Cine conduce instituția națională de integritate: un președinte respins de două ori la examen
În România există o instituție publică însărcinată să verifice respectarea normelor de integritate de către persoanele care exercită funcții și demnități publice. Se numește Agenția Națională de Integritate, prescurtat ANI. Dispune de competențe legale importante, de inspectori specializați, de un aparat administrativ și de un buget suportat din fonduri publice.
În fruntea acestei instituții se află Bogdan-Alexandru Sticlosu.
Un personaj cu o carieră administrativă suficient de lungă, pe hârtie, pentru a justifica așteptări privind cunoașterea legislației și capacitatea de conducere, dar cu un detaliu biografic incomod: a fost respins de două ori la concursuri pentru funcții de conducere în ANI.
Prima dată, în iunie 2022, când a candidat pentru funcția de vicepreședinte al Agenției. Episodul a fost documentat de Europa Liberă România, într-o investigație publicată în octombrie 2023. Sticlosu a reușit ulterior să obțină funcția la o nouă procedură de selecție.
A doua oară, în ianuarie 2026, când ocupa deja funcția de vicepreședinte și exercita atribuțiile președintelui ANI.
Investigația publicată de Snoop la 22 ianuarie 2026 a prezentat rezultatele concursului pentru conducerea Agenției.
Potrivit informațiilor obținute de jurnaliști, Sticlosu ar fi acumulat inițial 61 de puncte. Evaluarea presupunea trei subiecte distincte, iar promovarea necesita minimum 70 de puncte la fiecare. La două dintre subiecte, punctajele atribuite candidatului identificat de sursele Snoop drept Sticlosu au fost de 55 și, respectiv, 40 de puncte.
După contestație, punctajul recalculat ar fi scăzut sub 60 de puncte, conform aceleiași investigații.
Dincolo de informațiile privind notele individuale, rezultatul oficial este incontestabil: Bogdan-Alexandru Sticlosu a fost declarat RESPINS.
A continuat însă să conducă instituția în regim interimar, în condițiile prevăzute de lege, iar patru luni mai târziu a promovat un nou concurs și a fost numit președinte pentru un mandat de patru ani. Era momentul în care se deschidea șampania!
Iată cine conduce instituția națională de integritate: un administrator a cărui competență pentru ocuparea unor funcții de conducere în ANI a fost infirmată la două concursuri, înainte să fie confirmată la altele.
Un asemenea parcurs ridică o întrebare pe care interesul public o face inevitabilă: ce anume recomandă un candidat respins în repetate rânduri pentru o funcție care presupune rigoare juridică, autoritate administrativă și responsabilitate instituțională?
Într-o administrație în care competența ar trebui demonstrată înaintea prestigiului funcției, Sticlosu reprezintă un studiu de caz despre distanța dintre curriculum vitae, rezultatul unei examinări și autoritatea dobândită ulterior.
Iar adevărata problemă începe când ne uităm ce se întâmplă sub conducerea sa.
ANI îi verifică pe ceilalți. Dar cine verifică ANI?
Agenția Națională de Integritate nu este o instituție obișnuită.
Constituită prin Legea nr. 144/2007 și funcționând în cadrul stabilit inclusiv de Legea nr. 176/2010, Agenția exercită atribuții de evaluare a averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese. Prin activitatea inspectorilor săi, poate identifica situații care produc consecințe juridice semnificative asupra persoanelor evaluate.
Rapoartele ANI pot fi contestate în instanță, iar efectele constatărilor definitive sunt reglementate de lege. Agenția nu este o instanță judecătorească și nu pronunță hotărâri jurisdicționale, însă documentele sale pot influența decisiv parcursul profesional și exercitarea unor funcții publice.
Tocmai această autoritate impune un standard instituțional superior. Sau, ar trebui!
Integritatea presupune legalitate, responsabilitate, consecvență și transparență. Nu reprezintă o simplă denumire administrativă și nici un atribut moral pe care o instituție îl dobândește automat prin înființare.
O autoritate însărcinată să identifice încălcările legii de către ceilalți are, înainte de toate, obligația să demonstreze că își respectă propriile obligații.
Altfel, apare un paradox greu de justificat: instituția care cere explicații demnitarilor refuză explicații contribuabililor; instituția care verifică documentele altora produce răspunsuri administrative aberante; instituția care invocă legea împotriva celor evaluați își permite să depășească termenele stabilite de aceeași ordine juridică.
