În Țările de Jos a început judecata autorilor furtului de la Drents Museum, de unde au fost sustrase obiectele de patrimoniu din categoria „Tezaur”.
Procesul celor trei bărbați acuzați că au furat Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur a avut ieri un prim termen, ocazie cu care inclusiv Muzeul Național de Istorie a României a avut o intervenție.
„Un atac violent asupra unor capodopere arheologice”, este calificată fapta celor trei bărbați care, în ianuarie anul trecut, folosindu-se de explozibil, au reușit să pătrundă în Muzeul Drents din Olanda și să plece cu Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur, parte a expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”.
Furtul a declanșat o amplă operațiune de căutare. Deși cei trei hoți au fost arestați după câteva zile, locul unde se aflau obiectele de patrimoniu a rămas mult timp necunoscut. Abia la începutul lunii aprilie autoritățile olandeze au anunțat că au găsit coiful și două dintre cele trei brățări, pe care le-au prezentat în cadrul unei conferințe de presă, la muzeu. Însă în continuare, locul în care se află a treia brățară de aur rămâne necunoscut.
Cei trei autori – Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani), sunt urmăriți penal pentru furt și distrugerea bunurilor muzeului, în condițiile în care autoritățile au încheiat un acord cu doi dintre aceștia, iar al treilea a negat orice implicare în această spargere.
„Instanța are în față, așadar, nu doar un dosar penal privind sustragerea unor bunuri, ci consecințele unei fapte care a tulburat profund o societate și a slăbit, fie și temporar, încrederea dintre comunități care ar trebui să se sprijine reciproc”, a atras atenția Muzeul Național de Istorie a României, într-o declarație înaintată instanței și care a fost făcută publică ieri de instituție:
„Onorată instanță,
În noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025 nu a avut loc doar o spargere cu explozivi într-un muzeu. A avut loc un atac violent asupra unor capodopere arheologice: Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice regale din aur, expuse în cadrul unei colaborări muzeale internaționale. Aceste piese nu sunt simple bunuri materiale. Ele sunt bunuri de patrimoniu de importanță excepțională, clasate în Tezaur, iar valoarea lor documentară, artistică și simbolică depășește frontierele unui singur stat. Ele aparțin memoriei culturale a României, dar și patrimoniului cultural al umanității.
Pentru societatea românească, trauma a fost profundă. Coiful de la Coțofenești nu este cunoscut doar de specialiști. Pentru generații întregi, el a devenit o imagine a originilor istorice, un reper al continuității și al demnității culturale. De aceea, dispariția sa nu a fost percepută ca pierderea unui obiect, ci ca o rană adusă memoriei colective. Pentru milioane de cetățeni români, vestea furtului a produs șoc, revoltă, umilință și sentimentul că o parte din trecutul lor a fost smulsă cu violență din spațiul public și expusă riscului de a fi distrusă pentru totdeauna.
Pentru Muzeul Național de Istorie a României, prejudiciul este profesional, moral și uman. Aceste piese au fost păstrate, cercetate, restaurate, protejate și transmise mai departe prin munca unor generații de muzeografi, arheologi, conservatori și istorici. În spatele fiecărui obiect se află zeci de ani de răspundere publică, de muncă științifică și de efort instituțional. Atunci când asemenea piese sunt furate prin violență, nu este afectat doar materialul din care sunt făcute, ci este lovită însăși misiunea unei instituții publice chemate să apere patrimoniul comun.
Consecințele au depășit cu mult zidurile muzeului. Acest furt a afectat grav încrederea pe care se întemeiază cooperarea culturală între instituțiile europene și nu numai. Expozițiile internaționale există pentru a apropia popoare, pentru a crea respect reciproc și pentru a face patrimoniul accesibil publicului larg. În locul acestui scop, fapta de față a generat teamă, suspiciune și tensiune publică imensă. A pus sub presiune relațiile culturale dintre instituții, a afectat încrederea necesară viitoarelor împrumuturi muzeale și a produs o undă de șoc în întreaga lume a patrimoniului.
Efectele sociale au fost, de asemenea, grave. În spațiul public, acest eveniment dramatic a alimentat furia, neîncrederea și discursuri ostile față de personalul MNIR și față de însăși ideea generoasă a schimburilor culturale internaționale. Furtul a fost perceput ca o umilință națională și a fost exploatat pentru a amplifica tensiuni, frustrări și reflexe de respingere, sentimente anti-europene.
Instanța are în față, așadar, nu doar un dosar penal privind sustragerea unor bunuri, ci consecințele unei fapte care a tulburat profund o societate și a slăbit, fie și temporar, încrederea dintre comunități care ar trebui să se sprijine reciproc. MNIR își exprimă încrederea că autoritățile române vor susține în continuare atât eforturile de recuperare cât și pe cele privind atenuarea efectelor acestei calamități de sorginte umană, și vor face la momentul potrivit, demersurile cuvenite, în acord cu directivele europene și legislația națională aplicabile în astfel de cazuri.
Gravitatea excepțională a faptelor rezultă și din natura obiectelor vizate. În cazul patrimoniului arheologic de acest rang, prejudiciul nu poate fi măsurat doar în valoare de piață și nici reparat integral prin simpla recuperare materială. Asemenea obiecte nu pot fi înlocuite! Ele poartă în sine informație istorică irepetabilă, semnificație identitară și o valoare simbolică pe care nicio sumă de bani nu o poate reconstitui. Când astfel de bunuri dispar, fie și temporar, întreaga comunitate este lipsită de acces la o parte din propria memorie.
De aceea, vă rugăm să apreciați aceste fapte nu ca pe o infracțiune patrimonială obișnuită, ci ca pe un atac de o gravitate excepțională împotriva patrimoniului cultural, a încrederii publice și a demnității unui popor. Când este atacat sălbatic un asemenea tezaur, nu este rănită doar România. Este rănită memoria europeană și este afectată însăși ideea că marile creații ale trecutului trebuie păstrate și transmise intacte generațiilor viitoare. Pentru toate aceste motive, Muzeul Național de Istorie a României are credința că veți judeca cu toată fermitatea cerută de gravitatea faptelor și a consecințelor generate de ele”, se arată într-o postare pe Facebook.
