9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran.
Iar MAE explică și de unde această decizie, anume „contextul de securitate din Republica Islamică Iran şi riscul crescut de escaladare”.
„PĂRĂSIȚI IMEDIAT ȚARA!” – este avertismentul în ceea ce îi privește românii aflați în Republica Islamică Iran.
Aceasta înseamnă nivelul 9 din 9 avertismentului de călătorie pentru Iran, recomandarea fiind ca românii aflați aici „să părăsească această ţară imediat, pe orice rută sigură existentă”.
„MAE transmite cetăţenilor români că există încă zboruri disponibile pentru părăsirea teritoriului iranian.
MAE subliniază că, pe fondul recentelor evoluţii ale situaţiei de securitate din zonă şi a lipsei de predictibilitate pentru perioada următoare, este importantă prioritizarea siguranţei personale. Din acest motiv, cetăţenii români care au deja planificate călătorii către Iran în perioada următoare sunt sfătuiţi cu fermitate să le anuleze.
Cetăţenii români care ignoră avertismentul MAE o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unei astfel de decizii.
Contactarea autorităţilor române
MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Islamică Iran să își înregistreze prezența, dacă nu au făcut asta deja acest lucru, la Ambasada României la Teheran.
Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Adresa: Str. Shahid Meshki nr. 89 (Str. Fakhrabad nr. 22, Bd. Baharestan), Teheran. Telefon: +98 21 77647570; +98 21 77534658 (la aceste numere de telefon NU se furnizează informații consulare). Website: https://teheran.mae.ro/ E-mail: teheran@mae.ro, teheran.consul@mae.ro.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Teheran: +98 21 77539041 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Teheran: +98 21 77647570”, transmite MAE.






