Sursa: Facebook

Mircea Lucescu este internat în continuare la secția de terapie intensivă a Spitalul Universitar de Urgență București, însă starea sa de sănătate continuă să se agraveze.

Antrenorul, în vârstă de 80 de ani, cu multiple afecțiuni cardiace, a ajuns la spital încă din 29 martie, după un episod de leșin în timpul unui cantonament la Mogoșoaia.

Medicii Spitalului Universitar de Urgență București au transmis că se confruntă cu o evoluție severă a stării de sănătate a fostului selecționer Mircea Lucescu, după ce acesta a suferit mai multe episoade severe de aritmie cardiacă. Potrivit acestora, Lucescu nu mai răspunde la tratamentul administrat, iar prognosticul rămâne rezervat.

Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie. Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament.

Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție. Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea și demnitatea oricărui pacient internat în SUUB”, a transmis unitatea medicală.


Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu a necesitat internarea cu doar două zile înaintea meciului amical Slovacia – România. În timpul cantonamentului, Lucescu a acuzat amețeli și o stare generală de rău, astfel că a fost solicitată intervenția unei ambulanțe. La acel moment, cadrele medicale i-au acordat primul ajutor și l-au stabilizat.

Există uneori momente în fotbal când scorul de pe tabelă nu mai contează, iar singura victorie pentru care luptăm este cea a vieții. Astăzi e unul dintre acele momente, iar gândurile noastre, ale tuturor, se îndreaptă către omul care a modelat destine, a construit generații și a pus România pe harta mare a fotbalului mondial.

Suntem o echipă, o singură inimă, iar inima aceasta bate astăzi pentru dumneavoastră! Dorim să putem să vă transmitem toată energia și forța de care aveți nevoie. Luptați, domnule Lucescu!”, se arăta ieri pe pagina de Facebook Echipa Națională de Fotbal a României.

Pe 2 aprilie, pe aceeași pagină se arăta că Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României, fiind „de peste 60 de ani în slujba fotbalului, ca jucător și antrenor”:

Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, un egal și șase înfrângeri.

Finalul acestui contract marchează încheierea celui de-al doilea mandat la echipa reprezentativă. Primul său mandat, desfășurat la începutul anilor ’80, rămâne un reper istoric pentru fotbalul românesc: sub îndrumarea lui Mircea Lucescu, România s-a calificat la Campionatul European din 1984, prima prezență a tricolorilor la un turneu final european”.

Articolul precedentCioloș este de astăzi consilier prezidențial
Articolul următorDeputat AUR din Bistrița Năsăud, judecat pentru instigare publică