Plan Roșu de Intervenție activat în județul Neamț, după ce mai mulți elevi de la o școală au acuzat stări de rău.

Toți erau elevi din clasa a VI-a, de la Liceul „Vasile Alecsandri” Săbăoani, aceștia acuzând dureri de cap, usturime în gât și amețeli.

„NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat”, anunța Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în urmă cu două ore.

Inițial, era vorba despre 8 copii, care au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate, iar în paralel toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

„Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple.

În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost alocat și echipajul CBRN de la ISU Iași”, mai preciza IGSU.

Ulterior, Planul Roșu a fost dezactivat, însă IGSU a anunțat că în total 22 de copii și un adult „au fost transportați la unități spitalicești pentru investigații suplimentare de specialitate”.

Articolul precedentEchipe Comune de Anchetă România-Anglia, într-un dosar de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și spălarea banilor
Articolul următorCălin Georgescu, trimis în judecată pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave; este al treilea dosar ajuns în instanță