Vârsta pe care o are un băiat din județul Timiș, considerat autorul unui omor îngrozitor, face imposibilă inculparea acestuia.
În cauză, procurorii au dispus însă reținerea a alți doi tineri, considerați complici în uciderea unui adolescent de aceeași vârstă – 15 ani, pe data de 19 ianuarie.
Localitatea Cenei, județul Timiș, a devenit cea mai cunoscută comună în ultimele zile, după o crimă îngrozitoare care a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână.
Crima a avut loc în seara de 19 ianuarie, când victima a fost invitat acasă de băiatul în vârstă de 13 ani, care, aici, l-a lovit în cap de mai multe ori cu o toporișcă. Unul dintre adolescenții în vârstă de 15 ani i-a aplicat apoi mai multe lovituri de cuțit, iar ulterior, al treilea tânăr a fost chemat pentru a ajuta la incendierea trupului.
Nu au reușit, astfel că cei trei au îngropat cadavrul în grădină. La scurt timp însă, fapta a fost descoperită, iar tinerii de 15 ani au fost reținuți, ulterior chiar arestați la Tribunalul Timiș, unde instanța a admis „propunerea de arestare preventivă”:
„Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 22.01.2026 şi până la data de 20.02.2026 inclusiv, a inculpaţilor: 1. M.D.A., sub aspectul săvârțirii infracțiunii de omor calificat. 2. B.R.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorulu.
Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaților. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul ales al inculpaților privind luarea măsurii arestului la domiciliu”.
„În fapt, s-a reținut că în data de 19.01.2026, în jurul orei 2130, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile și așteptând momentul oportun, au ucis o persoană minoră de sex masculin prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporișcă și cu un cuțit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localității Cenei, jud. Timiș.
Ulterior uciderii victimei, la locul săvârșirii faptei s-a deplasat și cel de-al doilea suspect. Toți cei trei minori au acționat conjugat și au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat și apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum și să șteargă urmele infracțiunii”, detaliau procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Însă faptul că împotriva puștiului de 13 ani nu a fost luată nicio măsură a stârnit indignare în rândul opiniei publice, astfel că procurorii au explicat ce prevede legea:
„Cu privire la minorul în vârstă de 13 ani, având în vedere dispozițiile art. 113 alin. 1 C. pen. (minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal) nu a putut fi luată nicio măsură preventivă, legea prezumând, în mod absolut, că acesta nu are discernământ – fundamentul răspunderii penale. Ca atare, acesta nu a putut dobândi nicio calitate (suspect, respectiv inculpat) în prezentul dosar penal.
Având în vedere aceste aspecte, nici alte măsuri prevăzute de Codul penal ori de Codul de procedură penală nu au putut fi luate față de acest minor și nici nu a putut fi dispusă în cadrul dosarului penal efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, întrucât art. 184 C. proc. pen. condiționează dispunerea acestei măsuri de existența calității de suspect ori inculpat.
Cu toate acestea, în cursul zilei de 22.01.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a sesizat cu privire la această situație D.G.A.S.P.C. Timiș în vederea luării măsurilor legale stipulate în Legea nr. 272/2004, aceste măsuri fiind de competența exclusivă a direcției de asistență socială și protecția copilului.
Conform art. 84 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcției generale de asistență socială şi protecție copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) – plasamentul şi c) – supravegherea specializată.
Astfel, prin hotărârea nr. 29/22.01.2026 emisă de Comisia pentru Protecția Copilului Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș a fost instituită măsura supravegherii specializate față de acest minor, măsură prevăzută de art. 59 lit. c din Legea nr. 272/2004.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cercetările efectuate în prezentul dosar penal cu privire la cei doi inculpați minori acestea continuă în vederea stabilirii tuturor aspectelor privitoare la infracțiunile săvârșite, efectuându-se demersurile în vederea finalizării cu celeritate a cauzei”.
Pe de altă parte, ieri, ministrul Justiției Radu Marinescu a anunțat că va fi format un grup de lucru „care să analizeze oportunitatea modificării condițiilor raspunderii penale a minorilor, inclusiv sub raportul vârstei minime prevăzute de lege”.
„Problematica infracțiunilor săvârșite de minori este una de mare responsabilitate socială întrucât tinerii sunt viitorul societății noastre. Legea trebuie să urmeze evoluția colectivității și a individului, inclusiv minor, în contextul schimbărilor sociale, economice, tehnologice și de mentalitate.
Ea trebuie însă să aibă în vedere nu doar componenta de sancționare penală ci și pe cea de prevenire și de educație sau de identificare a unor măsuri corecționale extrapenale.
Expunerea minorilor la conținut nociv, adeseori violent, pe rețelele sociale, accesul facil la substanțe interzise de lege, insuficienta unor măsuri de asistență socială și abandonul școlarizării sunt câteva cauze, directe sau indirecte, ale infracționalității juvenile. Toate acestea trebuie abordate și combătute.
Este nevoie de o strategie națională integrată privind combaterea infracționalității juvenile și mai ales a minorilor și este momentul să o construim”, scria acesta pe Facebook.






