Sursa: Facebook

Decizie de ultimă oră a instanței, în ceea ce privește parcursul proiectului noii legi a salarizării.

Federația SANITAS a obținut o primă victorie, pe calea ordonanței președințiale, anume suspendarea procedurii.

Azi, Curtea de Apel București a admis o cerere a Federației SANITAS și a dispus suspendarea procedurii proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Admite cererea. Suspendă procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice, publicat pe site-ul pârâtului în data de 17.07.2026, la rubrica Comunicate de presă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 3657/2/2026. Cu drept de a formula recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel București.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 21.07.2026”, se arată în decizia instanței, referitor la dosarul introdus tot astăzi de SANITAS.

Aceasta înseamnă că că Ministerul Muncii nu mai poate continua, în forma suspendată de instanță, consultarea, definitivarea și avizarea proiectului.

La cererea FEDERAȚIEI SANITAS Curtea de Apel a suspendat efectele proiectului de lege publicat pe data de 17.07.2026.
Astfel a facut dreptate si ne-a dat sansa sa ne spunem parerea, sa fim consultati si sa oferim solutii pertinente la problemele sistemului de sanatate.

Avem acum dreptul de a participa la dialogul social. Ca efect al suspendarii, proiectul de lege nu mai poate produce niciun efect.
El nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece in Parlament nu pot fi introduse si dezbatute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie si in procedura ordonantei presedintiale, vadita aparenta de nelegalitate.

Nu vrem privilegii, nu vrem legi prin care sa ne vindem principiile, drepturile si dialogul social. De azi, trebuie sa ne asezam temeinic la masa cu Guvernul!

Daca se poate, cu Guvernul cu puteri depline. Multumim societatii de avocati Vlad, Cenuse si asociatii, in special Domnului avocat Stefan Vlad care a fost alaturi de noi in momentele grele”, a transmis federația pe Facebook.

Articolul precedentÎncă doi medici judecați după scandalul stimulatoarelor cardiace extrase de la cadavre