dintre cele mai mari mori din România, cunoscută în toată zona drept “Moara din Carani”, valoarea utilajelor fiind evaluată la 25 milioane de euro. Nikolaus Mann s-a născut în România, a plecat de mic în Germania, dar s-a întors la Timişoara, unde a absolvit Facultatea de Medicină. De aceea i şi spune “Doctorul”.
Expansiune exponenţială
În anul 2006, concernul german ATON GmbH, al cărui acţionar principal este Mario Helmig Lutz, intră cu o investiţie puternică în grupul de firme controlat de Mann, formându-se astfel concernul ATON Transilvania.
Afacerea se diversifică, înfiinţându-se şapte centre de profit: materiale de construcţii; construcţii de infrastructură; confecţii metalice; curent electric; terenuri arabile – real estate; agricultură; transport. Dintre acestea, agricultura şi transportul existau înainte de intervenţia germană. Anul 2007 este anul marilor investiţii ale Aton Transilvania, fiind dezvoltate toate proiectele dorite de conducerea din Germania.
Finanţarea s-a făcut prin credite acordate de Helmig, prin fonduri europene SAPARD şi prin împrumuturi luate de la bănci. Suprafaţa agricolă lucrată ajunge la 40.000 de hectare, iar numărul angajaţilor la 2.500. În acel an se semnează un contract cu Primăria Sânandrei pentru execuţia lucrărilor de apă-canal în cele trei localităţi ale comunei. Investiţia era de 11,5 milioane de euro, Aton urmând să gestioneze pe o perioadă de 49 de ani serviciile de apă-canal. În acelaşi an încep şi lucrările la Parcul Industrial Aton I.
Apare dihonia
Tot în 2007 apar însă şi disensiunile între Mann şi acţionarii germani. Nemţii îi reproşează lui Mann faptul că a înfiinţat o nouă firmă, Euromobile, care ar avea un parteneriat cu ATON, păgubos pentru grup.
Mann, în schimb, afirmă că tocmai acest parteneriat a ajutat ATON să continue proiectele. “Germanii au vrut să continuăm proiectele, fără să mai finanţeze ATON Transilvania. Dl. Bauer Rainer, administratorul german, considera că o soluţie a ieşirii din criză ar fi outsourcing-ul în domeniul construcţiilor, motivul fiind numărul mare de utilaje achiziţionate, precum şi numărul mare de angajaţi, circa 1.000 în acest sector. Nu se ţine seama că acest sector a fost gândit să construiască, într-o primă fază, propriile obiective. Aşa s-a înfiinţat Euromobile. În acel moment, ATON Transilvania avea deja probleme cu plata furnizorilor. Datorită parteneriatului cu firma Euromobile, Grupul Aton a reuşit să-şi continue proiectele începute. Incompetenţa dlui Helmig a împins ATON Transilvania pe marginea prăpastiei”, comentează Mann.
Joc periculos
De altfel, în 2007 Mann îşi cesionează acţiunile de la ATON. Între cele două grupări, ATON şi Euromobile, a început un război extrem de dur în care au fost angrenate mai multe instituţii ale statului, dar şi oameni politici potenţi din zonă.
De menţionat că, dacă în perioada 2004-2008 Mann a fost considerat un apropiat al PSD şi în mod special al ministrului Agriculturii de la acea dată, Ilie Sârbu, ulterior a fost considerat un apropiat al PD-L. În perioada guvernării PSD el a fost vizitat în două rânduri de premierul de la acea oră, Adrian Năstase.
De unde şi zvonurile vehiculate pe atunci că Dana Năstase ar avea acţiuni în grupul de firme controlat de Mann. Într-adevăr, Mann a fost văzut ulterior alături de liderii locali ai PD-L, şi în mod special lângă preşedintele filialei şi al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi Dan Popa, secretar general al PD-L Timiş. Este de notorietate şi relaţia bună pe care Mann o are şi cu actualul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. În 2008, Mann apărea în topul bogaţilor României, cu o avere de 80 de milioane de euro. Din informatiile noastre se pare ca paienjenisul de relatii, interese, si informatii bine filtrate, tesut in jurul acestui personaj este departe de a se limita doar la numele vehiculate pana acum.
Plângeri penale
În anul 2009, germanii de la ATON fac plângere penală împotriva lui Mann, pe care îl acuză că ar fi delapidat grupul lor de firme, cu ajutorul propriei companii, Euromobile. Dosarul ajunge chiar şi la DIICOT.
În afacere intervin şi demnitari germani, care fac lobby pentru ATON. Este şi momentul în care foştii “prieteni” politici ai lui Mann îi întorc acestuia spatele. Pe de altă parte, “Doctorul” afirmă că ATON ar fi dator la Euromobile cu 18,5 milioane de euro. El susţine că împotriva sa a fost demarată o mare campanie, inclusiv în presă, al cărei ţel era să se arate că ATON este un “investitor german strategic” care ar fi fost fraudat în România. “De fapt se încerca să nu mai fie achitată datoria la Euromobile, cel mai important creditor al ATON”, afirmă Mann. El mai spune că din cauza banilor neprimiţi a demarat procedura de insolvenţă voluntară a firmei sale. De menţionat că Euromobile devenise o firmă extrem de importantă, cu investiţii mari în utilaje. La acel moment lucra pe Autostrada Arad-Timişoara şi dezvolta un parc industrial în Sânandrei. De altfel, singurul la care nu s-au întrerupt lucrările în anul de criză 2009. Aceeaşi firmă a intrat în discuţii în celebra “afacere Mercedes”, atuci când celebrul concern german a vrut să investească în România, la Sânandrei.
Din cauza disputelor, nemţii au plecat în Ungaria, la Kecskemet. În acest moment, Mann face potecă pe la parchet, iar de afacerea lui s-a ales praful. El se plânge că a ajuns în această situaţie după ce procurorii, la comandă politică, i-au blocat conturile., La un moment dat, la Euromobile lucrau aproape 1.500 de angajaţi din Timişoara şi comunele limitrofe. Alături de cei 2.500 de la ATON, făceau din Sânandrei cea mai atractivă comună din Timiş.
Falimentul bate la uşă
Pe de altă parte, şi ATON Transilvania o ia încet, dar sigur spre faliment. Asta şi din cauza managerilor care au condus grupul de firme, printre care şi un profesor de istorie, Paul Milata. De asemenea, au început să curgă şi aici problemele penale.
Firma este acuzată de modul în care ar fi gestionat şapte milioane de lei, dintr-un proiect european de 30 milioane de euro, în vederea construirii unor spaţii de depozitare a cerealelor. În firmă mai lucrează aici în jur de 120 de oameni, numărul fiind neclar din cauza înregistrărilor inconstante la ITM.
Suprafaţa arabilă cultivată a ajuns la 10.000 de hectare, faţă de 40.000 în urmă cu trei ani. O parte din arendă nu este plătită de doi ani, în vreme ce mulţi producători agricoli nu şi-au putut încasa subvenţiile din caua încurcăturilor produse de angajaţii grupului de firme. Un control al Finanţelor a descoperit mari obligaţii financiare neachitate la bugetul de stat. Colac peste pupăză, Primăria Sânandrei a solicitat oficial insolvenţa ATON Transilvania, pentru o datorie de 12,1 milioane de lei, adică aproape trei milioane de euro.