„Birul pe apă chioară” impus de guvernul Boc prin majorarea cu 900 % a preţului apei din Dunăre şi monopolul multinaţionalei ArcelorMittal, care vinde Primăriei Galaţi apa Dunării de opt ori mai scump decât preţul la care o cumpără de la „Apele Române”, transformă în lux banala apă de la robinet.
Pe 2 decembrie, Guvernul Boc a scumpit de 10 ori preţul apei brute, utilizată la prepararea apei potabile, indiferent că este extrasă din Dunăre şi celelalte cursuri de apă sau din sursele de adâncime.
Birul Guvernului pe apa chioară
Scumpirea a fost operată prin HG 1202/2010, privind „actualizarea cuantumului contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă”. După ce în urmă cu 10 luni, prin HG 328/31.03.2010, Executivul stabilea tariful de 5,11 lei pentru 1.000 metri cubi de apă brută, acum preţul a fost majorat la 50,00 lei/1000 mc pentru operatorii economici, inclusiv cei care prestează servicii de gospodărie locală. Alte tarife sunt de 24,00lei/1.000 mc pentru operatorii ce produc energie electrică şi termică, 1,10 lei/1.000 mc pentru producătorii de energie electrică în hidrocentrale, 3,00 lei/1.000 mc la apa utilizată în irigaţii şi 0,50 lei/1.000mc în cazul apei utilizate în acvacultură. O „actualizare” în procent de 1.000 % depăşeşte orice fantezie cu privire la inflaţia galopantă şi efectele crizei. Formal, Guvernul explică scumpirea prin nevoia de a majora veniturile Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Potrivit notei de fundamentare, bugetul administraţiei era acoperit doar în procent de 38%, înregistrând un deficit de 517 milioane de lei. Prin noile tarife guvernanţii speră să obţină reducerea deficitului de la „Apele Române” cu 215 milioane de lei.
Guvernul Năstase a dat ArcelorMittal monopolul pe apa din Dunăre
Problemele apar exact acolo unde tocmai apa nu ar trebui să fie o problemă, la Galaţi, oraşul înconjurat din trei părţi de apele Dunării, Siretului şi Prutului. Oraşul ameninţat anual de viiturile de pe cele trei cursuri de apă este localitatea cea mai afectată de aceste scumpiri. Consumul de apă potabilă al oraşului e asigurat în procent de 70% din prepararea apei brute extrase din Dunăre, restul fiind acoperit din extracţiile de apă de adâncime de la Vadu Roşca şi Salcia, judeţul Vrancea. La Galaţi, necazul era şi până acum costul apei brute pentru că, deşi e situat pe malul Dunării, din cauza Guvernului Năstase, oraşul nu mai are propria extracţie din Dunăre şi trebuie să cumpere apa de la Combinatul ArcelorMittal. În 2001, când Executivul a negociat condiţiile privatizării Sidex, comisia guvernamentală condusă de Ovidiu Muşetescu a dat trustului Mittal, în preţul combinatului şi „Priza de la Dunăre”, extracţia prin care este asigurată atât apa necesară preparării apei potabile pentru consumul Galaţiului cât şi apa necesară pentru procesele tehnologice de pe platforma siderurgică.
Combinatul vinde apa Dunării de opt ori mai scump!
Acest monopol înseamnă la Galaţi o afacere incredibilă, pentru că ArcelorMittal, multinaţionala care beneficiază de la statul român de energie electrică ieftină, face speculă cu apa din Dunăre, vânzând-o Primăriei Galaţi la un preţ de opt mai mare decât cel la care ArcelorMittal cumpără apa de la statul român. De 10 ani, regia Apă Canal SA Galaţi cumpără apa din Dunăre din ce în ce mai scump. Au fost ani cu majorări de 30%, dar şi ani în care preţul apei brute a fost dublat. De la 406 lei vechi/mc în 2004 la 958 lei vechi /mc în 2005 şi la 17.300 lei vechi /mc în 2006, în 2007 preţul devenind 23.000 lei vechi/mc. Înainte de apariţia HG 1202/02.12.2010, ArcelorMittal cumpăra apa de Dunăre, de la “Apele Române”, cu 5,11 lei/1.000 mc şi o vindea la Apă Canal SA cu 40,6 lei/1.000 mc. În cei 10 ani de monopol al ArcelorMittal, edilii Galaţiului ar fi putut uita de “Priza de la Dunăre” cadorisită multinaţionalei de Guvernul Năstase şi ar fi putut construi o altă staţie de pompare, care ar costa doar 2 milioane de euro. Dar…
Cumpărarea apei Dunării de la străini este “tradiţie”
La Galaţi, cumpărarea de la străini a apei din Dunăre ţine de mentalităţi şi a devenit o tradiţie. Primăria cumpără astăzi apa de la ArcelorMittal, la fel cum pe la 1880 o cumpăra de la francezi sau englezi. Prima capacitate de producţie de “apă filtrată de băut” a apărut după ce, în 1872, Primăria Galaţi i-a acordat concesiunea pe 45 de ani francezului D.Monnier, din Marsilia. Construirea “Uzinei de Apă” din Valea Ţiglinei, cu trei bazine de decantare şi trei de filtrare, a început în 1873, dar în acelaşi an Monnier a transferat concesiunea englezilor George Crawley şi Fred Power. Producţia de apă “de băut” a început în 1875, Consiliul Local a votat acordul de concesiune în 1878, Camera Deputaţilor şi Senatul l-au aprobat în 1881, iar în acelaşi an Primăria Galaţi a semnat convenţia de concesiune a producţiei de apă către societatea celor doi englezi, “The Galatz Water Works Co Limited”. Municipalitatea le-a pus concesionarilor englezi mai multe condiţii, între care instalarea a 25 de cişmele pentru “adăparea populaţiei sărace”, să predea gratuit primăriei 300 mc apă/zi vara şi 100 mc/zi toamna şi iarna, dar şi apa necesară pentru “stingerea completă a focurilor”. Pentru gălăţeni, apa era distribuită în baza unui abonament, prin care “particularul” era obligat să consume minimum 200 l/zi, adică 6 mc/lună. Alt fapt notabil, conform convenţiei, preţul plătit de gălăţeni pentru apă era în continuă scădere, de la 50 bani/mc în primii 15 ani de concesiune, la 47,5 bani/mc în următorii 10 şi la 45 bani/mc, în ultimii 20 de ani. În timp ce edililor de astăzi nu le pasă deloc de creşterea preţului plătit de gălăţeni pentru apa de la robinet, cei din secolul XIX chiar obţinuseră scăderea preţului.