Câtă încredere mai poate inspira un asemenea mecanism?
Nu pun în discuție legalitatea evaluărilor întocmite de inspectorii ANI. Pun în discuție conduita conducerii instituției față de controlul public exercitat prin presă și capacitatea conducerii de a respecta normele juridice care îi reglementează propria activitate.
Este o distincție fundamentală. Iar Bogdan-Alexandru Sticlosu este singurul inclus în această discuție.
Un CV încărcat de funcții politice. O ”experiență” care nu l-a ajutat să promoveze examenele
Bogdan-Alexandru Sticlosu nu a ajuns la ANI direct de pe băncile facultății.
A absolvit Finanțe și Bănci la Universitatea din Craiova și a urmat studii de master în domeniul analizei și evaluării financiare.
Potrivit CV-ului său, a lucrat la Compania Națională Poșta Română, în domeniul proiectelor și managementului financiar, apoi în structuri ale administrației publice centrale. Tot conform CV-ului colecta și debite pentru Primăria Sectorului 6.
În 2012 a fost consilier al ministrului Economiei Daniel Chițoiu. Ulterior a lucrat în ”domeniul fondurilor europene”, iar între decembrie 2017 și ianuarie 2018 a fost consilier în cabinetul prim-ministrului Mihai Tudose.
A ocupat funcții și la Ministerul Sănătății, în ”domeniul” PNRR, înainte să ajungă în conducerea ANI.
Europa Liberă România a documentat și relațiile sale profesionale cu Nicu Marcu, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, precum și parcursul administrativ și profesional al persoanelor din conducerea ANI.
Rezultă imaginea unui om familiarizat cu ministerele, cabinetele politice, funcțiile publice și mecanismele administrației centrale.
Numai că experiența astfel acumulată nu i-a fost suficientă pentru promovarea concursului din iunie 2022. Nici pentru promovarea celui din ianuarie 2026.
O carieră impresionantă prin numărul funcțiilor ocupate, dar considerabil mai puțin impresionantă în momentele în care competențele au fost supuse unor examinări cu barem. Poate că a fost doar ghinion, n-avem de unde să știm!
Funcțiile publice nu constituie, prin simpla lor acumulare, certificate de competență. Iar apropierea profesională de demnitari nu înlocuiește performanța (verificabilă).
Ce anume a dobândit Sticlosu în anii petrecuți în administrație, dacă pregătirea sa pentru conducerea instituției de integritate a fost insuficientă la două concursuri?
Și, mai ales, cum se reflectă experiența sa managerială în modul în care ANI respectă legea atunci când este ea însăși supusă verificării publice?
Integritatea începe cu propriul CV. La Sticlosu, începe cu o firmă CARE NU EXISTĂ
Apare și un detaliu suplimentar în CV-ul publicat pe site-ul oficial al Agenției Naționale de Integritate.
La rubrica experiență profesională, Sticlosu declară că, între aprilie 2011 și aprilie 2012, a lucrat în calitate de expert economist în management la SC EULINK SRL.
Aceasta este denumirea înscrisă în documentul oficial, se vede!
Numai că verificările efectuate de Ziarul de Investigații nu au identificat nicio societate înregistrată sub această denumire.
SC EULINK SRL, firma la care zice Sticlosu că a lucrat ca ”expert economist” NU EXISTĂ!
Situația este cu atât mai ciudată cu cât CV-ul aparține conducătorului instituției specializate în evaluarea integrității persoanelor care exercită funcții publice.
Extraordinară performanță administrativă: omul însărcinat să conducă instituția care verifică declarațiile altora nu reușește să ofere, în propriul CV, o denumire de angajator pe care verificările noastre să o poată confirma.
Minte Sticlosu în propriul CV sau consideră că exactitatea informațiilor declarate este facultativă?
De ce apare pe site-ul ANI un angajator imposibil de identificat sub denumirea înscrisă în document? Unde a lucrat, în realitate, Bogdan-Alexandru Sticlosu în perioada menționată?
În definitiv, dacă Agenția Națională de Integritate acordă atâta importanță adevăratelor informații declarate de alte persoane, de ce propriul președinte ar beneficia de un standard inferior?
