Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur, furate anul trecut dintr-un muzeu din Olanda se întorc în țară.
Exponatele, care fac parte din tezaurul dacic, au fost recuperate, iar ieri au fost predate autorităților române.
Obiectele de patrimoniu din categoria „Tezaur”, furate pe 24 ianuarie 2025 din expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată de Muzeul Drents, au fost recuperate de la autorii furtului.
În paralel, parchetul neerlandez a sesizat instanța cu privire la acordurile încheiate cu trei persoane care au calitatea de inculpați.
Însă, așa cum se arată într-un comunicat al Ministerului Public, „recuperarea obiectelor din tezaurul dacic” a fost făcută „prin cooperare judiciară cu autoritățile din Țările de Jos”, „în urma investigațiilor efectuate în cadrul echipei comune de anchetă încheiate între autoritățile judiciare din Regatul Țărilor de Jos și autoritățile judiciare din România”.
Astfel, „au fost recuperate trei dintre obiectele de patrimoniu din categoria „Tezaur”, furate pe 24 ianuarie 2025 din expoziția „Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată de Muzeul din Drents”, iar ieri, „la sediul muzeului din Drents, autoritățile judiciare neerlandeze au predat simbolic către autoritățile române obiectele de patrimoniu recuperate, respectiv Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur”.
Însă, din ce detaliază Ministerul Culturii, procedura este una de durată, astfel că „adresează un apel la răbdare și responsabilitate”.
„Aceste situații implică proceduri stricte și etape care trebuie parcurse cu atenția cuvenită pentru a permite confirmarea oficială a tuturor datelor. Comunicarea publică în astfel de momente se face în mod coordonat, pe baza informațiilor verificate de autoritățile competente.
Există o colaborare activă între instituțiile din România și Regatul Țărilor de Jos, atât la nivelul structurilor de poliție, cât și al ministerelor abilitate, precum și între instituțiile cu atribuții în domeniul patrimoniului cultural. Astfel, rugăm publicul și reprezentanții mass-media să acorde timpul necesar pentru clarificarea tuturor detaliilor și să aștepte comunicările oficiale”, a transmis ministerul.






