Consiliul Judeţean Ilfov a depus plângere penală împotriva falsului medic Raluca Bârsan şi cere demiterea directorului medical al Spitalului Judeţean Ilfov, precum şi a şefei Secţiei de ginecologie.
În urma controlului făcut la Spitalul Judeţean Ilfov, după cele sesizate în presă, Consiliul Judeţean Ilfov a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, pentru posibile fapte penale. Ca urmare a suspiciunilor de infracţiuni comise de Raluca Daniela Bârsan, Consiliul Judeţean Ilfov se consideră prejudiciat şi a solicitat obligarea numitei la plata unor despăgubiri, constituindu-se ca parte civilă, anunţă CJ Ilfov într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, ancheta administrativă a arătat că:
– în cazul Ralucăi Daniela Bârsan, comparând copia diplomei de licenţă cu alte diplome eliberate în acelaşi an de Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, au fost constatate mai multe diferenţe, care conduc la suspiciunea rezonabilă a unui fals.
– din dosarul de personal lipseau documente obligatorii conform fişei postului de medic voluntar: diploma de medic specialist şi avizul de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor
– dosarul de personal nu a fost actualizat din 2014 până în prezent, ceea ce duce la suspiciunea exercitării în această perioadă a unei activităţi în afara cadrului legal
– documentele existente în dosar şi neconcordanţa vizibilă dintre ele ridică suspiciunea că pe toată perioada de voluntariat Raluca Daniela Bârsan a desfăşurat activitate mediacală într-o secţie a unui spital public, fără să aibă pregătirea obligatorie minimă necesară.
– actualul şef al secţiei de Ginecologie, dr. Dorin Bejan, a declarat că erau ”semne indirecte privind lipsa studiilor de specialitate ale Ralucăi Daniela Bârsan, acestea fiind aduse la cunoştinţa fostei şefe de secţie, dr. Roxana Dragu.”
Plângere penală împotriva falsului medic. Se cere cercetare disciplinară
Consiliul Judeţean Ilfov a cerut Spitalului Judeţean Ilfov să facă o cercetare disciplinară şi toate persoanele vinovate să fie sancţionate.
La nivelul Spitalului Judeţean Ilfov s-a constituit o nouă comisie de disciplină, pentru că din vechea comisie făcea parte şi dr. Roxana Dragu, fosta şefă a secţiei de Ginecologie. Prima şedinţă a comisiei nou create a avut loc miercuri.
„Reprezentanţii Consiliului Judeţean consideră necesar ca printre cei sancţionaţi să se afle şi directorul medical al spitalului, Cristina Stoica. Directorul medical ar trebui demis din funcţie, pentru că a trecut sub tăcere faptele petrecute. Considerăm că cel puţin aceeaşi sancţiune se impune şi în cazul fostei şefe a secţiei de ginecologie, dr. Roxana Dragu, pentru că a permis să activeze sub îndrumarea ei un medic fals, dar şi în cazul celorlalte persoane care vor fi găsite responsabile pentru situaţia creată”, se mai arată în comunicat.
Libertatea a relatat marţi despre acest nou caz de fals medic, cel al Ralucăi Daniela Bârsan, care, cu o diplomă grosolan falsificată şi pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără niciun aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului, a lucrat un deceniu cu pacienţii. Bolnavii şi ceilalţi medici o ştiau drept rezidentă. De fapt, femeia, în vârstă de 30 de ani, s-a retras în clasa a IX-a de la Şcoala de Arte şi Meserii unde fusese admisă cu media 1,68, conform verificărilor făcute de Ministerul Educaţiei. Până una-alta, s-a depus plângere penală împotriva falsului medic.