Primul episod: ANI refuză documente chiar organismului care organizează concursul pentru conducerea sa
În septembrie 2025, Agenția Națională de Integritate a fost implicată într-un episod administrativ care ar fi trebuit să provoace o serioasă (cel puțin) reflecție privind organizarea sa internă.
Potrivit informațiilor publicate de G4Media, procedura de concurs pentru conducerea ANI a fost compromisă după ce un candidat s-a prezentat să își depună dosarul în intervalul anunțat oficial, dar nu a mai găsit funcționarii la program.
Programul pentru depunerea dosarelor fusese indicat până la ora 16:30. În ultima zi, însă, angajații părăsiseră instituția mai devreme, invocând programul redus de vineri.
Candidatul prezent la ora 16:00 nu a putut depune documentele.
Consiliul Național de Integritate a fost nevoit să anuleze procedura și să reia concursul.
Potrivit G4Media, care citează o informare transmisă de CNI conducerii Senatului, încercările Consiliului de a identifica funcționarii responsabili de incident s-au lovit de… refuzul conducerii ANI de a furniza documentele necesare clarificării situației.
În acea perioadă, Bogdan-Alexandru Sticlosu exercita atribuțiile președintelui ANI.
Avem, așadar, o relatare jurnalistică privind o instituție care nu a furnizat documentele solicitate nici măcar organismului implicat în procedura de selecție a propriei conduceri.
Dacă această relatare reflectă integral corespondența instituțională, avem în față un exemplu de, să-i spunem elegant opacitate administrativă exercitată chiar în interiorul mecanismului care ar trebui să asigure responsabilitatea conducerii ANI.
Ce fel de autoritate publică refuză organismului competent documentele necesare clarificării unei proceduri compromise?
Cine conducea, de fapt, ANI: legea, regulamentul sau voința celor instalați în funcțiile de conducere?
Iar dacă refuzul s-a produs chiar în raport cu CNI, de ce ne-am mai mira că jurnaliștii întâmpină dificultăți atunci când solicită informații despre activitatea Agenției?
Al doilea episod: un parlamentar reclamă întârzieri de sute de zile. Răspunsul ANI era semnat de Sticlosu
Cazul următor elimină posibilitatea de a privi opacitatea ANI exclusiv ca pe o dispută cu presa.
În ianuarie 2026, deputatul AUR Florin-Cornel Popovici a formulat o întrebare parlamentară referitoare la un răspuns ANI din 4 decembrie 2025.
Documentul contestat purta numărul 17476/04.12.2025 și era, potrivit parlamentarului, semnat chiar de Bogdan-Alexandru Sticlosu.
Deputatul susținea că ANI reunise într-un singur răspuns trei solicitări parlamentare distincte, adresate în martie și mai 2025, fără să comunice informațiile concrete cerute.
Întârzierile calculate și reclamate de parlamentar erau de 267, 254 și 191 de zile.
În documentul parlamentar sunt criticate răspunsurile generale, omisiunile privind stadiul unor evaluări și utilizarea unor explicații juridice care, în opinia autorului, nu clarificau solicitările.
Dar un fapt merită reținut: numele lui Sticlosu apare direct în legătură cu un răspuns instituțional contestat pentru întârzieri și lipsa informațiilor concrete.
În acest episod, chiar semnătura președintelui interimar este indicată în documentul parlamentar.
O întrebare devine inevitabilă: cum a ajuns practica răspunsurilor tardive și generale să fie reclamată inclusiv în cazul corespondenței asumate prin semnătura celui care conducea Agenția?
Al treilea episod: Bihoreanul cere statistici despre activitatea ANI. Instituția susține că nu le deține
La 3 martie 2026, jurnalistul Adrian Criș publica în Bihoreanul editorialul intitulat „ANI degeaba”.
Dincolo de critica activității Agenției, articolul conține un element documentar foarte important.
Redacția solicitase ANI date despre categoriile de persoane evaluate, constatările instituției și numărul situațiilor în care rapoartele sale au fost anulate de instanțele judecătorești.
Potrivit relatării jurnalistului, ANI a transmis, după zece zile, un răspuns foarte scurt, neasumat nominal, susținând că nu deține statisticile cerute privind funcțiile persoanelor investigate și rapoartele anulate.
Acest episod deschide o problemă care depășește simpla transparență.
Cum își măsoară ANI performanța dacă nu poate prezenta o situație statistică a propriilor rapoarte infirmate definitiv de instanțe?
