Banca Națională a României (BNR) va avea un nou director, începând de luna viitoare.
Este vorba despre funcția director al Direcției emisiune, tezaur și casierie (DETC).
BNR a anunțat astăzi că se face un soi de rocadă între directorii instituției. Astfel, Mugur Dragoș Tolici, în prezent director la Direcția resurse umane, va prelua funcția de director al Direcției emisiune, tezaur și casierie (DETC). Fostul director al acestei direcții, Ionuț Nițu, se afla pe post din anul 1990.
„Mugur Tolici și-a început cariera în cadrul băncii centrale în anul 1994 și a condus câteva direcții din structura instituției înainte să devină director de resurse umane, în noiembrie 2009. Astfel, el a fost director al Direcției de politică monetară timp de un an până în 1999, consilier al viceguvernatorului BNR Cristian Popa în perioada 2000-2004 și apoi director de cabinet al guvernatorului Mugur Isărescu din decembrie 2004 până în martie 2008.
Ulterior, acesta a ocupat postul de director adjunct al DETC timp de aproape doi ani. În intervalul 2018 – 2019, Mugur Tolici a îndeplinit funcția de reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional (FMI).
Mugur Tolici este absolvent al specializării Finanțe-Bănci în cadrul Academiei de Studii Economice (1993), unde, în 2010, a obținut și diploma de doctor în economie. În 1998, el a urmat cursurile unui program în domeniul afacerilor internaționale la Georgetown University (SUA)”, se arată într-un comunicat al BNR.
Conform informațiilor de pe site-ul BNR, în prezent funcția de director este al DETC este vacantă, în timp ce director adjunct este Ioan Muntean. Pe de altă parte, la Direcția resurse umane încă apare ca director Mugur Dragoș Tolici, iar director adjunct este Ștefan Tarța.
„Preluarea conducerii Direcției emisiune, tezaur și casierie reprezintă o responsabilitate pe care mi-o asum cu profesionalism și respect, așa cum mi-am îndeplinit toate rolurile profesionale în cei peste 30 de ani de activitate în Banca Națională”, a arătat Mugur Tolici.
De menționat că numele noului director Dragoș Mugur Tolici este menționat în noiembrie 2024 într-unul din decretele semnate de fostul președinte Klaus Iohannis. La acel moment, „în semn de apreciere pentru merite deosebite în activitate și în cariera îndelungată, încununată de realizări remarcabile în cadrul Băncii Naționale a României, cu rezultate de impact favorabil în dezvoltarea economiei naționale”, lui Tolici i-a fost conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, la „pachet” cu celui căruia îi va lua locul și alți directori ai BNR – pe politică monetară, studii economice, contabilitate, supraveghere, platforme digitale și securitate cibernetică.