Cum să cari apă cu sita
În prezent, Regia Apă Canal practică preţurile stabilite prin HCL 138/26.03.2009, vânzând apa potabilă către populaţie la 2,99 lei/mc, iar agenţilor economici la 2,41 lei/mc. O mie de metri cubi de apă potabilă costă 2.990 lei. Aşadar, apa potabilă este de 60 de ori mai scumpă decât apa brută. Aparent, ar fi vorba de costurile de producţie, dar în acest preţ intră şi pierderile, de 51% din apa potabilă preparată şi pompată în sistem. La Galaţi sunt aproximativ 600 km de reţele de distribuţie, majoritatea cu durata de serviciu depăşită. Prin proiectul ISPA, se încearcă reabilitarea a 83 km de conducte, dar asta nu schimbă situaţia. E ca şi cum edilii Galaţiului ar căra apa cu sita. Spre exemplu, în 2009, a fost furnizată de Uzinele nr 1 şi 2 cantitatea de 36.562.576 mc de apă potabilă. Potrivit bilanţului întocmit de Compartimentul Tehnic Producţie de la Apă Canal SA şi depus pe masa directorului tehnic, Niţă Podaru, din această cantitate, numai 17.573.314 mc este consum care aduce bani, restul, de 18.989.262 mc, adică 51,94%, fiind “apă care nu aduce venituri”. Aproape jumătate din această cantitate, adică 9.183.389 mc (25,12%) sunt “consumuri tehnologice”, pierdute la uzinele de apă şi puncte de distribuţie. La acestea se adaugă alte pierderi, de 9.805.873 mc (26,82%), din care 6.639.386 mc (18,16%) pierderi prin conducte de distribuţie, iar 2.144.425 mc (5,87%) pierderi de apă potabilă prin branşamente, înainte de apometru. Edilii oraşului au oficializat risipa printr-o hotărâre aprobată de Consiliul Municipal într-o şedinţă care nu a fost publică. Prin aprobarea cotelor 23,66% “consum tehnologic” şi 26,35% “pierderi de apă” s-a oficializat introducerea pierderilor în preţul apei de la robinet.
Preţul apei de la robinet, “ruletă rusească” în trei
Potrivit notei de fundamentare a HG 1202, prin majorarea de tarif de la 5,11 la 50 lei pentru 1.000 mc, ponderea costului apei brute în preţul final, la consumator, al unui metru cub de potabilă creşte de la 1,78% la 1,99%, iar „impactul în costul final al apei potabile livrate la populaţie este o creştere de doar 0,21 %”. Asta, cel puţin în cazul Galaţiului, e pură teorie. La fel de teoretică este şi intenţia directorului Apă Canal SA, Gelu Stan, de a acţiona în instanţă Guvernul României, pentru că a mărit preţul fără să consulte operatorii. Deocamdată, au început tatonările şi urmează negocierea preţului. Administraţia ArcelorMittal a anunţat că noul preţ de vânzare a apei de Dunăre către regia Primăriei Galaţi va fi de 124 lei/mp. “ArcelorMittal ne-a cerut 124 lei pe mia de metri cubi, faţă de 40 pe mia de metri cubi, cât plătim acum. E foarte mult. Noi, la negocieri vom cere 74,5 lei mia de metri cubi, pentru că şi aşa preţul este aproape dublu”, a declarat Gelu Stan. Şi combinatul şi regia vor încerca să îşi acopere pierderile, trecând risipa în facturile de apă potabilă ale gălăţenilor. ArcelorMittal este în aceeaşi situaţie, pentru că are un consum de 24 mc de apă pentru a produce o tonă de oţel, în timp ce consumul de referinţă al Grupului ArcelorMittal este de 10 metri cubi de apă pe tona de oţel. Administraţia a angajat două firme pentru auditul consumului de apă, încercând reducerea la 16 mc pe tona de oţel. Conducerea Apă Canal SA nu intenţionează să aplice măsuri de austeritate. În bugetul pe 2011 a prevăzut creşterea fondului de salarii cu 2,3 milioane de lei, de la 23,1 milioane de lei în 2010 la 25,5 milioane de lei în 2011. Câştigul mediu lunar pe salariat e prevăzut să crească în 2011 de la 1.835 la 1.859 de lei. Ce se va întâmpla e clar, o ruletă rusească în trei, combinatul, regia, gălăţenii, iar cei care vor pierde vor fi gălăţenii. ArcelorMittal va cumpăra apa Dunării, de la „Apele Române”, cu de 50 lei/1.000 mc şi o va vinde la Apă Canal SA de 2,5 ori mai scump, cu 124 lei/1.000 mc. Apă Canal va stabili noul preţ al apei de la robinet, care va fi între 4 şi 7,5 lei metrul cub. Astfel, “birul pe apă chioară” pus de Guvernul Boc va fi plătit de gălăţeni.