Există însă un detaliu pe care conducerea ANI nu îl poate ignora.
Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Ordinul nr. 14.231/2025 prevede, la art. 58 alin. (4) lit. l), că Serviciul contencios elaborează statistici și analize privind interpretările și modul de aplicare a legii de către instanțele judecătorești în domeniul de competență al Agenției.
Regulamentul nu stabilește explicit că trebuie calculată fiecare statistică solicitată de presă. Însă confirmă existența unei atribuții instituționale referitoare la analiza practicii judiciare.
Iar ordinul prin care a fost aprobat acest regulament poartă numele lui Bogdan-Alexandru Sticlosu.
Avem, prin urmare, o întrebare concretă pentru conducerea ANI: dacă instituția are atribuții de analiză a jurisprudenței și evidență a litigiilor, de ce nu poate oferi presei o imagine clară asupra rezultatelor propriei activități în instanță?
Cunoașterea propriilor erori nu este o umilință administrativă. Este o condiție elementară a progresului instituțional.
Refuzul transparenței asupra lor nu inspiră autoritate. Inspiră neîncredere.
Al patrulea episod: Sud Vest cere un raport de evaluare. ANI refuză, iar redacția formulează reclamație
La 26 august 2026, PRESShub publica investigația redacției Sud Vest intitulată „Ce ascunde Agenția Națională de Integritate? Dosarul de incompatibilitate de la șefia CJ Gorj, ținut la secret”.
Jurnaliștii solicitaseră comunicarea unui raport de evaluare privind o situație de incompatibilitate.
ANI a refuzat furnizarea documentului prin adresa nr. 13453/25.08.2026, invocând regimul juridic al procedurilor sale de evaluare.
Redacția a contestat refuzul prin reclamație administrativă.
Există o diferență importantă față de cazul Ziarului de Investigații: Sud Vest solicitase documentul de evaluare propriu-zis, în timp ce cererea noastră a vizat în principal informații de identificare, corespondență administrativă și date statistice.
Dar elementul comun este evident.
Încă o redacție a încercat să obțină informații despre o activitate de interes public a ANI. Încă o dată, instituția a opus o interpretare restrictivă a accesului la informații. Încă o dată, jurnaliștii au fost nevoiți să conteste răspunsul.
Câte asemenea episoade trebuie să se acumuleze înainte ca Bogdan-Alexandru Sticlosu să considere că instituția pe care o conduce produce probleme de transparență?
Un incident poate fi accidental. Episoadele repetate, documentate independent, justifică investigarea unui mod de operare instituțional.
Iar următorul caz îl cunoaștem nu din relatările altor publicații, ci din propriile documente.
Al cincilea episod: Ziarul de Investigații pune opt întrebări. ANI răspunde la unele pe care nimeni nu le-a adresat
La 5 august 2026, Ziarul de Investigații a transmis Agenției Naționale de Integritate solicitarea nr. 301/05.08.2026, formulată în temeiul Legii nr. 544/2001.
ANI a înregistrat-o cu nr. 12477/05.08.2026.
Documentul conținea opt puncte distincte, referitoare la informații administrative, corespondență instituțională, date statistice și aplicarea legislației în domeniul conflictelor de interese.
Pentru a înțelege modul în care ANI a tratat cererea, sunt suficiente două exemple.
Prima întrebare selectată din solicitarea ZIN:
„Numărul total al persoanelor pentru care ANI a constatat definitiv un conflict de interese administrativ și, din acestea, câte aveau calitatea de primar.”
O cerere statistică. Două valori numerice.
A doua întrebare selectată:
„Documentele care conțin poziția ANI privind aplicabilitatea încetării de drept a mandatului de primar în cazul conflictului de interese administrativ […]”
O solicitare privind documentele care exprimă poziția instituției în aplicarea unei norme juridice.
Ce răspunde Agenția Națională de Integritate?
Prin adresa nr. 15061/23.09.2026, ANI oferă o argumentație despre regimul special al rapoartelor de evaluare, susținând, între altele:
„Raportul de evaluare este supus regimului juridic special de întocmire, comunicare și contestare prevăzut de Legea nr. 176/2010, nefiind un document public.”
Numai că Ziarul de Investigații nu solicitase copia raportului de evaluare.
Instituția explică inclusiv de ce nu ar putea comunica un asemenea raport într-o formă anonimizată, deși redacția nu ceruse nicio anonimizare.
