Sursa: dragusenibt.ro

90.000 lei este suma pe care, spun procurorii anticorupție, ar fi luat-o, cu titlu de mită, un primar din județul Botoșani.

Pe numele său Eugen Nechita, primarul din Drăgușeni a fost trimis în judecată, în stare de arest, la începutul acestei luni.

Inițial plasat sub control judiciar în vara anului trecut, primarul Eugen Nechita a fost arestat în decembrie, la cererea procurorilor Direcţiei Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava.

La acel moment, Tribunalul Botoșani a dispus înlocuirea măsurii „controlului judiciar luată faţă de inculpatul Nechita Eugen prin ordonanţa procurorului din 26.06.2025, emisă în dosarul nr. 17/16/P/2025 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă”.

Ulterior, hotărârea tribunalului a fost menținută și la Curtea de Apel Suceava, iar mandatul de arestare a fost prelungit până la momentul trimiterii sale în judecată. Între timp, aceeași instanță a dispus ca Tribunalul Suceava – Secţia penală, „instanţă egală în grad cu Tribunalul Botoşani – Secţia penală”, să soluționeze dosarul primarului Nechita, implicit să ia o decizie privind arestarea preventivă.

După cum detaliază procurorii DNA, faptele de care este acuzat primarul s-ar fi derulat în perioada octombrie 2024 – februarie 2025:

La intervale diferite de timp, inculpatul Nechita Eugen, în calitate de primar al comunei Drăgușeni, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză), suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.

În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA.

Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea inculpatului Nechita Eugen”.

Articolul precedentAngajații primăriilor din țară, în grevă de avertisment