Claudiu Năsui îl apără pe Tolontan, jurnalistul care a intrat în conflict cu primarul Sectorului 4

„Nici nu contează pe cine investigați. Puteți să mă investigați și pe mine și USR-PLUS. Îndemnul meu va fi același”, le-a transmis ministrul Economiei jurnaliștilor de investigații

Claudiu Năsui / Foto: Facebook

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a sărit în apărarea jurnalistului Cătălin Tolontan, cel care a intrat în conflict cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. „Știu că presa de investigație nu are nevoie de încurajarea mea sau de cea a oricărui politician”, scrie Claudiu Năsui pe Facebook.

Claudiu Năsui: „Mafia versus presa de investigație”

„Jurnaliștii de investigație se luptă cu mafia din vechea clasă politică de mult mai mult timp decât USR-PLUS sau oricare politician”, a mai scris Claudiu Năsui, cel care declară că nu are cum să rămână indiferent atunci când observă că edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, „ar încerca să oprească ieșirea la lumină a anchetelor folosind procuratura”.

Turcia nu vrea să mai fie groapa de gunoi a Europei

Așadar, „în calitate de co-președinte al filialei USR PLUS București”, Claudiu Năsui a declarat că simte nevoia să spună că, în ciuda percepției generale a populației vis-a-vis de clasa politică din România, ar exista „și politicieni care luptă cu mafia”, dându-se, în acest fel, drept exemplu pozitiv.

Nici nu contează pe cine investigați. Puteți să mă investigați și pe mine și USR-PLUS. Îndemnul meu va fi același. Faptul că există oameni care fac munca de investigație este una dintre garanțiile unei societăți libere.

A scris Claudiu Năsui

Jurnalistul Cătălin Tolontan a fost audiat de DIICOT

„Practic, primarul Băluță visează ca investigațiile de presă să fie scoase în afara legii”, a spus Cătălin Tolontan, potrivit Gândul.ro, adăugând că are încredere că justiția își va face treaba și de data aceasta.

Replica a venit după ce ieri, Tolontan a fost audiat în calitate de martor la DIICOT, într-un dosar în care se fac cercetări pentru șantaj și constituire unui grup infracțional organizat. Plângerea a fost formulată de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Împreună cu Tolontan, la DIICOT a mai fost chemați alți câțiva jurnaliști, de la diverse publicații.

Articolul precedentTurcia nu vrea să mai fie groapa de gunoi a Europei
Articolul următorEmil Boc îl susține, fără niciun regret, pe Florin Cîțu
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.