Mai mult, ANI dezvoltă argumente referitoare la existența unui interes personal și la utilizarea informațiilor într-o procedură administrativă, deși solicitarea jurnalistică preciza că informațiile erau necesare pentru informarea opiniei publice.
Este aproape imposibil să nu observi disproporția dintre precizia întrebărilor și caracterul generic al răspunsului.
Redacția întreabă despre statistici și documente instituționale. ANI livrează explicații despre documente nesolicitate, interese personale neinvocate și proceduri care nu constituiau obiectul cererii.
Aceasta nu este transparență administrativă. Este o demonstrație de formalism birocratic, suficient de sofisticat pentru a ocupa două pagini, dar incapabil să furnizeze răspunsurile cerute.
Mai grav, răspunsul a fost emis la 49 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitării.
Articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 stabilește un termen de 10 zile sau, în cazurile justificate de complexitate, de cel mult 30 de zile, cu obligația înștiințării solicitantului în condițiile legii.
ANI a depășit și termenul maxim de 30 de zile.
Iar dacă instituția considera că anumite informații nu puteau fi comunicate, avea obligația să fundamenteze refuzul în raport cu obiectul real al solicitării și cu dispozițiile legale aplicabile.
În locul unei asemenea analize, Ziarul de Investigații a primit un răspuns care ocolește mai multe dintre punctele formulate.
Ce autoritate administrativă își permite să selecteze arbitrar întrebările la care răspunde și să înlocuiască restul cu justificări despre lucruri care nu i-au fost cerute? ANI!
Și, mai ales, de ce o asemenea conduită apare tocmai la Agenția Națională de Integritate?
Reclamația administrativă: ANI a confirmat primirea. Apoi nu s-a mai deranjat să răspundă
La 24 septembrie 2026, Ziarul de Investigații a formulat reclamație administrativă în temeiul art. 21 din Legea nr. 544/2001.
Nu era o simplă revenire și nici o nouă solicitare de informații.
Era exercitarea mecanismului legal de contestare a refuzului, oferind conducerii ANI posibilitatea de a cerceta modul în care fusese soluționată cererea inițială.
Procedura reclamației administrative este facultativă și nu constituie o condiție obligatorie pentru sesizarea instanței. Reprezintă însă un instrument prin care autoritatea poate îndrepta administrativ încălcarea reclamată, fără declanșarea unui litigiu.
ANI a confirmat primirea documentului prin următorul mesaj:
„Bună ziua, Solicitarea dumneavoastră a fost înregistrată cu nr. 15430/24.09.2026.”
Atât.
Până la data de 28 octombrie 2026, redacția nu a primit un răspuns pe fond la reclamația administrativă.
Articolul 34 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 123/2002 prevede un termen de 15 zile pentru comunicarea răspunsului motivat, indiferent dacă reclamația este admisă sau respinsă.
Au trecut 34 de zile calendaristice de la înregistrare.
ANI a fost sesizată în privința unui refuz de a comunica informații publice, a înregistrat reclamația împotriva acelui refuz și, potrivit corespondenței redacției, nu a mai comunicat nicio soluție în termenul legal.
Ce altă explicație administrativă ar mai trebui inventată pentru această succesiune de fapte?
De ce o instituție însărcinată cu identificarea încălcărilor de integritate nu poate respecta nici măcar procedura prin care i se contestă propriul său refuz?
Și unde se află, în această poveste, președintele Bogdan-Alexandru Sticlosu?
Sticlosu și-a aprobat propriul regulament. Nu îl poate trata ca pe un document decorativ
La 3 septembrie 2025, Bogdan-Alexandru Sticlosu a emis Ordinul nr. 14.231, prin care a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al ANI, publicat în Monitorul Oficial nr. 833 din 10 septembrie 2025.
Documentul este relevant pentru că reglementează chiar structurile care gestionează comunicarea publică și reclamațiile administrative.
Articolul 62 stabilește atribuții ale Serviciului comunicare, relații publice și strategie privind elaborarea și transmiterea răspunsurilor la solicitările formulate în baza Legii nr. 544/2001, repartizate de conducerea Agenției.
Articolul 58 alin. (4) lit. m) atribuie Serviciului contencios asigurarea secretariatului Comisiei de soluționare a reclamațiilor privind liberul acces la informațiile publice.
