Sursa: Facebook

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, admite că la urechi i-au ajuns anumite zvonuri privind o presupusă întâlnire dintre soții Vasilescu-Manda cu George Simion, însă asigură că sunt doar simple zvonuri.

Și, chiar dacă președintele social democraților susține că în PSD este – nu-i așa-, democrație, „nu a existat o întâlnire între George Simion, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda”.

În urmă cu câteva săptămâni, la Craiova ar fi fost tatonată o posibilă alianță PSD&AUR, în cadrul unei întâlniri dintre cuplul Olguța Vadilescu&Claudiu Manda cu George Simion.

Întâlnirea este însă negată, inclusiv de către președintele PSD Sorin Grindeanu, care asigură că a stat de vorbă cu „Olguța” pe subiect și că are încredere când aceasta a infirmat zvonurile.

Eu am ascultat-o pe Olguța, spunând că nu a existat o asemenea întâlnire între George Simion, Olguța și Claudiu Manda. Asta e unul. Doi, Partidul Social-Democrat e cel mai disciplinat partid din România așa cum ați văzut în acești 30 și ceva de ani. Partidul Social-Democrat, când ia o decizie, o urmează și membrii de partid. (…)

Eu o cred pe Olguța, evident, pe care am auzit-o cu urechile mele, spunând că nu a existat o întâlnire între George Simion, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. (…)

Asta nu înseamnă că nu pot să se întâlnească. La noi e democrație în partid. Nu pot să mă opresc, nu dau oamenii afară”, a spus Grindeanu.

Potrivit informației publicate de Cotidianul, Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda, secretar general al PSD, ar fi avut o întâlnire secretă cu liderul AUR, George Simion, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, la Craiova.

Discuția ar fi vizat o formulă de guvernare PSD&AUR, agreată în principiu, care l-ar exclude pe actualul președinte al PSD, Sorin Grindeanu, și ar urma să continue inclusiv după alegerile din 2028.

Articolul precedentDelapidare și uz de fals, acuzații aduse fostului team-manager al secției de handbal feminin de la CS Rapid București