Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, a fost plasat sub control judiciar de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.
Însă șeful administrației județene nu este singurul vizat de ancheta procurorilor anticorupție. Alături de acesta, cercetați în dosar sunt și directorul executiv al Direcției Investiții și Programe Publice (DIPP) și șeful Serviciului Administrativ al Direcției Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Sălaj, precum și doi administratori.
Președintele CJ Sălaj nu mai are voie să exercite funcția, ca urmare a inculpării sale într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție clujeni. Acuzațiile au legătură cu achizițiile unor lucrări de utilitate publică, în condițiile în care Dinu Iancu Sălăjanu este abia la al doilea mandat, fiind ales din partea PNL. Născut Dinu Ianchiș, președintele CJ Sălaj și-a schimbat numele în cel actual ca interpret român de muzică populară.
O fi fost cu ghinion, dat fiind că, așa cum detaliază procurorii, în calitate de președinte al CJ, Iancu Sălăjanu ar fi favorizat două societăți, astfel fiind produs instituției un prejudiciu estimat la 75.000 lei.
„În zilele de 20 septembrie 2024 și 2 iulie 2025, inculpatul Iancu Sălăjanu Dinu, în calitatea menționată anterior, ar fi emis două dispoziții prin care ar fi completat comisia de evaluare a ofertelor cu patru experți, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de servicii pentru elaborarea documentației tehnice aferente realizării unor lucrări de drum expres.
Cei patru experți ar fi fost cooptați în comisia de evaluare a ofertelor, deși s-ar fi aflat în conflict de interese, în sensul că ar fi fost interpuși ai uneia dintre societățile ofertante, împrejurare de natură să afecteze corectitudinea procedurii de atribuire.
Anterior, la data de 18 octombrie 2022, același inculpat ar fi emis o dispoziție prin care ar fi completat o altă comisie de evaluare cu doi experți, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de servicii privind elaborarea documentației tehnice și acordarea de asistență tehnică pentru lucrări de investiții la un spital, situație care, de asemenea, ar fi fost de natură să influențeze atribuirea contractului.
Ca urmare a atribuirii celor două contracte către firma favorizată, în condițiile descrise, s-ar fi produs un prejudiciu în dauna Consiliului Județean Sălaj, estimat la 75.000 lei, precum și afectarea intereselor legitime ale celorlalți participanți la procedurile de achiziție publică.
La data de 5 august 2025, inculpata Ghilea Ioana Lavinia, având atribuții privind identificarea nevoilor investiționale ale Consiliului Județean Sălaj, pregătirea încheierii contractelor de lucrări și servicii, precum și verificarea modului de executare a acestora, ar fi primit suma de cel puțin 5.000 de euro de la inculpatul L.I.
Suma ar fi fost oferită în scopul favorizării societăților SC Frasinul SRL și SC Transilvania Grand Construct SRL, care derulau contracte sau participau la proceduri de achiziții publice organizate de Consiliul Județean Sălaj.
De asemenea, la data de 22 noiembrie 2024 și în perioada august–septembrie 2025, aceeași inculpată ar fi acceptat promisiunea și, respectiv, ar fi primit foloase necuvenite în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, constând în lucrări de renovare a biroului și a apartamentului personal, de la inculpatul S.F.C.
În schimbul acestor foloase, inculpata ar fi urmărit favorizarea unei asocieri de firme reprezentate de acesta, prin emiterea cu întârziere a ordinului de începere a unor lucrări, punerea la dispoziție a unor documente din cadrul procedurii de achiziție publică, precum și acordarea de consultanță cu privire la aspectele semnalate de reprezentanții asocierii.
Remiterea acestor foloase ar fi fost facilitată de inculpatul Mate Jozsef.
La data de 26 august 2025, inculpatul Mate Jozsef, având atribuții privind stabilirea lucrărilor de renovare și reparații necesare clădirilor din cadrul Consiliului Județean Sălaj, ar fi pretins, în legătură cu exercitarea acestor atribuții, de la inculpata Ghilea Ioana Lavinia, director executiv al D.I.P.P. din cadrul aceleiași instituții, materiale de construcții destinate amenajării unui spațiu aflat în proprietatea sa.
Materialele ar fi urmat să fie obținute de inculpată de la societăți comerciale aflate în relații contractuale cu Consiliul Județean Sălaj.
Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpații Iancu Sălăjanu Dinu, Ghilea Ioana-Lavinia și Mate Jozsef au obligația de a respecta o serie de măsuri, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a măsurilor și să nu exercite funcțiile în cadrul cărora ar fi săvârșit faptele.
Celor trei inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată într-un comunicat.






