Sursa foto: www.g4media.ro
Sursa foto: www.g4media.ro

Rechizitoriu finalizat în timp record în dosarul directorului general al Autorității Rutiere Române (ARR).

Arestat preventiv în aprilie, Cristian Roman a fost acum trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, pentru luare de mită în formă continuată (4 acte materiale), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite în formă continuată (3 acte materiale), dar și constituire a unui grup infracțional organizat.

Zeci de mii de euro mită ar fi primit directorul Anton, iar infracțiunile pentru care este judecat sunt în strânsă legătură cu faptele celui de-al doilea inculpat din dosar, administratorul unei societăți comerciale, acuzat de dare de mită în formă continuată (4 acte materiale), trafic de influență în formă continuată (5 acte materiale), complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite în formă continuată (3 acte materiale), precum și constituire a unui grup infracțional organizat.

Și, inițial, procurorii anticorupție anunțau că se fac cercetări și în privința altor doi suspecți – M.A. și D.D.R.I., deținători ai unor centre de pregătire profesională, pentru trafic de influență, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat. La acel moment, în spațiul public apăruseră și înregistrări ambientale, din care reieșea că Anton ascundea banii primiți ca mită în cutii de pantofi.

Cristian Anton era deja „filat” de câteva luni, în urma unui denunț, iar în aprilie, înainte de a se dispune arestarea preventivă a directorului ARR și a administratorului, au fost efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, una fiind sediul ARR, iar restul – domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Acum, odată cu trimiterea în judecată la Tribunalul București, procurorii au anunțat că Anton are sechestru asigurător asupra sumelor totale de 523.220 euro 78.300 lei și 8.300 USD, identificate cu ocazia percheziției domiciliare de la locuințele sale.

Măsura sechestrului asigurător a fost dispusă în vederea confiscării speciale a sumei de 115.100 de euro, reprezentând obiectul infracțiunii de luare de mită, iar pentru restul sumelor s-a avut în vedere măsura confiscării extinse, deoarece, din investigațiile financiare referitoare la veniturile inculpatului Anton Cristian și ale familiei sale, s-a constatat că, referitor la suma 1.926.076 lei dobândită în perioada 2021 – 2026, există temeiuri pentru aplicarea acestei măsuri”, detaliază DNA.

Și cu privire la administratorul inculpat s-a dispus sechestru asigurător, asupra sumelor totale 15.645 euro, 35.740 lei și 1.510 lire sterline, a trei ceasuri de lux (în valoare minimă totală de 8.500 euro) și asupra unui imobil.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În a doua jumătate a anului 2024, inculpatul Anton Cristian, în calitate de director general al A.R.R., ar fi constituit un grup infracțional organizat, împreună cu inculpații R. B. A., administrator al unei societăți comerciale și D. D. R. I., deținător al unui centru de pregătire profesională, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție, în contextul organizării examenelor de obținere a atestatelor profesionale de transport.

Astfel, în schimbul unor sume de bani, membrii grupului ar fi înlesnit promovarea frauduloasă a examenelor organizate de A.R.R., la care inculpatul Anton Cristian era fie membru al comisiei de examinare, fie (începând cu luna noiembrie 2025, când a devenit director general al ARR) desemna membri care facilitau, la rândul lor, promovarea frauduloasă a examenelor care erau organizate în centrele de examinare din județele Arad, Mehedinți și municipiul București.

Ca lider al grupului, inculpatul Anton Cristian ar fi avut următoarele atribuții:

ar fi coordonat și gestionat activitatea de fraudare a examenelor teoretice și a probei la calculator, prin aceea că ar fi păstrat legătura cu R.B.A. și D.D.R.I. și ar fi primit, de la aceștia, listele cu candidații care au remis sume de bani pentru fraudarea examenului, dar și o parte din sumele de bani colectate de aceștia de la candidați. De asemenea, ar fi dirijat activitatea grupului astfel încât să evite vulnerabilitățile deconspirării;