Iar art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 144/2007 stabilește între atribuțiile președintelui organizarea, coordonarea, conducerea și controlul activității curente a Agenției.
Cu alte cuvinte, avem o instituție care dispune de proceduri, servicii specializate, personal plătit și o conducere legal responsabilă pentru funcționarea aparatului administrativ.
Regulamentul a fost aprobat chiar de Sticlosu.
Nu discutăm despre un conducător care a descoperit de curând structura ANI și nici despre un funcționar lipsit de experiență administrativă.
Domnule Sticlosu, la ce folosește regulamentul pe care l-ați aprobat dacă propria instituție nu respectă obligațiile de soluționare a solicitărilor și reclamațiilor?
Cine răspunde pentru termenele depășite? Cine verifică refuzurile? Cine examinează reclamațiile? Și cine stabilește dacă asemenea conduite justifică răspunderea disciplinară?
Cine l-a numit pe Sticlosu? Senatul. Cine îl verifică acum?
Bogdan-Alexandru Sticlosu nu a fost numit președinte ANI printr-o decizie a Guvernului.
La 26 mai 2026, Senatul României a adoptat Hotărârea nr. 95, prin care l-a numit în funcție pentru un mandat de patru ani.
Anterior, Consiliul Național de Integritate validase rezultatele concursului, prin Hotărârea nr. 7 din 14 mai 2026.
Propunerea de numire a fost înaintată plenului de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului.
Rezultatul scrutinului secret electronic: 69 de voturi pentru, 6 împotrivă și 26 de abțineri.
Comisia juridică, prezidată de senatorul PSD Ion-Cristinel Rujan, avea 15 membri, distribuiți, potrivit componenței oficiale consultate, astfel: 5 PSD, 3 PNL, 3 AUR, 2 USR, 1 UDMR și 1 PIR.
Legea prevede mecanisme de supraveghere instituțională, inclusiv atribuții ale CNI și evaluarea anuală a calității managementului prin audit extern independent.
Întrebarea este cum funcționează, în realitate, aceste mecanisme atunci când problema semnalată privește chiar conduita celui instalat în funcția de președinte.
Cine verifică astăzi modul în care Sticlosu conduce ANI? Aceleași organisme care i-au organizat concursul, i-au validat rezultatul și i-au conferit mandatul?
Cine îi cere explicații pentru refuzurile reclamate de mai multe redacții și pentru întârzierile administrative semnalate inclusiv în documente parlamentare?
Cine îi evaluează performanța managerială și după ce criterii?
Este Bogdan-Alexandru Sticlosu atât de sigur de propria autoritate încât consideră că poate decide discreționar când trebuie instituția să dea explicații? Sau există interese și mecanisme de protecție instituțională care îi permit să trateze cu asemenea lejeritate obligațiile de transparență?
Un președinte numit de Senat nu devine proprietarul instituției. Iar autonomia ANI nu este sinonimă cu absența răspunderii.
Cine îi conferă lui Sticlosu dreptul să se comporte ca și cum autoritatea publică i-ar permite să aleagă ce obligații legale respectă?
Integritatea pe bani publici. Ce primesc contribuabilii în schimbul salariilor ANI?
Ajungem la problema pe care orice contribuabil are dreptul să o pună, fără complexe și fără reverențe administrative.
Cât costă Agenția Națională de Integritate și ce rezultate primește societatea în schimbul finanțării sale?
La 17 martie 2026, în fața comisiilor parlamentare de buget-finanțe, chiar Bogdan-Alexandru Sticlosu prezenta cifrele bugetului ANI.
Potrivit AGERPRES, acesta a declarat un buget total de 44.689.000 lei, dintre care 14.700.000 lei alocați salariilor și 23.099.000 lei destinați finalizării unor proiecte PNRR.
Cifrele reprezintă alocările prezentate de Sticlosu în cadrul dezbaterilor bugetare, nu o evaluare a cheltuielilor efectiv realizate până în octombrie.
La 31 martie 2026, lista oficială a drepturilor salariale ANI indica pentru funcția de vicepreședinte, ocupată atunci de Sticlosu, 16.640 lei brut lunar.
Această valoare privește funcția de vicepreședinte la data documentului și nu trebuie confundată cu indemnizația de președinte titular stabilită după numirea din mai.
Dar este suficientă pentru a formula întrebarea esențială.
