Sursa: Facebook

Percheziții în această dimineață în București și alte 6 județe, într-un dosar privind meciuri de fotbal trucate la pariuri.

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București.

Ancheta vizează mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, suspectate că ar fi influențat rezultatele unor partide din Liga a III-a.

Potrivit ProSport, ar fi vorba despre echipa de fotbal CS Păulești, unde sunt vizați mai mulți jucători, oficiali, antrenori și conducători care au activat sau activează în cadrul clubului prahovean.

Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și că 21 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, „urmând ca, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, să fie dispuse măsurile procesual-penale care s-au impus”.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal.

Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei”, precizează Poliția Română.

Articolul precedentPolitologul Preda și-a rupt diploma de doctorat în direct la TV. Bolojan: „Nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe”
Articolul următorSalarii neplătite din decembrie la Primăria Capitalei. 150 de angajați ai CMEIB așteaptă semnătura lui Ciprian Ciucu