în contextul exercitării atribuțiilor de examinator, ar fi permis fraudarea examenului teoretic prin acceptarea ca persoanele desemnate de R.B.A./D.D.R.I. să rezolve proba la calculator în locul candidaților, precum și prin înmânarea foilor cu răspunsurile corecte la proba scrisă a studiului de caz, candidaților aflați pe lista celor care au remis sume de bani în scopul fraudării examenului; ar fi primit de la R.B.A. și D.D.R.I. lista cu persoanele care urmau să fie favorizate în fraudarea examenului;

în contextul exercitării funcției de director general al A.R.R., ar fi desemnat persoane agreate în comisiile de examinare din locațiile unde exista mediul propice fraudării examenelor, persoane care ar fi permis fraudarea examenelor de către candidații indicați de el sau de ceilalți membri ai grupului.

Cu ocazia examenelor organizate de A.R.R. pentru obținerea atestatelor profesionale de transport în municipiul București (25 octombrie 2025 și 07 martie 2026) și în județul Arad (01 martie 2026), inculpatul Anton Cristian, în calitate de membru în comisiile de examinare, ar fi primit de la R.B.A., suma totală de cel puțin 81.000 euro (67.100 euro la sesiunile din municipiul București și 14.000 euro la sesiunea din județul Arad) pentru ca, în schimb, să asigure promovarea frauduloasă a examenului de către cel puțin 149 de candidați de la care inculpatul R.B.A. primise anterior sume de bani ca urmare a promisiunii că le va facilita promovarea examenului.

În acest sens, inculpatul Anton Cristian ar fi permis ca, la examenele respective, proba la calculator să fie susținută, în locul candidaților favorizați, de către persoane din anturajul lui R.B.A. și le-ar fi remis respectivilor candidați foile cu răspunsurile la proba studiului de caz, în sala de examinare.

În plus, în perioada februarie – martie 2026, inculpatul Anton Cristian ar fi primit suma de 34.000 euro, dintr-un total de 54.800 de euro, de la R.B.A., în legătură cu atribuțiile de serviciu aferente funcției de director general al A.R.R., astfel încât, la examenele desfășurate în județul Mehedinți (21 februarie 2026) și în municipiul București (28 februarie 2026), să desemneze în comisiile de examen membri dispuși să promoveze în mod fraudulos cel puțin 117 candidați de la care inculpatul R.B.A. primise anterior sume de bani.

Fraudarea examenelor ar fi constat în aceea că proba grilă la calculator ar fi fost susținută, în locul candidaților favorizați, de persoane din anturajul lui R.B.A., membrii comisiei le-ar fi remis candidaților răspunsurile la proba teoretică a studiului de caz, în sala de examinare, respectiv le-ar fi permis accesul în sala de examen cu răspunsurile la subiecte.

La data de 17 martie 2026, în timp ce se afla în municipiul București, inculpatul Anton Cristian ar fi acceptat promisiunea lui R.B.A. de a primi diferența de 20.800 de euro (din care 5.000 euro urma să îi fie remisă prin intermediul lui D.D.R.I. și 15.800 de euro direct de către R.B.A.), în schimbul demersurilor descrise anterior, făcute de acesta în vederea fraudării examenelor.

Cu ocazia examenelor anterior menționate, inculpatul R.B.A. ar fi pretins și primit suma totală de cel puțin 196.280 de euro, de la mai mulți candidați (cel puțin 256 candidați), direct sau prin deținători de școli de atestate profesionale, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă membrii comisiilor de examinare, astfel încât respectivii candidați să promoveze examenele în mod fraudulos, în modalitățile descrise anterior. Cuantumul sumei remise de către candidați ar fi variat între 500 și 1600 euro, în funcție de tipul atestatului. Din total, inculpatul R.B.A. și-ar fi păstrat 62.180 euro, după remiterea către inculpatul Anton Cristian”, precizează DNA.

Articolul precedentInspecții la Philips România și la distribuitorii companiei, într-o anchetă privind echipamentele medicale
Articolul următorSindicaliștii din casele de pensii, amenințări cu proteste, pe tema Legii salarizării