Ce anume cumpără contribuabilul român prin salariile plătite conducerii și aparatului administrativ ANI?
Cumpără, în sensul obligațiilor instituționale, competență, legalitate, responsabilitate și servicii publice exercitate corespunzător.
Nu finanțează privilegiul unor conducători de a ignora întrebările presei.
Nu plătește pentru ca funcționarii să redacteze explicații juridice despre solicitări inexistente.
Nu suportă cheltuieli salariale pentru ca reclamațiile administrative să fie înregistrate și ulterior lăsate fără răspuns.
Iar Bogdan-Alexandru Sticlosu nu ocupă o funcție de conducere pentru a beneficia de prestigiul instituției, ci pentru a-i asigura funcționarea potrivit legii.
În relația documentată cu Ziarul de Investigații, conduita administrativă a ANI seamănă mai degrabă cu exercitarea unei autorități discreționare decât cu furnizarea unui serviciu public supus legii.
Un soi de mentalitate de vătaf administrativ, în care instituția pare să hotărască nu doar ce informații comunică, ci și dacă merită să răspundă unei reclamații formulate în termen legal.
Ce performanță managerială justifică un asemenea comportament?
Ce justifică tolerarea lui?
Și, mai ales, de ce ar trebui cetățenii să accepte ca instituția de integritate să manifeste, în raport cu propria transparență, standarde inferioare celor pe care le revendică în activitatea de evaluare?
Banii publici nu sunt o recompensă pentru ocuparea unei funcții. Sunt resurse acordate pentru îndeplinirea unor atribuții legale.
Aceasta este obligația pe care președintele ANI trebuie să o înțeleagă înainte să pretindă încrederea societății.
ANI se bălăcește în mediocritate
Bogdan-Alexandru Sticlosu a ajuns în fruntea Agenției Naționale de Integritate după un parcurs profesional traversat de funcții publice, relații administrative și două concursuri nepromovate pentru funcții de conducere în aceeași instituție.
În perioada conducerii sale, presa și un parlamentar au semnalat, în episoade distincte, refuzuri de comunicare, răspunsuri generale și întârzieri administrative.
O relatare jurnalistică a prezentat inclusiv refuzul conducerii ANI de a furniza documente Consiliului Național de Integritate.
Ziarul de Investigații a documentat direct un refuz de comunicare a informațiilor solicitate în baza Legii nr. 544/2001, un răspuns emis după depășirea termenului legal și o reclamație administrativă înregistrată oficial, rămasă fără răspuns pe fond până la data publicării acestui material.
Toate acestea compun o imagine instituțională pe care nicio autocaracterizare despre profesionalism și capacitate managerială nu o poate corecta.
Nu prin simplul fapt că președintele său a ratat două examene. Nu pentru că o redacție s-a declarat nemulțumită de un răspuns. Ci prin acumularea unor conduite administrative care afectează transparența, responsabilitatea și credibilitatea instituției.
Iar acțiunile sale mediocre, în exercitarea responsabilităților manageriale, contribuie la această degradare a încrederii publice.
Este cu atât mai grav cu cât nu discutăm despre o autoritate administrativă lipsită de importanță.
Discutăm despre instituția națională specializată în evaluarea integrității persoanelor care exercită funcții publice.
O instituție care trebuie să fie exigentă cu alții, dar și cu sine.
O instituție care trebuie să înțeleagă că respectarea legii nu poate fi selectivă, iar transparența nu reprezintă un favor acordat presei.
Integritatea nu se proclamă. Se demonstrează.
Domnule Bogdan-Alexandru Sticlosu, ce anume vă recomandă să reprezentați integritatea publică atunci când instituția pe care o conduceți refuză explicații și ignoră termene stabilite prin lege?
Cine vă evaluează competența managerială, dincolo de ceremonia învestirii și de exercitarea formală a mandatului?
Și cine verifică dacă instituția pe care o conduceți mai reprezintă, în propriul său comportament administrativ, principiile înscrise în denumirea sa?
Pentru că o autoritate care cere altora legalitate, dar manifestă toleranță față de propriile încălcări ale obligațiilor de transparență, nu își consolidează prestigiul.
Îl compromite.
Cine verifică integritatea Agenției Naționale de Integritate?
Pare că doar Sticlosu, dacă judecăm după modul în care instituția a tratat obligația de a răspunde presei și reclamația administrativă formulată împotriva propriului refuz.
