De câteva zile, localnicii din județele Prahova și Dâmbovița se confruntă cu o criză a apei potabile. Și, chiar dacă situația se acutizează, momentul este tratat politic, iar autoritățile locale și cele naționale își pasează reciproc responsabilitatea.
Dincolo de certurile politice, oamenii din aceste județe pur și simplu nu au apă potabilă, iar ieri, Guvernul a prezentat măsurile pentru sprijinirea populației.
Au fost luate așadar „măsuri guvernamentale”, anunța ieri Guvernul, cu mențiunea că „prin ministerele Afacerilor Interne, Mediului, Energiei, Sănătății și instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență” s-a intervenit nu doar pentru a rezolva temporar probleme de furnizare a apei, ci și „pentru remedierea situației”.
Așa aflăm că „în perioada 30 noiembrie 2025 – 3 decembrie 2025, au fost distribuiți populației afectate, cu titlul gratuit, 541.954 litri de apă, atât potabilă și îmbuteliată, cât și apă menajeră. Astfel, în localitățile din județul Prahova au fost distribuiți 379.554 litri de apă, iar în județul Dâmbovița, 162.400 litri de apă, de către Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență.
Celula de criză activată la nivelul Ministerului Sănătății funcționează în regim permanent și menține legătura cu instituțiile locale. Guvernul, prin ministerele Afacerilor Interne, Mediului, Energiei, Sănătății și instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență, rămân în continuare mobilizate pentru sprijinirea persoanelor afectate de lipsa de furnizare a apei și remedierea cât mai rapidă a situației”.
Și, așa cum anunță Guvernul, inclusiv la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au fost luate o serie de măsuri, începând cu 29 noiembrie, când „a fost activată o celulă operativă formată din conducerea MMAP și ANAR, reprezentanți ai ABA Buzău–Ialomița, Hidroelectrica, SGA Prahova, specialiști hidrologi, hidrotehnicieni și personal tehnic de operare”.
Ce au făcut echipele? „Au început evaluarea în timp real a nivelurilor, turbidității și posibilităților de deviere a debitelor către Stația Voila” și, suntem asigurați, a existat „prezență în teren începând chiar din prima zi”.
„Ministra Diana Buzoianu s-a deplasat în teren la Paltinu pentru verificarea directă a măsurilor operative. Secretarul de stat pentru ape, Elena Tudose, a fost pe teren, la Paltinu și la Stația Voila, alături de echipele tehnice de la ANAR și SGA.
Echipele ANAR și ABA au rămas în teren 24/24 pentru măsurători, monitorizarea turbidității, verificarea debitelor și evaluarea stării instalațiilor. Reprezentanți ai MMAP, ANAR și ABA au intrat în ședințe sau discuții operative cu primarii, cu ESZ Prahova, cu Hidroelectrica și cu OMV Petrom pentru actualizări din oră în oră”.
Totodată, a fost nevoie de „decizii operative urgente”, „în paralel cu măsurători continue ale turbidității și debitelor”, respectiv „deschiderea golirii de semiadâncime pentru asigurarea unui debit constant către priza ELSID; stabilirea debitului optim de 3 m³/s pentru alimentarea lacului de priză al Stației Voila; reconfigurarea traseului de tranzitare a apei prin instalațiile Hidroelectrica pentru ca apa să ajungă mai rapid în lacul de priză; instruirea operatorului ESZ Prahova să pregătească reluarea tratării apei imediat ce turbiditatea scade sub limitele legale”.
Și, pe lângă intervenții tehnice, supravegherea și monitorizatea situației, ar putea exista consecințe ale întreruperilor furnizărilor de apă.
Mai exact, „a fost trimis Corpul de Control al MMAP pentru verificarea modului în care operatorul ESZ Prahova și-a îndeplinit obligațiile privind rezervele tehnice, conducta de aducțiune, bazinul de apă curată și informarea autorităților”.
În ceea ce privește situația actuală, în comunicat se arată că „lacul de priză Voila este în curs de alimentare, cu un debit stabil de 3 m³/s. Turbiditatea este monitorizată continuu; nivelul trebuie să scadă sub limita sanitară pentru reluarea tratării apei. Specialiști ANAR sunt în teren permanent la barajul Paltinu, priza ELSID, lacul de priză Voila și Stația de Tratare Voila.
Estimarea tehnică pentru reluarea furnizării apei potabile către populație este de maximum șase zile, în funcție de turbiditate și de capacitatea operatorului ESZ Prahova de a restabili procesul de tratare”.
O serie de măsuri au fost întreprinse și la nivelul Ministerului Energiei: ședințe, analize a situația alimentării cu apă a populației și a consumatorilor industriali din județul Prahova, dar și recomandări, urmate de „dispoziții operative către operatorul de distribuție de energie electrică”.
„Măsurile dispuse au avut următoarele rezultate:
- Sistemul Energetic Național a fost stabilizat, iar riscurile pentru populație și industrie au fost eliminate.
- Toate instalațiile rafinăriei Petrobrazi funcționează în regim normal.
- A fost programată repornirea Centralei electrice de la Brazi.
Ca urmare a discuțiilor cu operatorul centralei, cu autoritățile locale și cu Apele Române, centrala electrică Brazi va fi repornită imediat ce debitul de apă necesar răcirii revine în parametrii de siguranță. Estimare: luni, 8 decembrie”.
Nu în ultimul rând, Guvernul detaliază și măsurile luate în domeniul medical, Ministerul Sănătății coordonând „soluțiile situației critice generate de lipsa alimentării cu apă” la Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumofiziologie Florești, Spitalul Orășenesc Băicoi și Spitalul de Pneumologie Breaza.
„În data de 2 decembrie 2025, în aceste unități, se aflau 378 de pacienți, activitatea medicală fiind susținută de 1.260 de angajați. Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății va coordona monitorizarea sanitară și controlul microbiologic în toate spitalele afectate.
Pentru a asigura continuitatea îngrijirilor medicale, Ministerul Sănătății a activat mecanismul de suport cu Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Universitar de Urgență Elias, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
Aceste unități sanitare au pus la dispoziție paturi nechirurgicale și paturi chirurgicale, pregătite pentru eventualele transferuri. În cazul unui incident major sau al unor situații cu victime multiple, aceste spitale sunt deja în alertă și pot prelua imediat pacienți din Prahova”, se mai detaliază în comunicat.






