Percheziții în această dimineață în municipiul București și în județele Ilfov și Ialomița, într-un dosar în care sunt cercetate inclusiv infracțiuni care pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Pe scurt, polițiștii anchetează cum au ajuns ca peste 12.000 kg de portocale, pline de pesticide, să fie importate din Egipt în România.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au dispus efectuarea de percheziții într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Astfel, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov și Ialomița, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri.
În acelai timp, 12 persoane – doi suspecți și zece martori – urmează să fie conduse la audieri, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
„Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiții, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi oferit spre vânzare aproximativ 12.400 de kg de portocale importate din Egipt, produse ale căror date de proveniență ar fi fost falsificate, prin înlocuirea ambalajelor și etichetelor, astfel încât să fie schimbată țara de origine din Egipt în Grecia.
Mărfurile ar fi fost substituite pentru a ascunde un conținut ridicat de pesticide, peste limita maximă admisă de lege, dar și pentru a putea fi comercializate către populație. Produsele ar fi fost distribuite prin intermediul unui lanț de hypermarketuri, iar veniturile obținute nu ar fi fost înregistrate în evidențele contabile ale firmei furnizoare”, precizează anchetatorii.






