Ședință de Guvern astăzi, cu mai multe puncte pe ordinea de zi, inclusiv pentru rezolvarea problemelor legate de finanțarea sistemului de sănătate.
Din ce a transmis premierul Luca Niculescu, în perioada următoare sunt însă o serie de probleme care trebuie rezolvate: rectificarea bugetară, accelerarea finalizării Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și pregătirea pentru iarnă.
„Finanțarea sistemului medical este vitală”, a atras atenția premierul Luca Niculescu, la începutul ședinței de Guvern.
Conform șefului executivului, în cadrul ședinței ar trebui aprobată prima rectificare bugetară, iar Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să primească sumele necesare pentru asigurarea medicamentelor, materialelor sanitare și a serviciilor medicale ale pacienților.
„Prin reașezarea pe care o vom decide azi în buget, asigurăm resursele pentru plata tuturor pensiilor până la sfârșitul anului, a drepturilor copiilor și persoanelor cu dizabilități. Vom transfera, de asemenea, banii necesari pentru comunități locale, investiții în agricultură și finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR.
Readucem astfel stabilitatea după o lungă perioadă de incertitudine politică, care a însemnat și incertitudine financiară, păstrând în același timp disciplina bugetară.
Iar până la sfârșitul acestui an, vom prezenta o a doua reașezare a bugetului, pentru a asigura continuitatea serviciilor publice din sănătate, educație, securitate națională și din toate domeniile de activitate”, a precizat premierul.
Conform ordinii de zi a ședinței, vor fi discutate proiecte de hotărâri de guvern pentru aprobarea unor măsuri necesare pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi securitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, privind prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 782/2026 privind punerea în aplicare a unor măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică și privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa țițeiului şi/sau a produselor petroliere, respectiv benzină şi motorină, instituite prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei.
Totodată, alte proiecte vizează modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 751/2026 privind acordarea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură producătorilor agricoli din sectorul vegetal, pentru suprafeţele cultivate cu porumb şi/sau floare a soarelui afectate de seceta pedologică manifestată în anul 2025, aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” (subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii), al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” (subordonată aceluiași minister), al Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.
Proiecte de hotărâre de guvern în discuție sunt și cele privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru acţiuni de protocol necesare pentru desfăşurarea activităţilor de susţinere a candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (PP-26), precum şi stabilirea unei derogări de la prevederile referitoare la indemnizaţia corespunzătoare de cazare din anexa la Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, precum și privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Autonome „Rasirom”, aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informaţii.
Tot astăzi vor fi deciși prefecții și subprefecții din unele județe, urmând a fi discutate însă și memorandumuri. În același timp, miniștrii cabinetului Niculescu vor lua la cunoștință și privind Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului” SA, dar și o informare privind situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile pentru organizarea alegerilor locale parţiale.






