Şedinţa de consiliu local în Sectorul 5 a fost una cu scântei. Primarul Daniel Florea susţine opoziţia nu vrea să voteze pentru locuri de parcare şi locuinţe sociale. A precizat acest lucru şi într-o filmare postată pe pagina sa de Facebook.
„În acest moment, noi putem să asigurăm cele 15 voturi necesare acestor proiecte. Ne mai trebuie trei voturi de la cei şase consilieri PNL şi cei patru consilieri USR, care nu se urcă pe scenă şi pe care nu îi putem obliga. Altfel, nu i-am putut obliga să răspundă nici la apelul nominal, acesta este modul dumnealor de a înţelege aceste şedinţe.
Am vrut să vedeţi şi dumneavoastră cu ce ne confruntăm noi de doi ani şi jumătate şi cum se întâmplă cu şedinţele unde trebuie să luăm decizii cu două treimi.
Să ştiţi că şi abţinerea înseamnă tot vot împotrivă. (…)
Dacă nu vom avea trei voturi necesare de la PNL şi USR, nu vom putea nici să construim locuinţe sociale, nici să facem parcare”, a declarat primarul Sectorului 5, Daniel Florea, în cadrul şedinţei de consiliu local.
Şedinţa de consiliu local a avut loc la Teatrul Elisabeta, iar mai multe persoane prezente în sală i-au huiduit pe consilierii USR şi PNL, care s-au abţinut de la vot.
În replică, liderul grupului consilierilor PNL Sector 5, Bogdan Jelea, are o altă variantă. Susţine că proiectele la care ar face referire primarul Florea ar reprezenta adevărate „tunuri”. Mai mult, Bogdan Jelea susţine că în sală au fost aduşi oameni puşi să facă scandal.
”Primarul Daniel Florea a profitat de persoane sărace și ușor de manipulat, aduse din zonele defavorizate, ca să ne intimideze și să ne amințe dacă nu votăm proiectele propuse. Până și o parte din consilierii PSD s-au arătat jenați și surprinși de toată situația. Ca să nu mai vorbesc de salariații Primăriei, obligați probabil să umple sala. Tristă imagine pentru sectorul nostru, dovadă de neputință și disperare. Totul pornind de la faptul că noi am respins, pentru a șaptea oară, cred, două inițiative cel puțin suspecte. Unii le-ar numi adevărate tunuri, eu sunt mai rezervat. Este vorba de două proiecte, unul vizând fiind un cămin de nefamiliști, dezafectat, de pe vremea lui Ceaușescu, care are o singură baie la un coridor. Deci vă dați seama ce bătaie de joc față de oamenii săraci, cărora li s-ar oferi acolo locuințe sociale. Estimarea e de 1,5 milioane de euro pentru 40 de apartamente, adică peste preturile locuințelor în imobile nou construite. Al doilea proiect este un teren de câteva sute de metri pătrați, pe care domnul primar intenționează să îl transforme într-o parcare. Proiectele sunt nu doar inoportune din pricina costurilor, sau extrem de dubioase din punct de vedere legal, ci vin în contradicție cu realitatea:când 3 ani de zile, tu ca primar, cu o majoritate confortabilă, nu reabilitezi o parcare existentă, nu anvelopezi un bloc, nu esti in stare să modernizezi o școală sau un parc, cum să sperăm că poți duce la bun sfârșit aventuri imobiliare mai mult decât dubioase?
Cel mai trist este că bieții oameni, cazuri cu adevărat sociale, care ar avea într-adevăr nevoie de ajutor și sustinere, sunt batjocoriti şi folositi. Este inuman și condamnabil! S-a ajuns până acolo încât au fost instigați împotriva noastra, mințiți fiind că din pricina opozitiei nu le poate repara Primăria dantura gratuit! Sună incredibil, dar e un fapt”, a declarat consilierul PNL pentru PSNews.